Maria, primul pasager „metropolitan”. Cum a fost prima cursă cu autobuzul electric

Într-o dimineață liniștită de vară, când soarele abia îndrăznea să se ridice peste dealurile Sibiului, un autobuz electric a pornit în prima lui cursă spre oraș. Nu era o dimineață oarecare, era începutul unei povești noi pentru oamenii din Cristian, Roșia și Poplaca: Transportul Metropolitan Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată


La capătul de linie din Cristian, chiar la ieșirea spre Orlat, o femeie urcă grăbită în autobuz. Se numește Maria Andrei și a fost prima călătoare pe noul traseu. E cu puțin înainte de ora 5, dar Maria e obișnuită cu orele mici ale dimineții. Merge la muncă în Zona Industrială Vest și face asta de ani buni, dar astăzi ceva e diferit: pentru prima dată, ajunge în mai puțin de zece minute la destinație.
„Suntem mulțumiți, să vedem cum e la întoarcere, din oraș. Dar acum, foarte mulțumiți de autobuz, nu mai e așa aglomerat ca pe Transmixt, acolo era foarte aglomerat. Și prețurile foarte bune. Abonamentul era 249 de lei, acum e 130 și mergem și în oraș cu el,” spune Maria cu un zâmbet surprins, de parcă încă nu-i vine să creadă.

Oamenii dimineții

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În autobuz, mai urcă trei persoane și în scurt timp călătoria începe. Cu toții au aceeași destinație generală, orașul, dar azi parcă drumul pare mai scurt, mai curat, mai liniștit.
„Eu lucrez pe Calea Dumbrăvii, sperăm să ne încadrăm cu orele… să avem legături bune,” spune o altă pasageră. Îngrijorarea e firească, dar vocea ei are o urmă de speranță. Oamenii au așteptat mult această inițiativă și acum o privesc cu un amestec de curiozitate și recunoștință. „Este foarte bună inițiativa, mulțumim domnului primar, Tursibului, este foarte bine, am cam așteptat. Este foarte bun și prețul, condiții bune,” ne spune alt călător.

De pe gaz pe electric

La volanul autobuzului se află Gheorghe Viorel Pătrăcean, un om cu 13 ani de experiență în spate, toți petrecuți la Tursib. Și pentru el, ziua e una specială: conduce pentru prima dată un autobuz electric.
„E o cursă frumoasă, lină. Mașina merge foarte bine, scaunul are încălzire… și am văzut că are și masaj. Emoții nu am, doar trebuie să mă obișnuiesc cu comenzile, cu butoanele.”
Gheorghe râde ușor, cu acel aer calm pe care doar șoferii de cursă lungă îl au. Nu e doar o zi de muncă, e un început.

O poveste care abia începe

Biletul din Cristian spre Sibiu costă 5 lei. Abonamentul lunar, valabil și pe toate rutele din municipiu, e 130 de lei. În autobuz e liniște, e spațiu, e curat. Călătorii se uită curioși pe ferestre — drumul e același, dar parcă e cu totul altceva. Mai puțin obositor, mai puțin grăbit. Pe traseu mai urcă și câțiva sibieni care se uită mirați în jur, nu recunosc nici numărul traseului și nici nu sunt familiarizați cu interiorul autobuzului, cumva diferit față de ceea ce știau. Primesc însă repede lămuriri de la șofer: „Este autobuzul de Cristian, oprim în toate stațiile de pe traseu.”

Transportul Metropolitan Sibiu a pornit. Nu cu artificii, ci cu un gest simplu: o femeie care și-a luat bilet și a urcat într-un autobuz, dis-de-dimineață. Așa încep poveștile frumoase, cu oameni obișnuiți și dimineți liniștite.

Autor
01 iulie 2025 la 10:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 minute
Colegiul “Gheorghe Lazăr” întră în şantier. Se va renova faţada
Faţadele Colegiului "Gheorghe Lazăr" vor fi renovate, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. Lucrările au început, informează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 minute
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 ore
Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Echipa secției de Prematuri a SCJU Sibiu, locul I la Concursul „Kangaroo Mother Care 2025”
La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu se aplică de peste 15 ani metoda Kangaroo Care,...
Actualitate
3 min de citit