Măldărășanu speră ca sibienii să profite de situația de la Universitatea: ”Nu ne va fi ușor, dar suntem bărbați. De aia ne-am făcut fotbaliști…”

Măldărășanu speră ca sibienii să profite de situația de la Universitatea: ”Nu ne va fi ușor, dar suntem bărbați. De aia ne-am făcut fotbaliști…”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu se gândește că echipa sa ar putea profita de forma mai puțin bună pe care o traversează echipa lui Costel Gâlcă, mai ales că jocul sibienilor din ”Giulești”, în etapa precedentă, la înfrângerea cu 1-0 în fața Rapidului – spune el – e dătător de speranțe.

”Cu Rapid, chiar dacă rezultatul n-a fost unul corect, zic eu că totuși a fost un plus. Va trebui să fim compacți, având jucători foarte buni din punct de vedere al duelurilor unu la unu. Foarte compacți, cu un dublaj foarte bun, dar totodată și pregătiți, pentru că vom avea, cu siguranță vom avea și situațiile noastre favorabile. (…) Noi ne gândim că putem profita de situația lor. Pentru că, normal, și la ei lucrurile nu sunt în regulă, ținând cont de obiectivele pe care le au. Dar, și ei, la rândul lor, se gândesc că suntem într-o situație dificilă, dar ne gândim că nu poate merge această situație la nesfârșit. Pentru că muncim, suntem corecți cu fotbalul, la un moment dat se vor întoarce și lucrurile bune pentru noi. Asta cred! Vedem la meci, pentru că pe teren se poate întâmpla orice”, a spus Măldărășanu într-o conferință de presă.

Antrenorul ”alb-roșilor” spune că atmosfera în lot este ”foarte bună”: ”Vibe-ul foarte bun, chiar pozitivi, asta mi-a plăcut, spre deosebire de meciurile trecute. Și n-am văzut numai eu asta, chiar și băieții din staff au punctar asta, la rândul lor. Pentru că este clar, chiar dacă rezultatul (n.a. cu Rapid) n-a fost unul în regulă pentru noi. Însă, un meci pe Giulești și contra unei echipe bune, care s-a aflat într-o formă foarte bună, să ai evoluția aia, trebuie să-ți dea încredere. Asta am simțit și atmosfera este una OK”.            

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Știe care e rețeta obținerii unui rezultat pozitiv pe ”Ion Oblemenco”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu s-a ferit să spună dacă va folosi și pe ”Ion Oblemenco” sistemul 3-4-3, cum s-a întâmplat cu Rapidul, taxând încă o dată faptul că, înaintea jocului de pe ”Giulești”, s-ar fi scurs informații din vestiar. Însă, consideră că mai important decât sistemul este ca jucătorii săi să aibă un timing bun, o posesie la fel și să-i acorde atenția cuvenită lui Mitriță, vedeta oltenilor.

”O să vedeți la meci. Nu pot să spun acum, chiar să dăm totul din casă. Și așa se răsuflă. (…) În general, nu mai contează că joci un anumit sistem. Am mai spus-o și după meciul ăsta, cu Rapid. Totul ține de dinamică. Poți să joci orice sistem. Dacă te miști, dacă ai un timing bun ca și mișcare, pasul de la coleg, atunci ai progresie.

Lucrurile sunt bune pe faza de atac. Pe faza defensivă, unde am suferit noi, de fapt, pe tranziția negativă, lucrurile s-au mai reglat. Am mai spus, atâta timp cât adversarul are jucători foarte buni din punct de vedere individual ca și calitate tehnică, trebuie să fim foarte agresivi și – bineînțeles – compacți, plus un dublaj foarte bun.

A revenit și Mitriță, care a jucat etapa trecută, după accidentare. E un jucător de care Craiova  este dependentă, de evoluțiile lui. Nu ne va fi ușor, dar suntem bărbați, suntem fotbaliști. De-aia ne-am făcut fotbaliști, ca să jucăm astfel de meciuri frumoase, cu stadion, cu atmosferă bună”, a mai spus Măldărășanu.

 

Meciul Universitatea Craiova – FC Hermannstadt are loc, sâmbătă seara, de la ora 18:30. Înaintea acestuia, sibienii sunt penultimii în clasamentul Superligii, cu 13 puncte.   

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
08 noiembrie 2024 la 17:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.