Măldărășanu, nemulțumit înaintea debutului noului sezon: ”Am pierdut opt jucători. Au venit alții, cu calitate, ar trebui integrați”

Măldărășanu, nemulțumit înaintea debutului noului sezon: ”Am pierdut opt jucători. Au venit alții, cu calitate, ar trebui integrați”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu o zi înaintea debutului în noua ediție a Superligii, antrenorul Marius Măldărășanu rupe tăcerea. Tehnicianul susține că echipa sa a rămas fără patru obișnuiți ai primului” unsprezece”, iar în locul acestora au fost aduși mai mulți jucători, pe parcurs, care trebuie integrați în lot.

”Am pierdut opt jucători. Din diferite motive nu mai sunt la Hermannstadt. Am tot spus-o, sunt patru titulari din primul «unsprezece», chiar dacă eu nu prea-i consider titulari și rezerve. Îi văd pe toți foarte utili, dar sunt patru jucători care au avut un aport foarte bun pe tot parcursul echipei (n.a. Raul Opruț, Mino Sota, Mihai Butean și Gabi Iancu). Ceilalți patru, chiar dacă au jucat mai puțin, au fost foarte buni în grup, pentru că știți foarte bine, forța noastră este forța grupului, tot timpul a fost asta. Trebuie să ne reorganizăm. Au venit jucători, au venit jucători cu calitate, ar trebui integrați. Tibi (n.a. Căpușă) a venit de la început, în rest au venit pe parcurs… Ivanov, după care Deaconu. De la 1 (n.a. iulie), a venit și Chițu., Ultimul, acuma, Tiago (n.a. Goncales). Nu este ușor! Singurul lucru care mă consolează și cred că ne consolează pe toți este că același gen de probleme sunt la aproape toate echipele din Superligă”, a declarat Măldărășanu.

Antrenorul ”alb-roșilor” nu a avut un anumit adversar preferat pentru prima etapă, la stabilirea țintarului noului sezon și spune că este important ca sibienii să debuteze cu dreptul.

”Niciodată n-am avut o preferință, pentru că e foarte important ceea ce-ți dorești. Preferi, poate, un anumit adversar și poate iese mai bine după pregătire decât tine. Sorții ne-au dat în prima etapă Craiova, jucăm acasă, în fața publicului nostru, suntem entuziaști, sper ca și publicul să fie la fel și ne dorim să începem bine”, a mai spus Măldărășanu.

 

Obiectiv, play-off-ul!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Marius Măldărășanu își dorește ca, în noul sezon, FC Hermannstadt să ajungă, în premieră, în play-off-ul Superligii, după două încercări eșuate în anii precedenți.

”Obiectivul? Ce aș putea să spun decât că ne vom bate la play-off? Ne vom bate la play-off, ne dorim lucrul ăsta.  Știu că lumea vrea, să spunem, s-audă din gura noastră obiective mari, dar nu este ușor, mai ales când pierzi opt jucători. Și eu sunt realist dar sunt aici și trebuie să scot maximum din ceea ce avem la momentul ăsta, pentru că este foarte important să începem bine. În momentul în care lucrurile merg bine, pe început de campionat, cu trecerea timpului îi avem și sută la sută din punct de vedere al pregătirii pe cei noi și bineînțeles, ca și integrare însistemul nostru de joc. dar, nu este ușor, trebuie să avem răbdare”, a adăugat Măldărășanu, care nu-l va putea folosi, vineri seara, de la ora 21:00, în meciul de pe ”Municipal”, cu Universitatea Craiova, pe Vahid Selimovic, cu ceva probleme de ordin medical.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
11 iulie 2024 la 13:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.