Măgura, victorie la limită cu CSM Tg. Jiu și urcă pe locul 7 în Liga Florilor. Cisnădiencele și-au făcut singure meciul greu

Măgura, victorie la limită cu CSM Tg. Jiu și urcă pe locul 7 în Liga Florilor. Cisnădiencele și-au făcut singure meciul greu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cisnădiencele au avut un meci mai greu era de așteptat, sâmbătă, în fața propriilor suporteri, cu echipa din Tg. Jiu. Măgura a condus și cu 5 goluri (21-16, minulul 40), dar s-a impus la limită, în cele din urmă, cu 30-29.

Oaspetele au început mai bine și au condus cu 3-1 (6) și 5-2 (9). Echipa gorjeană a avut avantaj pe tabelă până în minutul 17, când turcoaica Iskit a reușit să egaleze (9-9).

Primul avantaj al Cisnădiei în acest meci a fost de-abia în minutul 21, după două goluri consecutive ale Danei Abed-Kader (12-11), iar la pauza mare tabela indica egalitate, după alte două goluri la rând ale Măgurii, marcaseră Roșu și Tătar (14-14).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fetele lui Weber și Nițu au început în forță repriza secundă, desprinzându-se la cinci goluri în primele 6 minute (19-14).

Gorjencele au avut reacție pe măsură și, până în minutul 43, s-au apropiat la un singur gol. În replică, Elena Roșu și Marilena Neagu au înscris următoarele două goluri ale meciului (24-21), dar oaspetele au revenit și au egalat (25-25, minutul 48).

Finalul a fost unul încins, Măgura impunându-se în cele din urmă cu 30-29, rezultat în urma căruia a urcat pe locul 7.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Ne-am făcut singuri meciul greu. Am avut la un moment dat și 5 goluri avantaj, dar apoi a urmat o perioadă în care au fost ratări peste ratări, eliminări de două minute. Victoria n-a fost în pericol, în cele din urmă, am avut două goluri peste Tg. Jiu și am terminat jocul cu mingea în mână. Suntem echipa cu al treilea atac din Liga Florilor, marcăm foarte mult, dar mia avem mult de lucru în defensivă”, a declarat, la final, Alex Weber.

Măgura: Marta Batinovic (un gol), Marina Rajcic, Mirela Pașca – Asli Iskit (10 goluri), Dana Abed-Kader (7), Elena Roșu (4), Valentina Bardac (3), Timea Tătar (două), Emilia Galinska, Marilena Neagu, Ilda Kepic (câte unul), Mouna Jlezi, Natalia Vasileuskaya, Cynthia Tomescu și Mariana Ilie.

 

 

 

Autor - b.o.n.
29 octombrie 2023 la 14:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 8 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.