Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, la AFT

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urmă cu164 de ani se scria prima pagină de aur a naţiunii noastre prin înfăp­tuirea Unirii Principatelor Române. Atunci, în contextul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859 (n.n. eveniment cunoscut şi sub numele de Mica Unire – Marea Unire fiind cea din 1918) Mihail Kogălniceanu îl îndemna pe domnitor să fie omul veacului cerându-i următoarele "fă legea să înlocuiască arbitrariul; întăreşte legea, iar tu, Maiestatea Ta, ca Domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu cei pentru care toţi Domnii din trecut au fost nepăsători sau răi. Fă totuşi ca domnia ta să fie în întregime de pace şi dreptate; împacă patimile şi ura dintre noi şi reintroduce în mijlocul nostru frăţia strămoşească.Fii simplă, Maiestate, fii bun, fii un domn cetăţean; urechea ta să fie mereu deschisă adevărului şi închisă minciunii şi linguşirii".

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Prin­cipatelor Române, în cadrul Academiei Forţe­lor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, s-au organizat o serie de manifestări dedicate implicit perso­nalităţii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.  În contextul menţionat, în Aula "Ştefan cel Mare" a fost găzduită Conferinţa cu tema "Cuza. Lumini şi umbre – O domnie contro­versată. Nu pentru Hagiografi!" susţinută de col. lect. univ. dr. Florin Şperlea, iar pe platoul instituţiei, în cadrul unei ceremonii militare, a avut loc evo­carea "Unirea Principatelor Române – deziderat împlinit al paşoptiştilor" realizată de muzeograful AFT, dr. Cosmin Roman.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor
24 ianuarie 2023 la 20:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 26 minute
Mituri și povești pline de mister în „Jocuri în Olimp”, la Teatrul „Gong”
Olimpul a fost dintotdeauna plin de mister, miturile și poveștile despre el făcând parte din viața oamenilor, încă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Întâlniri pe teme interesante, la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA le oferă tinerilor o vară de neuitat și pregătește pentru cei cu vârsta între 14 și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
SVSU Sadu – pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul profesional
Pentru al doilea an consecutiv, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei comunei Sadu au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 16 ore
Zăpada încă face victime la munte. O femeie, salvată cu elicopterul din Munții Făgăraș
O femeie de 63 de ani din Brașov a cerut astăzi ajutorul salvamontiștilor sibieni, ea suferind un accident...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 18 ore
Mai multe parcări închise în perioada FITS. Unde și pentru cât timp nu se mai ridică bariera
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru. Pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 18 ore
Voluntarii din echipa SVSU Racovița, printre cei mai buni
Comuna Racovița se poate mândri cu cei mai buni voluntari din echipa SVSU, aceștia aducând acasă premiile obținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 19 ore
Culmea hoției: să furi cablul electric de la tramvai și să te „curenteze” poliția. S-a întâmplat în Dumbravă
Trei bărbați, din Sibiu și Mediaș au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau aproximativ 240 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit