La plimbare cu maşina, fără permis sau sub influenţa băuturilor

Acasa >

Articol

IPJ Sibiu informează că p 9 iulie, în jurul orei 7, în Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Alămorului de către un localnic în vârstă de 52 de ani. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot pe 9 iulie, în jurul orei 20:25, în Sibiu, doi polițiști din cadrul Grupei Operative Canine au observat și oprit ulterior în trafic, pe str. Ștefan cel Mare, un autoturism condus imprudent, care intra pe contrasens în repetate rânduri. Pentru soluționarea intervenției, polițiștii au solicitat sprijinul polițiștilor rutieri, care, în urma testării alcoolscopice a bărbatului au constat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul indicat fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, șoferul (un sibian în vârstă de 48 de ani) a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

10 iulie 2024 la 13:43

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Zeci de automobile de epocă au parcat în Piața Mare
Retro Parada Primăverii a readus în acest weekend în Piața Mare farmecul automobilelor de epocă. Evenimentul organizat de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Mopedist accidentat la Gura Râului de un șofer neatent
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un accident produs în localitatea Gura Râului, pe strada Principală. Fără să...
Actualitate
1 min de citit