Măldărășanu, stupefiat după înfrângerea cu 4-0: ”Suntem groggy! Rezultatul ăsta nu-l vom uita niciodată! Pauza asta vine la momentul potrivit!

Măldărășanu, stupefiat după înfrângerea cu 4-0: ”Suntem groggy! Rezultatul ăsta nu-l vom uita niciodată! Pauza asta vine la momentul potrivit!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, și-a găsit cu greu cuvintele în conferința de presă de la finalul meciului cu Sepsi OSK, pierdut cu 4-0, pe ”Municipal”. Tehnicianula acuzat jocul agresiv al covăsnenilor în special în prima parte a jocului și a acuzat anularea golului lui Murgia, dar totodată crede că jucătorii săi nu trebuie să invoce decizia ”centralului” Bîrsan pentru a scuza eșecul, chiar dacă consideră că acela a fost un moment psihologic.

”Explicații nu prea sunt. Așteptam o reacție după meciul trecut, când am pierdut pe fondul unui joc bun (n.a. 4-1 cu Petrolul, la Ploiești), având multe ocazii. De data asta meciul a fost destul de rău. Spun asta pentru că, în prima repriză, (n.a. covăsnenii) au jucat foarte agresiv. Noi am pierdut mingi neforțate, cum se spune și în tenis, și atunci ei au profitat. A doua repriză, la 2-0, era normal să încercăm să intrăm în joc. Am fost expuși și a venit și golul trei.

Am avut ceva ocazii, am pus presiune, cornere multe… A venit și acel gol care a fost anulat inexplicabil. Nu trebuie să ne pitim în fața acelui moment, dar cred că a fost un moment psihologic. Marcam atunci, era 2-1, lucrurile puteau sta altfel. Poate nu, dar este o fază care – poate sunt subiectiv – nu cred că trebuia analizată. Nu cred că există vreun dubiu că nu e gol valabil. La fiecare corner, există 8-9 jucători, 10 jucători, și cei care se apără, și cei care atacă. Chițu nu are intenția de a juca mingea, să spunem că a fost ofsaid. Știm că regulamentul s-a schimbat vis-a-vis de un contact față de portar în 6 metri. Nu se

mai dă așa ușor”, a afirmat Măldărășanu.

Tehnicianul consideră că cele două săptămâni d epauză pe care le ia Superliga sunt de bun augur în încercarea de a remonta echipa, susținând că jucătorii săi au suferit din punct de vedere al atitudinii, în fața unui adversar venit la Sibiu montat să obțină un rezultat pozitiv, în speranța de a se apropia din nou de locurile de play-off.

”Rezultatul spune totul. Nu suntem bine, suntem groggy, cum s-ar zice, poate pauza asta vine la momentul potrivit. Dar, este clar că am suferit la atitudine, la ceea ce trebuia să avem ca bază, după o înfrângere. Asta trebuia să avem meciul ăsta. Poate nu ne așteptam ca jucătorii lui Sepsi să vină așa montați, dar era normal, pentru că sunt o echipă care anul trecut a fost în play-off. Erau sub noi (n.a. în clasament) și au venit focusați să câștige acest

Imagine intercalată
Imagine intercalată

meci. Îi felicit că au făcut-o. Noi avem mult de muncă”, a mai spus Măldărășanu.

 

”Nu vom uita acest rezultat niciodată!

 

Măldărășanu susține că are în continuare încredere în jucătorii săi, dar crede că faptul că i-a lăudat în mai multe rânduri le-adăunat. Legat de rezultat, tehnicianul crede că acesta îi va bântui pe sibieni de-acum încolo.

”Am credere în continuare în jucători, dar este clar că tot timpul le-am spus ca să dea mai mult pentru că au calitate. Poate au luat lucrurile un pic așa. superficial. Spunându-le antrenorul că sunt buni, că putem face lucruri frumoase anul ăsta, în momentul ăla am uitat să mai băgăm piciorul, am uitat să mai facem un sprint în plus, am uitat să ne apărăm, să fim conștiinți că trebuie să ne câștigăm duelurile Asta a făcut diferența astăzi (n.a. duminică) și plecăm cu un 4-0 pe care nu-l vom uita niciodată”, a concluzionat Măldărășanu.
 

 

Autor - Ovidiu BOICA
06 octombrie 2024 la 15:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.