Liberalii anunță : MODIFICARE DE REGULAMENT, ÎN SPRIJINUL CLUBURILOR SPORTIVE

Acasa >

Articol

Liberalii sibieni anunță că au inițiat un proiect de hotărâre prin care să fie modificat Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru susținerea proiectelor sportive din bugetul public al Municipiului Sibiu, pentru structurile sportive de drept public. Practic, explică liberalii pe pagina lor de Facebook, dacă inițiativa  va fi votată, cluburile sportive  de drept public  vor putea aplica pentru finanțarea de proiecte pe Agenda de profil a Consiliului Local Sibiu, având obligația asigurării unei cofinanțări de minim  10% din valoarea solicitată, în loc de 50% cât era până acum.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Vom promova , la inițiativa colegului meu consilier municipal Ciprian Fulea, un demers  care credem că va ajuta cluburile sportive în activitatea lor de susținere a celor care fac performanță. Proiectul de hotărâre se va afla pe ordinea de zi a  ședinței de luna aceasta și am încredere că va fi susținut de toți colegii din Consiliul Local Sibiu”- afirmă președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu.

Autor
09 februarie 2023 la 15:37

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 12 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit