La Filarmonică: Michael Barenboim și concertul concertelor

Acasa >

Articol

Filarmonica de Stat Sibiu anunţă că unul dintre cele mai mari nume ale violonisticii, Michael Barenboim, a revenit la Sibiu unde, împreună cu orchestra filarmonicii sibiene, condusă de Gerald Karni, va oferi un program integral Beethoven.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concertul simfonic va avea loc joi, 22 februarie, de la ora 19, la Sala Thalia. Biletele au fost deja epuizate, dar doritorii pot participa la repetiția generală cu public, în dimineața concertului, începând cu ora 10.

Este pentru a treia oară când Michael Barenboim colaborează cu Filarmonica Sibiu, după Festivalul Enescu 2019 și un concert extraordinar susținut pe 19 mai 2022, sub bagheta lui Alessandro Crudele. De această dată, va interpreta Concertul pentru vioară în Re Major, op. 61, de Ludwig van Beethoven. Programul serii va fi completat de Simfonia a III-a "Eroica” a lui Beethoven.

„Avem un oaspete foarte important, pe solistul Michael Barenboim, și pe Gerald Karni – un dirijor tânăr, dar foarte talentat – care ne vizitează și amândoi ne propun un program integral Beethoven: Simfonia a III-a «Eroica», dedicată «unui fost mare erou», Napoleon, și Concertul de vioară de Beethoven, acest hit al concertelor pentru vioară, despre care Mariana Nicolesco spunea că e «concertul concertelor». Vă așteptăm pe toți! Michael Barenboim este un prieten al Filarmonicii, s-a împrietenit cu noi în 2019, când am colaborat pentru prima dată, la invitația Festivalului Enescu, și am dirijat atunci Concertul pentru vioară de Jörg Widmann, un concert contemporan foarte complicat, dar Michael Barenboim a fost atât de încântat de colaborarea cu Filarmonica de Stat Sibiu și, mai ales, de felul în care a ieșit concertul din Festivalul Enescu 2019, încât a hotărât să se împrietenească cu Filarmonica, cu orchestra, cu toată echipa Filarmonicii și se străduiește să vină anual să ne ridice calitatea concertelor, să ne arate din experiența lui, să se prezinte publicului care, întotdeauna, este foarte dornic să-l cunoască”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Înaintea concertului, de la orele 18.15, spectatorii sunt așteptați și la "Cafeneaua muzicală”, în Chimnița Filarmonicii. Invitatul lui Cristian Lupeș va fi istoricul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

22 februarie 2024 la 09:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit