Măldărășanu vorbește despre supărare și frustrare după înfrângerea cu Rapid, a cincea consecutivă în Superligă: ”În viață îți trebuie și noroc. Noi nu-l avem. Ba, mai mult, avem și ghinion!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu a vorbit, la flash-interviuri, despre ghinionul care o însoțește pe echipa sa după ce a pierdut și cu Rapid, ajungând la cinci eșecuri consecutive în Superligă, însă e de părere că jocul de luni seara al ”alb-roșilor” e dătător de speranțe.

”Din ultimele cinci, este cel mai bun joc. Asta este realitatea. În viață îți trebuie și noroc, noi nu-l avem. Ba, mai mult, avem și ghinion. Adică acel «cadou», pentru c-au ajuns în careu în minutul 43. Am interpretat foarte bine din punct de vedere tactic jocul, nu le-am dat posibilitatea să-și pună în valoare calitățile, având jucători foarte valoroși. Au avut și situații bune. În a doua repriză, normal că e foarte greu să joci în 10 contra 11 pe Giulești, contra Rapidului, însă ei nu au făcut-o foarte bine. Am avut posesie, am avut progresie la un moment dat, am avut și ocazie mare de gol. Asta este! Supărare, frustrare ca după fiecare înfrângere, n-are cum să fie altfel, dar singurul plus, dacă putem spune așa, e că jocul îți poate da speranțe. Asta le-am spus băieților. Mai mult de-atât, cuvintele… Ce să mai vorbești mai mult de-atât…”, a declarat Măldărășanu la microfonul DigiSport.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Cred că și dacă băgăm autobaza în poartă, tot luăm gol”

 

Ce să facem ca să luăm un punct?”, s-a întrebat retoric Măldărășanu la microfonul DigiSport, dându-și singur răspunsul: Înfrângere după înfrângere, înfrângere după înfrângere…  Să băgăm autobaza în poartă? Cred că și atunci tot am lua gol. Am încercat și să jucăm, și să blocăm jocul adversarului, dar nici în această seară nu ne-a ieșit. Mai multe, nu știu ce ar mai fi de spus”.

 

”Până ajungem să dăm iar patru goluri, ne apucă Paștele”

 

Dincolo de amărăciunea unei noi înfrângeri, Măldărășanu a găsit resurse să zâmbească puțin.

”Făceam haz de necaz cu staff-ul. Am luat patru goluri, apoi trei, două, unul, probabil începem și noi acum, ușor, ușorc să urcăm. Urmează un 0-0, apoi un 1-0, până vom ajunge și noi să dăm iar patru goluri ne apucă Paștele. Da, făceam haz de necaz pentru că asta este, nu este ușor. N-au nimic de făcut altceva decât să muncească în continuare și să lupte”, a adăugat tehnicianul.

 

Autor
04 noiembrie 2024 la 22:53
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 minute
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 44 minute
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 49 minute
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 51 minute
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Primul concert al Corului Bach se aude în Catedrala Evanghelică
Corul Bach din Sibiu, una dintre cele mai vechi și respectate formații corale din România, va deschide seria...
Eveniment
1 min de citit
Autor Tribuna
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 19.06.2025 AMNAS, localitate integral 09:00 – 15:00 2 19.06.2025 NOCRICH,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 22 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit