Măldărășanu, măgulit de laudele primite de echipa sa după victoria cu Sepsi OSK: ”Asta e satisfacția cea mai mare a unui antrenor”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu a zâmbit satisfăcut în conferința de presă de la finalul meciului de la Sf. Gheorghe, câștigat cu 2-0, în momentul în care a priit aprecieri pentru jocul echipei sale

”Asta e satisfacția cea mai mare a unui antrenor, mai ales când se vede din exterior, când apar astfel de laude vis-a-vis de joc. Eu asta îmi doresc. Normal că nu reușim mereu. (…) Da, mulțumesc. O să le transmit băieților că primesc astfel de laude. Am pus probleme. Am avut și meciuri în care am jucat rău. Ăsta este fotbalul. Nu există o rețetă succesului, pentru că altfel n-ar câștiga nimeni. E senzațional să joci mereu bine și să și câștigi. Asta o fac echipele mari și poate nici ele, și echipele mari mai au sincope. Suntem pe un trend ascendent, a afirmat Măldărășanu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

”Sper să reușesc săî-i țin cu picioarele pe pământ!”

 

Măldărășanu a mai susținut că va avea mult de muncă, în aceste zile, la mentalul jucătorilor, ca aceștia să ia în serios următorul joc, cel din sferturile Cupei, cu CSM Reșița.

Sper să reușesc să-i țin cu picioarele pe pământ, pentru că jucăm în Cupa României contra unei echipe din Liga 2. Am văzut, ieri (n.a. joi), meciul lor și știți cum e, dacă un moment stai cu nasul pe sus și îi privești ca pe o echipă de Liga 2, lucrurile pot fi așa cum nu ni le dorim și voi avea – cred eu -zilele astea mult de muncă la mentalul lor, a adăugat Măldărășanu.

 

Satisfăcut de jocul făcut de sibieni

 

Măldărășanu s-a arătat, de asemenea, de modul în care s-au prezentat jucătorii săi, susținând că se aștepta la o oarecare presiune în partea a doua din partea covăsnenilor, după ce Hermannstadt conducea încă de la pauză cu 2-0.

Jocul a decurs bine pentru noi. Am și marcat. În a doua repriză ne așteptam ca eivină peste noi, dar m-a bucurat că, în continuare, au avut încredere, au avut liniște când au avut mingea. Am avut și alte situații de a mai marca și, bineînțeles, (n.a. băieții) au gestionat foarte bine finalul de joc și, până la urmă, sunt 3 punte, zic eu, meritate. Suntem pe primul loc și asta mă bucură”, a mai spus Măldărășanu.

 

Nu mai gândesc la play-off. Am sperat până la un moment dat, dar aduc aminte de acea perioadă grea și asta a făcut diferența, ca noi să nu ajungem acolo. Însă, da, încercăm să jucăm fotbal. Astăzi ne-a reușit. Altădată, am încercat, nu ne-a reușit. Sunt momente și momente, de-aia îmi doresc ca băieții să interpreteze fiecare moment de joc perfect. Asta e, suntem aici, în play-out, acceptăm, o luăm de la capăt, eventual de la anul 

                                                                                              Marius Măldărășanu

 

L-a ”citit” pe ”Munti” încă de pe vremea când era la Galați

 

Măldărășanu a mai spus că se aștepta ca Sepsi să joace în sistemul preferat al lui Dorinel Munteanu, noul antrenor al covăsnenilor. Tehnicianul lui Hermannstadt a vorbit și despre măsurile pe care și le-a luat pentru a contraacara jocul celor de la Sepsi OSK.

În primul rând, cei de la Sepsi, și până să vină Dorinel (n.a. Munteanu), indiferent că a fost Bernd (n.a. Storck) sau a fost Suciu, au venit tot timpul pe construcția adversarului cu pressing agresiv, sus. Dorinel, la toate echipele pe care le-a antrenat, asta și-a dorit și își dorește, agresivitate. Ne așteptam să joace î 4-3-3, pentru că așa juca și la Galați. Știm cerințele lui în sistemul ăla. Normal că le-ar fi fost mai ușor să pună probleme unor echipe care joacă în patru apărători. Noi am jucat în trei și aici am avut un avantaj. Nu îi este ușor nici lui. A avut numai 10-12 zile. Este clar, asta le-am spus băieților, n-are ce să schimbe un antrenor. Este vorba de șoc. Cu siguranță lucrează la moralul jucătorilor pentru că treceau printr-o pasă proastă. Odată cu ridicarea eventualului moral, atunci apare o atitudine. Pentru că, într-adevăr, cred că au avut o atitudine cel puțin mai bună decât am văzut în meciul cu Buzăul. În rest, noi am depins de noi, asta le-am spus băieților. Depindem de noi. Dacă noi ne mișcăm, atunci punem probleme oricărei echipe. Dar avem și momentele noastre rele pe care trebuie să le eliminăm. Însă, nu e ușor, a concluzionat Măldărășanu.

 

 

Autor
29 martie 2025 la 16:52
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 34 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 58 minute
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit