Măldărășanu explică de ce a schimbat întreaga echipă pentru meciul de Cupă de la Focșani: ”Am vrut să dăm minute jucătorilor tineri și celor care au jucat mai puțin”

Măldărășanu explică de ce a schimbat întreaga echipă pentru meciul de Cupă de la Focșani: ”Am vrut să dăm minute jucătorilor tineri și celor care au jucat mai puțin”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul echipei sibiene, și-a justificat decizia de a schimba în totalitate ”unsprezecele” de start pentru jocul cu CSM Focșani, față de jocul de campionat cu FCSB, de duminică, prin faptul că i se pare normal ca și cei care au evoluat mai puțin până acum, precum și jucătorii tineri să aibă ”un ritm de joc”.

”E o calificare meritată, obținută împotriva unei echipe bune. Îi felicit pentru promovare. Normal, s-a văzut diferența de valoare, chiar dacă noi am schimbat toată echipa. Era normal să facem lucrul ăsta. E o deplasare lungă. Am vrut să dăm minute și jucătorilor tineri, dar și celor care au jucat mai puțin pentru că este nevoie ca toți să aibă un ritm de joc. În rest, așa, un joc, ca și ritm, nu foarte bun, dar până la urmă este un test bun pentru cei mici, vedem unde sunt. O victorie obținută fără a primi gol, este al doilea meci în care nu primit gol, este un plus, chiar dacă am jucat contra unei echipe de nivel inferior. Mergem mai departe pentru că în câteva zile avem un meci greu”, a spus Măldărășanu după ce echipa sa s-a calificat în faza grupelor Cupei României în urma victoriei cu 3-0 de pe terenul divizionarei secunde.

Măldărășanu a adăugat că obișnuiește să folosească rezervele și jucătorii tineri în astfel de meciuri din competiția KO. În plus, el nu consideră că sibienii desconsideră competiția.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Am încredere, așa am făcut în meciurile astea de când sunt aici, chiar și în grupă, anul trecut, contra lui Sepsi am schimbat nouă jucători și a fost un joc foarte bun, un rezultat de 1-1. Meritam mai mult. Dar, e adevărat, se poate întâmpla orice. Cupa e competiția surprizelor, poți să nu te califici, era o rușine pentru noi, dar trebuie să dăm minute și celorlalți jucători, poate unii nu înțeleg lucrul ăsta, spun că nu respectăm competiția dar nu e adevărat, trebuie să le dăm minute pentru că toți jucătorii sunt plătiți să joace când vrea antrenorul și când îi bagă să joace”, a mai spus tehnicianul.

Altfel, Măldărășanu consideră că nu este vorba de nicio rețetă pentru fotbalul spectaculos pe care-l practică jucătoriisăi în ultimele săptămâni.

”Nu e nici o rețetă pentru că, știți foarte bine, acum două sau trei săptămâni lucrurile nu erau foarte în regulă. Cum am spus-o, în momentul în care sunt schimbări mari, îți trebuiesc rezultate. Dacă reușești s-aduni puncte pe o construcție, ușor-ușor, este foarte bine. Noi nu am avut lucrul ăsta, nu am avut nici șansă pentru că trebuie să ai nevoie de șansă. Dar, e bine că ușor-ușor, ca joc, începem să creștem, pentru că, până la un moment dat, tot jocul de ține, a la long. Pe termen scurt, poți să câștigi niște puncte pe fondul unui joc prost, dar eu urmăresc și jocul bun. Nu putem mereu. Avem și un adversar în spate, cum a fost FCSB, cu calitate, dar am câștigat meciul și datorită atitudinii. Da, îmi doresc în general să facem un fotbal frumos, dar nu e tot timpul așa cum ne dorim noi. Contează foarte mult forma de moment a unor jucători, contează orice mic detaliu, contează adversarul, contează dinamica, dar ne dorim… Eu mi-aș dori să marcăm goluri plecând numai de la portar și mergând pâîn poarta adversă, exact cum s-a-ntâmplat de la Căbuz, dând gol, dar a fost un milimetru de ofsaid acolo”, a concluzionat Măldărășanu.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
29 august 2024 la 14:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 14 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.