Luna august se încheie cu muzică și dans pe Valea Ștezii la „Festivalul Brânzei și al Țuicii”

Luna august se încheie cu muzică și dans pe Valea Ștezii la „Festivalul Brânzei și al Țuicii”

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din Sibiu, cu o vechime de peste două decenii, „Festivalul Brânzei și al Țuicii” îi așteaptă pe sibieni și nu numai în Rășinari, la o nouă ediție.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luna august se încheie în sărbătoare pentru rășinăreni, pe Valea Ștezii desfășurându-se în perioada 30 – 31 august, ediția XXII a Festivalului „Brânzei și al Țuicii”. Cei care vor vizita, în această perioadă comuna Rășinari, desemnată The Best Tourist Village România 2022, se vor bucura de o atmosferă autentic românească, cu dansuri tradiționale interpretate de tineri în costume populare, ansambluri folclorice din întreaga țară și recitaluri susținute de artiști de muzică populară, în cadrul festivalului devenit tradiție.

Târgul de produse tradiționale, deschis zilnic începând cu ora 10:00, va oferi brânzeturi specifice Mărginimii Sibiului, tocană de oaie la ceaun, cocoloș cu brânză, pastramă și alte delicii locale.

Care va fi programul festivalului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul va debuta sâmbătă, 30 august, la ora 11,30 cu obiceiuri pastorale susținute de Grupul folcloric „Nunta Ciobănească” Rășinari și „Șezătoaea de la Racovița” – ateliere demonstrative de pregătire a laptelui de oaie și degustări de produse; începând cu ora 14,00 pe scena de pe Valea Ștezii vor urca Ansamblurile „Călușerii” și „Fluierașii” din Rășinari și Adelina Popa împreună cu invitații. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 15,30 care va cuprinde și vizitarea standurilor de brânză și țuică, urmată de spectacolul oferit de ansamblurile de dansuri populare din Băbeni, Vaideeni, Zăvoi, Râu Sadului și Jina. Urmează recitalurile oferite de Ioana și Sânziana Ștefan, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan și Traian Stoiță.

A doua zi, duminică, 31 august, evenimentul începe la ora 12,30 cu vizitarea standurilor, urmând ca la ora 13,00 să înceapă pregătirea cocoloșului cu brânză, bulzul festivalului, în ritmurile muzicii și dansului popular susținute de dansatori din Polovragi, Novaci. Începând cu ora 16,00 pe scenă vor urca Adrian Neamțu, Florentina Lende, Ileana Conțiu, Aurelian Adam, Luminița Gabriela Safta, ansamblurile de dansuri din Codlea, Șoimuș, Boița, Poplaca, Caracal, Bistrița Năsăud, alături de Ansamblul „Călușerii” al Căminului Cultural din Rășinari. Seara se încheie cu Jocul Călușeilor și focul de tabără, la ora 21,30.

Pe parcursul celor două zile de festival, între orele 14,00 -17,00 vor avea loc ateliere tematice pentru copii, drumeții și plimbări cu căruța și bicicleta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Arhivă

Autor - Nedeia DICU
22 august 2025 la 10:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
RĂȘINARI: Mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne pentru elevii din comună
Elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari și de la structura Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
GURA RÂULUI: Se reface acoperișul fostei remize de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Trei treceri de pietoni din Sibiu vor fi amenajate pentru creșterea siguranței
Primăria Sibiu lucrează la amenajarea a trei treceri de pietoni de pe artere aglomerate și din apropierea unor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
EXCLUSIV. IKEA vine cu un magazin la Sibiu. Retailerul confirmă pentru „Tribuna” planul de extindere
IKEA va deschide un magazin la Sibiu în următorii trei ani, orașul fiind inclus în planul de dezvoltare...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 4 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
BE by GNG 2026: un „escape room de business” pentru 300 de antreprenori, la Hilton Sibiu
Cum ar fi dacă, în loc să primească doar informații despre antreprenoriat, participanții ar trebui să ia chiar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
HOGHILAG: Bărbat condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hoghilag, județul Sibiu, a fost încarcerat după ce a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Parlamentul a adoptat Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Data propusă: 19 noiembrie
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care data de 19 noiembrie urmează să fie marcată drept...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
CISNĂDIE: Războiul din administrația orașului continuă. Oana Ungur îl contrazice pe Orlățan, iar Huja își apără revenirea în Primărie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.