Măldărășanu a purtat ”doar discuții” despre prelungirea contractului. ”Dacă mă dorești, vreau să văd că mă dorești!”

Măldărășanu a purtat ”doar discuții” despre prelungirea contractului. ”Dacă mă dorești, vreau să văd că mă dorești!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu a mai spus că nu a primit, pentru moment, o ofertă concretă din partea clubului sibian pentru a continua și la anul pe banca echipei. Tehnicianul a recunoscut că au existat unele discuții, nimic concret însă.

”Au fost discuții! Normal, sunt tatonări. Au fost discuții și din alte direcții. Doar discuții! Normal, când a fost acea depunctare, poate lumea a crezut că plec, pentru că niciunui antrenor nu-i convine lucrul ăsta, când ți se iau 9 puncte, e o muncă în spate și nu-ți convine, dar cred c-am avut caracter și eu, și staff-ul și am rămas. Nu știu ce se v-a-ntâmpla, vom vedea! N-am nicio ofertă, nici de la Hermannstadt, ca să-nțelegeți. Adică, discuții… Când e greu, așa, hai să vedem ce se întâmplă… Nu, dacă mă dorești, vreau să văd că mă dorești. Pe urmă, că eu iau o decizie, aia e altceva. Dar, le-am transmis că nu vreau să fac nicio mișcare pentru… Există posibilitatea, nu știu, nu vreau să-mi pară mie rău și poate și clubului, pentru că, dacă noi n-am fi câștigat niște meciuri și eu semnam prelungirea cu ceva etape (n.a. în urmă), poate le părea rău că au semnat cu mine. Așa, vom vedea ce se va întâmpla!”, a afirmat Măldărășanu.

Antrenorul lui Hermannstadt a mai spus că au existat tatonări, însă nimic mai mult, din partea altor echipe în ceea ce-l privește.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Tatonări au fost, nu pot să le spun discuții, n-aveau cum, eu aveam contract. Nu putem să vorbim de oferte. Discuții! Ce se întâmplă, ai vrea, ce faci de la vară… În iarnă, la fel, ce faci, poate vrei să pleci de acolo (n.a. de la Hermannstadt), în situația în care am fost depunctați… Dar, nu, am rămas și la greu. Am trăit intens acești aproape doi ani. Dar, repet, mai sunt patru meciuri, nu vreau acum… Într-adevăr, e – să zicem – o liniște vizavi de o retrogradare directă. Dar, încă se joacă, în fotbal se poate întâmpla orice. Suntem pe o pantă bună, vedem la final ce se întâmplă”, a concluzionat tehnicianul. 

Autor - b.o.n.
23 aprilie 2023 la 12:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 57 minute
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 3 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.