Măldărășanu, înaintea jocului de pe ”Cluj Arena”, cu ”U”: ”Ne așteaptă un meci greu și sper să fie un meci greu și pentru ei”. Cum și-a justificat ieșirea nervoasă de după meciul cu Universitatea

Măldărășanu, înaintea jocului de pe ”Cluj Arena”, cu ”U”: ”Ne așteaptă un meci greu și sper să fie un meci greu și pentru ei”. Cum și-a justificat ieșirea nervoasă de după meciul cu Universitatea

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Marius Măldărășanu este convins că echipa sa va avea un meci dificil, duminică seara, la Cluj, dar speră ca jucătorii săi să reușească să îi pună pobleme adversarului. Tehnicianul își dorește să nu se întoarcă de sub Feleac cu mâna goală, fiind important ca sibienii să strângă cât mai multe puncte până în momentul în care va reuși să-i integreze și pe jucătorii nou-veniți.

”Jucăm contra unei cunoștiințe mai vechi a noastră, ca să spun așa. Un meci dificil! Știm cu toții că au jucători cu o experiență foarte mare. Bineînțeles, sunt ceva schimbări și la ei, la nivel de lot, dar ne așteaptă un meci greu și sper să fie un meci greu și pentru ei. Ne dorim s-adunăm puncte, am spus-o și înainte de prima etapă. Meci cu meci s-adunăm puncte până când vom pune la punct și jucătorii noi din punct de vedere al pregătirii fizice și – bineînțeles – din punct de vedere al integrării în sistemul de joc, în grup. Știți că este un fapt important pentru noi, dintotdeauna forța grupului și-a spus cuvântul în ceea ce ne-a privit în acești 3 ani de zile de când sunt eu aici”, a declarat Măldărășanu într-o conferință de presă.

 

”De asta am avut reacția de după meciul cu Universitatea”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu a adăugat că le-a spus jucătorilor săi că trebuie să ia pentru moment drept repet prima repriză din partida cu Universitatea Craiova și și-a motivat reacția de la finalul acesteia, după o a doua repriză în care oltenii au dominat-o în totalitate, prin faptul că și-a văzut băieții, în vestiar, mulțumiți cu acel punct obținut.

”Le-am și spus băieților după meciul trecut că reperul nostru trebuie să fie prima repriză contra Craiovei. Am făcut o primă repriză foarte bună, iar când spun foarte bună, spun din punct de vedere a tot ce reprezintă jocul de fotbal. Când a trebuit să ne-apărăm, am făcut-o foarte bine. Am știut să atacăm și pozițional, pe retragerea lor. Cel mai greu în fotbal este atacul pozițional. Și bineînțeles, am interpretat în anumite momente și tranzițiile așa cum a trebuit. Normal c-am fost dezamăgit de repriza a doua, de asta am și  avut reacția aceea de după meci. Bine, reacția am avut prin prisma faptului că, în vestiar, foarte mulți erau mulțumiți, iar eu îmi doresc mai mult. Am fost realist spunând că am făcut o repriză foarte bună și puteam avea 2-0 (n.a. la pauză), dar a doua repriză normal că s-a văzut când au intrat (n.a. la Universitatea) de pe bancă, puteau face diferența. Problema era la noi, în cazul în care-am fi luat gol. Sunt lucruri normale, poate, după ieșirea mea, care au deranjat, dar este o realizate. Au mai ieșit vreo 3-4 antrenori și au spus același lucru. Am văzut și ieri (n.a. vineri), jucător la Botoșani, a spus același lucru”, a mai spus Măldărășanu.

 

”Banca te ajută să-ți atingi obiectivul”

 

Tehnicianul și-a avertizat jucătorii că vor mai fi transferați și alții, pentru a se asigura concurența pe fiecare post.

”Le-am spus băieților acum vreo două sau trei săptămâni că tot vor veni jucători și îmi doream asta, ca fiecare să-și dorească să vină pe poziția lui jucători buni, ca să-ți dorești să atingi un obiectiv bun, să crești. Concurența te face mai bun, zic eu. Nu să-ți dorești să nu mai vină niciun coleg, să zicem, un jucător bun doar pentru a juca tu. Pentru că, este o realitate, o vorbă-n fotbal, se zice că banca îți câștigă campionatul sau cel puțin te-ajută să atingi un obiectiv. Sau, mai sunt fel și fel de… De când eram copil: uită-te ce mijloc (n.a. compartimentul median) ai ca să-ți spun ce echipă ai, sau ce bancă ai, ca să-ți spun ce echipă ai. Nu sunt vorbe-n vânt, cu toții ne dorim jucători, nu numai numeric, ci și calitativ”, a adăugat tehnicianul.

Legat de cei sosiți până acum, în această vară, Măldărășanu spune că e nevoie de timp până să se pună la punct cu pregătirea și să se integreze.

”Cei care au venit sunt foarte buni din punct de vedere calitativ dar, din păcate, au venit așa, pe parcurs și gândiți-vă că ne dorim să-i avem în primul rând sănătoși

L-am forțat pe Chițu băgându-l aproape 30 de minute (n.a. cu Universitatea), pentru că nu ne doream acest lucru, dar a trebuit să intre. Balaure a cerut schimbare. A apărut și problema la Tibi (n.a. Căpușă), datorită căldurii care este afară apar problemele astea, pe deshidratare, probleme musculare și trebuie să fim atenți. Și atunci «Bala» a rămas până la final fundaș dreapta.

Sunt lucruri pe care trebuie să le gestionăm, de aia suntem aici, încercăm să facem lucrurile cât se poate de bine și să facem un sezon cel puțin ca cel de bun ca cel trecut”, a mai spus Măldărășanu.

 

Lipsește doar Selimovic

 

La meciul cu ”U” Cluj, singurul absent este Vahid Selimovic, luxemburghezul urmând să lipsească o perioadă mai lungă de timp.

”Absent este doar Selimovic, pe care l-am pierdut pentru vreo lună și jumătate, sper eu, în rest jucătorii sunt apți”, a concluzionat Măldărășanu.

Meciul dintre ”U” Cluj și FC Hermannstadt, din etapa a II-a a Superligii, va avea loc duminică, 21 iulie, de la ora 19:00. 

Autor - Ovidiu BOICA
20 iulie 2024 la 10:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 4 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.