La cei 100 de ani a primit onorul comunității în fața casei sale

La cei 100 de ani a primit onorul comunității în fața casei sale

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Membrii comunității sibiene au privilegiul de a fi contemporani cu unul din bravii și prețioșii veterani de război, căruia Forța Divină i-a hărăzit misiunea de a fi unul din ”apostolii plaiurilor noastre”, anume de a pune în lumină faptele camarazilor militari cunoscuți și necunoscuți care au luptat pentru zestrea incomensurabilă a României: ”întinderea liberă și taina creștină din Grădina Maicii Domnului ( n.n. glia străbună)”.

”Rădăcinile” lui Cozman

Am ajuns la Veseud, sat aparținând de comuna Slimnic, într-o zi în care liniștea placidă a localității a fost întreruptă de forfota unui eveniment aparte, petrecut pe cocoașa unui deal înverzit, un loc unde gospodăriile ”se alungesc” ca un vrej/o nuia, iar proprietarii lor încă întrețin pulsul existenței unei comunități discrete care își numără mai degrabă firele de păr albe decât cele negre. În ”Casa albă ” din Veseud a veteranului de război locotenent colonel (în retragere) Octavian Cozman, membrii familiei -de la mic la mare – roboteau de zor pentru a aniversa așa cum se cuvine cele 100 de primăveri atinse de ”generalul familie Cozman”.

Onorul primit ca în timpul milităriei

Pentru acestă sărbătoare militari și civili și-au unit eforturile pentru a arăta domnului Octavian Cozma prețuirea pe care i-o poartă pentru serviciile aduse națiunii pe timp de război. Astfel i-au călcat pragul casei studenți de la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" dar și elevi de la Școala Militară -Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică. Ei au fost însoțiți de col(rz) Constantin Bădescu, de membrii structurilor asociative ale veteranilor sibieni, de Lt. Col Ghiță Aramă și de col. (rz.) Marius Popența – președintele ANVR Sibiu și AMVVD Sibiu. Au răspuns prezent ”la apelul” veteranului de război părintele Florin Pavel – preotul militar al Capelei ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” și al Garnizoanei Sibiu – primarul comunei Slimnic, Adrian Aron Nan și nu în ultimul rând prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu. Oaspeții au urat sărbătoritului cele cuvenite în asemenea momente. Reprezentatul Guvernului în teritoriu, primarul comunei și președintele ANVR i-au înmânat veteranului de război plachete și diplome de merit, care în timp vor fi martorele acestei zile pentru urmașii familiei Cozman.

Tort stropit cu lacrimile viitorului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fața casei sale, așezat pe un scaun de bucătărie, cu mâine strângând cu putere bastonul care i-a fost și îi este companie de deplasare, veteranul de război – locotenent colonel (în retragere) Octavian Cozman – privea cu ochii blajini localnicii care ”i-au dat onorul”. Pe fundalul urărilor mulțimii din jur și în acordul clasicului ”La mulți ani!” sărbătoritul părea că retrăiește, ca într-un déja-vu, bucuria zilei când revenea de pe front alături de camarazii de arme care s-au luptat pentru țară. Ulterior, în momentul în care a fost adus tortul, pregătit de AFT, în spatele meu am zărit o tânără care plângea în surdină fără să poată să se oprească. Era una din nepoatele veteranului de război care trăia cu maximă intensitate acest moment unic al bunicului ei cel drag. Lacrimile scăldate în bucuria clipei se amestecau cu lacrimile tristeții îndepărtate.

Autor - Adrian POPESCU
03 iunie 2022 la 08:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 minute
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 28 minute
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 36 minute
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 47 minute
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 17 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.