Lucruri cu adevărat importante atunci când devii mamă. Lista ”scurtă” de care trebuie sa ții cont atunci când bebelușul vine

Venirea pe lume a unui bebeluș este un moment extrem de important în viața unei mame, mai ales că în acel moment totul se schimbă iar Universul întreg devine acel bulgăre de dragoste care a intrat în lume strigând din toată inima. Însă, dincolo de momentul magic al nașterii copilului, intervine realitate în care trebuie să ai grijă ca celui mic să nu îi lipsească nimic, iar tu, ca proaspătă mămică, trebuie să reușești să îți revii foarte repede.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

De asemenea, există o listă destul de lungă cu tot felul de lucruri pe care este important să le ai, mai ales în primele zile de după naștere, când totul este puțin mai dificil și vei avea nevoie de tot ajutorul necesar. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Așadar, în materialul următor vei găsi o serie de lucruri pe care este important să le ai atunci când aduci pe lume un copil. 

Iată câteva lucruri de care vei avea nevoie atunci când vei deveni mamă

 

În primul rând, trebuie să te asiguri că bebelușul este în perfectă siguranță atunci când vei pleca acasă, așadar vei avea nevoie de o scoică de transport, adecvată vârstei. Dacă vrei să îți simplifici munca de căutare, poți căuta cărucioare 3 în 1, acestea fiind perfecte pentru primul an din viața copilului. Ele conțin scoică, landou și cărucior sport, așadar te vei bucura de câteva luni în care cel mic va fi în perfectă siguranță. Iar dacă nu știi exact unde să cauți, poți intra pe Babymatters.ro, locul ideal pentru a achiziționa un cărucior pe gustul tău. 

 

Dacă ai reușit să cumperi un cărucior care să aibă și scoică inclusă, pentru a putea transporta bebelușul acasă, este momentul să te ocupi de garderoba lui. Nu este nevoie să dai o mică avere pe hainele celui mic, însă acesta va avea nevoie de hăinuțe din bumbac de calitate pentru a nu suferi de iritații, mai ales că pielea celor mici este extrem de sensibilă. Nu uita ca orice hăinuță pe care o vei cumpăra va trebui spălată (cu un detergent special pentru cei mici) și apoi călcată pentru ca pielea bebelușilor să nu se irite. 

 

Nu uita de scutece, dar și de o cremă specială pe care să o folosești ori de câte ori îl schimbi. De asemenea, ai nevoie și de o forfecuță cu vârf bont, specială pentru unghiile fragile ale celui mic. 

 

Dacă ai terminat de achiziționat produsele de care ai nevoie pentru cel mic atunci când acesta vine pe lume, trebuie să știi că și tu va trebui să cumperi câteva lucruri pentru tine. 

 

Va trebui să ai haine comode, din bumbac, care se desfac ușor în partea din față în cazul în care vei alăpta. De asemenea, va trebui să ai o cremă specială pe care va trebui să o folosești cu regularitate, pentru anumite zone sensibile. Și, nu în ultimul rând, nu uita să discuți cu un medic care te va sfătui exact de ce ai nevoie pentru noua ta viață, cea de mămică. 

 

Așadar, lista ta este gata?

 

 

Sursa foto: Pexels.com

 

16 decembrie 2022 la 06:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 32 minute
Percheziții la Aeroport. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Echipa secției de Prematuri a SCJU Sibiu, locul I la Concursul „Kangaroo Mother Care 2025”
La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu se aplică de peste 15 ani metoda Kangaroo Care,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Maria, primul pasager „metropolitan”. Cum a fost prima cursă cu autobuzul electric
Într-o dimineață liniștită de vară, când soarele abia îndrăznea să se ridice peste dealurile Sibiului, un autobuz electric...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Discuții cu primărița, în Sebeșu de Sus
Locuitorii din Sebeșu de Sus care vor să discute cu primărița diferite probleme legate de comunitate, o pot...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 3 ore
A murit după ce a mâncat ciuperci. Medic: „Pericolul biologic din pădure pe care îl poți cumpăra de la piață”
Un bărbat de 48 de ani a decedat, iar soția (46 ani) și mama (92 ani) sunt în...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 ore
Drumarii acționează pe A1, DN14 și DN14A. Circulați cu prudență!
Luna iulie a debutat cu importante lucrări executate de muncitorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP...
Actualitate
1 min de citit