Locul din județul Sibiu imposibil de uitat: ”Acolo ligheanul valora cât un briliant afară”. Lena Constante și Ana Pauker, la Dumbrăveni

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Penitenciarul Dumbrăveni, construit de austro-ungari, trecut prin România Mare şi exploatat la maximum de comunişti are o istorie aparte, mai puțin cunoscută. Spre deosebire de numele celor care au fost deținute acolo. Printre ele: Ana Pauker, Bancic Golda şi Lena Constante.
Deși a fost descrisă în memorii ca un loc în care condițiile nu erau atât de groaznice precum în alte închisori din România, pușcăria Dumbrăveni a lăsat amintiri adânci, imposibil de șters pentru femeile care au fost încarcerate acolo, mai cu seamă pentru cele închise pentru motive imaginate de comuniști.
Profesoara de franceză Dorina Potârcă, soția fruntașului țărănist Virgil Potârcă, ministru-subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii (noiembrie 1928 – octombrie 1930), ministru ad-interim la Agricultură și Domenii, apoi ministru al Lucrărilor Publice a descris în mărturii scrise ceea ce a trăit la Dumbrăveni, amintindu-și și de sosirea artistului plastic Lena Constante, încarcerată pentru simplul motiv că se afla în anturajul soției lui Lucrețiu Pătrășcanu.
Tribuna face astăzi o călătorie în istoria unui loc deosebit din județul Sibiu, cu ajutorul istoricul sibian Vlad-Horațiu Miclăuș, absolvent de master al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, programul „Istorie, Memorie și Oralitate în secolul XX” în cadrul Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană. Vlad Miclăuș este profesor de istorie la la Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu.

PUȘCĂRIA

Penitenciarul Dumbrăveni a fost construit în partea sud-vestică a orașului Dumbrăveni, pe valea râului Târnava Mare. Ambele, clădirea penitenciarului și Tribunalul de acolo au fost construite concomitent, lucrările începând în anul 1909 sub administrația austro-ungară. Între Tribunal și penitenciar a existat un coridor, ca mijloc de legătură, care a fost făcut prin interior. În curtea penitenciarului se aflau mai multe corpuri de clădiri. Fosta deținută Lena Constante, artist plastic și folcloristă cunoscută în epoca sa, apropiată cercului ministrului de justiție comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu, avea să-și amintească în momentul sosirii ei la penitenciar, în 15 aprilie 1954: „o poartă mare scârțâie și, în timp ce roțile ne zdruncină pe un prag, un clopot bate grăbit, spărgând liniștea. O curte mare. La stânga, clădirile joase, fără îndoială dependințe” . În acele corpuri au funcționat bucătăria, spălătoria și alte anexe. Pe lângă aceste clădiri, au mai fost ridicate în 1963 două edificii noi. Prima dintre ele a fost destinată depozitării armamentului, iar cea de-a doua folosită pentru controlul noilor deținuți aduși în penitenciar.

47 DE FEMEI DEȚINUTE POLITIC, CONDAMNATE PENTRU TRĂDARE ȘI SPIONAJ

Între 1924 și 23 martie 1936 au fost închiși la Dumbrăveni doar deținuți de drept comun: „cu pedepse pentru furt și tâlhărie, dar și pentru pruncucidere”. În aceeași perioadă, deținuții puteau fi supuși la închisoare corecțională, temniță grea sau muncă zilnică. În data de 23 martie 1936 au fost aduse la Dumbrăveni 47 de deținute politic care au fost condamnate la închisoare corecțională ca urmare a activității comuniste, respectiv pentru infracțiuni de trădare și spionaj. Cele 47 de deținute au avut pedepse cuprinse între 6 luni și 12 ani.
Bancic Golda, denumită și Olga, activistă comunistă română, de etnie evreiască, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței, a fost condamnată la 2 ani de închisoare pentru infracțiuni contra liniștii publice. Aceasta și-a început pedeapsa la Penitenciarul Dumbrăveni în data de 20.10.1934 și a stat aici până în 30.09.1936.
La Penitecniarul Dumbrăveni a fost condamnată la o perioadă de zece ani comunista Ana Pauker. Procesul acesteia a fost unul care s-a întins pe o perioada de aproximativ un an. Arestată în 12 iulie 1935 la București, judecata propriu-zisă s-a derulat odată cu 5 iunie 1936. Inițial a fost plasată la închisoarea din Văcărești, după care a fost transferată la Dumbrăveni alături de alte deținute. La Dumbrăveni, Ana Pauker a avut parte de condiții favorabile: „a găsit, totuși, condițiile de acolo mai bune decât cele la care fusese supusă în timpul ultimei sale încarcerări de la mijlocul anilor ’20”. Situația pentru deținuții comuniști s-a modificat în bine în anii 1930, astfel că Ana Pauker pe timpul șederii sale la Dumbrăveni a beneficiat de mai multe servicii: „putea fi vizitată de deținute în celulă, cu care purta discuții luni, bea cafea și fuma”. Bunăoară, a reușit să îndrume un colectiv de o sută de deținute, punând bazele unei anume „școli care le pregătea pe femei pentru examenul de bacalaureat, unde ea însăși preda franceza și germana și ținea cursuri de teorie marxist-leninistă și economie politică.
Lena Constante a stat 12 ani în închisori și a descris în două volume tot ceea ce a trăit. De sosirea ei la Dumbrăveni își amintește și Dorina Potârcă:˝ Aflasem de la rapandule, care ne aduceau mâncarea, că sosise Lotul Pătrășcanu, Lena Constante etc. și stăteau singure, izolate la ultimul etaj. O cunoșteam bine de tot pe Lena. Era sora surorii mele de lapte Zizi Constante. Îmi ridic discret privirea, zăresc 2-3 femei la fereastră. Nu disting nimic. Lotul lor a făcut 12 ani prin diverse pușcării, întotdeauna singure și fără pachete˝.
In Revista Memoria nr.3-4 din anul 2001, sunt reproduse cuvintele Dorinei Potârcă despre Dumbrăveni: ˝ Cumplite la Dumbrăveni erau perchezițiile. Din primul somn ne trezeau zgomotele de cutii de conserve aruncate, de uși deschise și trântite, forfotă (…) Cu boarfele în brațe, îmbrăcate la repezeală porneam să urcăm scara pe treptele de piatră, cele sparte de pași, la ultimul etaj, unde era o sală mare cu ciment pe jos, absolut goală și înghețată. Ne dezbrăcăm la piele și ne puneam lucrurile pe jos˝.
Tot ea își amintea cât valorau bunurile pe care, cumva, deținutele reușiseră să le ascundă și pe care și le transmiteau unele altora atunci când se întâmpla să fie eliberate.˝ <Lasă-mi ligheanul!> Acolo ligheanul valora cât un briliant afară˝, scrie profesoara Potârcă subliniind că, altfel, trebuiau să se spele, toate, cu o căniță de un sfert de litru.

