„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu

„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu

Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să îi știe bine. Andreas, Ianis și Gabriel s-au născut pe 4 iunie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu greutăți de numai 750, 1.010 și 1.030 de grame. Au urmat aproape trei luni în care spitalul le-a fost casă, iar fiecare gram câștigat și fiecare pas înainte au devenit mici victorii. Acum, cei trei sunt pregătiți să plece acasă. Mama lor, Andreea Fofelzan, are 26 de ani și este din Sibiu. Își dorise foarte mult un copil și ajunsese la București pentru investigații. În ianuarie a aflat că este însărcinată și că nu așteaptă un copil, ci trei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vestea am primit-o cu brațele deschise și cu multe lacrimi. Nu ne-am așteptat să avem parte de trei miracole în viața noastră și nici nu știam la ce să ne așteptăm mai departe”, povestește tânăra.

Din februarie, Andreea a fost nevoită să stea la pat pentru a duce sarcina cât mai mult. Cu o săptămână înainte de naștere a fost internată pentru monitorizare, după ce unul dintre copii nu mai era alimentat constant. Medicul Valentin Voiașciuc, care îi monitoriza sarcina, a observat că situația se înrăutățește, iar tânăra a intrat în cezariană de urgență.

„Doctorii au reacționat imediat, iar sala de nașteri a fost plină de doctori, asistenți și studenți. Operația a decurs foarte bine, iar după câteva ore am primit vestea că cei trei copilași au reușit să supraviețuiască”, spune mama.

La două zile după operație și-a văzut mai bine copiii. Erau foarte mici, conectați la aparate și înconjurați de cabluri.

„Toată mânuța lui era cât unghia de la degetul mare”

Au urmat săptămâni în care fiecare progres a contat. Cei trei au învățat să respire singuri, să mănânce la biberon și să își coordoneze mișcările. Momentul care i-a dat mamei cea mai mare speranță a fost acela în care i-a putut ține pentru prima dată în brațe.

„Toți trei aveau căciulițe tricotate, erau plini de cabluri și erau atât de micuți, încât îți era frică și să îi miști. Cel mai mic dintre ei m-a ținut de deget. Toată mânuța lui era cât unghia de la degetul mare. A fost o alinare că totul va fi bine.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Andreea vorbește cu recunoștință despre medicii și asistentele care i-au fost alături în această perioadă. „Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar nouă ni i-a scos în cale pe cei mai buni”, spune ea.

Andreas, Ianis și Gabriel seamănă foarte mult, dar mama spune că au deja personalități diferite: unul este mai sensibil, altul mai hotărât, iar celălalt mai drăgăstos. Îi deosebește după gropițele din obraji și bărbie și îi numește pe toți trei „iubirile mele”. După aproape trei luni în care spitalul le-a fost casă, familia se pregătește pentru momentul mult așteptat.

„Pentru mine este o reușită, deoarece copiii se pot numi băieți mari și sunt pregătiți de următoarea etapă: drumul spre casă.”

Autor - Ștefania VESA
20 august 2026 la 16:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 23 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 32 minute
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 41 minute
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 45 minute
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 46 minute
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 57 minute
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Consiliul Județean Sibiu pregătește digitalizarea administrației cu bani europeni. Portal turistic și registratură electronică pentru 15 instituții
Consiliul Județean Sibiu pregătește un proiect în valoare totală de 2.004.892,68 de lei pentru digitalizarea serviciilor publice și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Cine repară potecile turistice din munții Sibiului. Studenții Academiei Militare vor lucra din nou alături de Salvamont
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor continua să participe la lucrările de întreținere și remarcare...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
ŞURA MARE: Prof. univ. dr. Dumitru Acu, omagiat de comunitatea din Hamba
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 oră
IPJ Sibiu: Tânăr prins fără permis la Șelimbăr și bărbat reținut după o agresiune
Polițiștii sibieni au deschis mai multe dosare penale în urma unor incidente petrecute în ultimele zile. Un tânăr...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.