EPISOD: ATAC AL AVIAȚIEI GERMANE

În septembrie 1944, în urma unui atac al aviației germane care a produs agitație în rândul deținuților, 64 dintre aceștia au reușit să evadeze. O bună parte s-a înapoiat la penitenciar, dar alții au reușit să scape definitiv de gratii: „50 de deținuți au părăsit pentru totdeauna unitatea carcerală. Documentele menționează că, în timpul operațiunilor, un deținut a fost ucis prin împușcare de gardienii închisorii”.
Între anii 1945 și 1955 s-au perindat mai multe categorii de deținuți la Dumbrăveni. Pentru perioada 1945-1946 s-au înregistrat deținuți condamnați pentru crime de război, iar după organizarea sa ca unitate de corecție în anul următor aici au fost aduși foști legionari. Astfel, pentru perioada 1947-1950, principala caracteristică a Penitenciarului Dumbrăveni a fost „adăpostirea” de deținuți cu afilieri legionare. După 1950 și până în 1954 au fost integrate doar deținute de drept comun, iar apoi au fost aduse aici și deținute care au săvârșit diferite delicte împotriva securității naționale.

FINALUL

Începând cu anul 1955 și până la desființarea sa din 1969 și-au ispășit pedepsele la Dumbrăveni deținuți de drept comun, existând o secție specială pentru femei.
Într-o hotărâre cu caracter strict secret a Consiliului Securității Statului din 20.06.1968 sunt trecute date cu caracter general despre situația din penitenciar. Astfel, puteau fi trimiși la Dumbrăveni acei deținuți cu pedepse de maxim 3 luni, în penitenciar existând la acea dată 50 de deținuți de drept comun. Personalul era alcătuit din 43 de angajați, anume: 2 ofițeri, 35 de subofițeri și 6 angajați civili.
Penitenciarul Dumbrăveni a fost desființat în data de 01.11.1969. Conform raportului din 16.02.1970, personalul unității a fost transferat la Penitenciarul Sibiu, iar deținuții redirecționați spre alte locuri de detenție.

ȘEFII

Într-un articol semnat de Grațian Cormos și intitulat ˝Imaginea opresorului în memorialistica feminină de detenție˝, este citată lucrarea ˝Gratiile despărțitoare˝, de Annie Samuelli care își mintește că la Dumbrăveni, comandantului i se spunea ˝Ducele˝și că un gardian era supranumit Hitler, iar altul Mussolini. Lista membrilor conducerii Dumbrăveniului îi cuprinde de-a lungul timpului pe: Policală Gheorghe – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (februarie – septembrie 1944); Gog Dionisie – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (septembrie 1944 – iulie 1945) ; Străuț Adam – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (august 1945 – februarie 1946); Reiber Rudolf – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (februarie 1946); Pascu Petru – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (februarie – martie 1946); Georgescu Constantin – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (aprilie 1946 – martie 1948); Moldovan Tudor – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (aprilie 1948 – mai 1949); Furcă Gheza – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (mai – octombrie 1949); Hass Francisc – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (noiembrie 1949 – septembrie 1950); Tătaru Gheorghe – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (noiembrie 1950 – aprilie 1951); Poenaru Alexandru – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (aprilie 1951 – ianuarie 1954); Prodan Ioan – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (ianuarie 1954 – octombrie 1955); Marcu Gheorghe – Ofițer politic la Penitenciarul Dumbrăveni (1954 – 1956); Feizula/Fizula Refic – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (noiembrie 1955 – septembrie 1958); Petcu Gheorghe – Director/comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (octombrie 1958 – octombrie 1962); Micuț Maria Gheorghe – Comandant la Penitenciarul Dumbrăveni (1 noiembrie 1962 – 1969).