La Brașov s-a putut: accesul auto pe Tâmpa, blocat de Garda Forestieră. Copos amenință cu închiderea unei investiții de 21 de milioane de euro

La Brașov s-a putut: accesul auto pe Tâmpa, blocat de Garda Forestieră. Copos amenință cu închiderea unei investiții de 21 de milioane de euro

În timp ce în județul Sibiu apar tot mai multe cazuri în care sunt semnalate prezența motorizatelor pe traseele turistice și în ariile naturale protejate, în județul vecin, Brașov, autoritățile au decis să renunțe la pasarea responsabilității și să ia atitudine. Potrivit publicației HotNews, disputa privind circulația autovehiculelor pe traseul turistic de pe Tâmpa, de la marginea municipiului Brașov, s-a amplificat după ce Garda Forestieră a decis blocarea accesului auto către restaurantul Panoramic, aflat pe vârful muntelui. Măsura a fost luată în urma nemulțumirilor exprimate de localnici și organizații de mediu, care reclamă utilizarea unui traseu turistic din interiorul unei arii naturale protejate pentru aprovizionarea și evacuarea deșeurilor.
În centrul controversei se află Grupul Ana Holding, controlat de omul de afaceri George Copos, care a investit în renovarea restaurantului Panoramic și a telecabinei de pe Tâmpa. Compania susține că accesul auto este necesar pentru funcționarea obiectivului și avertizează că ar putea închide activitatea dacă nu va găsi o soluție pentru aprovizionare și evacuarea deșeurilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Garda Forestieră: „Este pădure, este arie protejată, nu bulevard”

Poziția cea mai fermă în acest conflict aparține însă Gărzii Forestiere Naționale. Instituția a dispus închiderea traseului prin montarea unei bariere cu acces restricționat exclusiv pentru autospecialele de intervenție.
Șeful Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a declarat că traseul utilizat nu este drum forestier și nici drum public, ci un traseu turistic aflat într-o arie naturală protejată. „Nu este un drum. Nu are categoria de drum forestier. Este traseu turistic unde nu au voie mașini. Este vorba de acces în fondul forestier. Doar instituțiile cu rol de urgență pot avea acces. Mă refer la ISU, ambulanță, jandarmerie, salvamont, să poată interveni”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată


Potrivit reprezentantului Gărzii Forestiere, dreptul de acces acordat în perioada lucrărilor de renovare nu poate fi extins automat după finalizarea investiției. Acesta a precizat că accesul comercial nu este permis în condițiile actuale ale legislației și că orice modificare ar necesita proceduri administrative și avize suplimentare.
„Este pădure, este arie protejată, nu bulevard. În plus, sunt foarte mulți turiști care folosesc traseul și este neplăcut să te întâlnești cu mașini pe un drum destinat drumețiilor”, a mai declarat George Gârbacea.

3.200 de semnături prin Asociația Scut pentru Spații Verzi

Împotriva circulației auto s-a mobilizat și societatea civilă. Asociația Scut pentru Spații Verzi a lansat în luna aprilie petiția „Fără mașini pe Tâmpa”, care a adunat până în prezent peste 3.200 de semnături.
Organizația susține că accesul motorizat într-o zonă inclusă în rețeaua Natura 2000 contravine obiectivelor de conservare a habitatelor și speciilor protejate.
Potrivit asociației, „planul de management al sitului identifică explicit accesul cu vehicule motorizate ca factor major de presiune, cu efecte directe asupra perturbării speciilor protejate, degradării habitatelor naturale, fragmentării ecosistemelor și efectelor cumulative generate de infrastructura turistică”.
Reprezentanții organizației consideră că aprovizionarea și logistica restaurantului pot fi realizate prin alte mijloace, fără a transforma traseul turistic într-o rută utilizată de autovehicule.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Copos: „Am investit 21 de milioane de euro”

Omul de afaceri George Copos a declarat pentru Hot News că investițiile realizate în telecabină și restaurant depășesc 21 de milioane de euro și consideră că accesul auto limitat, de câteva ori pe zi, nu ar afecta zona.
Acesta susține că drumul a fost folosit istoric pentru exploatarea și aprovizionarea instalațiilor de pe Tâmpa și avertizează că, în lipsa unei soluții, activitatea ar putea fi suspendată.
Conflictul rămâne deschis, însă în prezent poziția oficială a Gărzii Forestiere este clară: traseul rămâne închis circulației auto, iar accesul este permis exclusiv vehiculelor de intervenție. Autoritățile arată că orice schimbare a regimului actual trebuie să respecte legislația privind fondul forestier și protecția ariilor naturale.

Cum „stăm” (!) în județul Sibiu?

În ultimii ani, mai multe intervenții în zone frecventate de drumeți au generat reacții din partea comunităților locale și a organizațiilor de mediu. Un exemplu este traseul dintre Cisnădie, Măgura și Păltiniș, unde lărgirea unui traseu folosit de drumeți și bicicliști a fost criticată de iubitorii muntelui, care au reclamat transformarea acesteia într-un drum accesibil autovehiculelor. În momentul de față există numeroase dezbateri privind circulația motocicletelor și ATV-urilor pe traseele turistice, majoritatea fiind amenajate de către Consiliul Județean Sibiu prin Programul „Anii Drumeției.”
„Doar prin presiune publică se pot rezolva astfel de lucruri. Până când societatea civilă nu va reacționa, lucrurile vor rămâne neschimbate”, a declarat pentru „Tribuna” unul dintre ghizii montani ai județului Sibiu.
Cazul de la Brașov readuce astfel în atenție o problemă întâlnită și în alte zone montane din țară: găsirea unui echilibru între dezvoltarea turistică, interesele economice și conservarea ariilor naturale protejate.

sursa foto: HotNews.ro

Autor - Teodora NAN
15 iunie 2026 la 10:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 7

  1. Marius

    Afară din Brașov și Poiana Brașov cu acest Copos și firmele lui.
    Un nesimțit

  2. Savcencu

    Felicitări Gărzii Forestiere.

  3. Ifteni Spiridon

    Pe vremuri exista un funicular pentru aprovizionare și colectarea deșeurilor. Împreună cu autoritățile locale, dl.Copos ar trebui să investească într-un asemenea funicular care ar putea rezolva problema definitiv.

  4. Alex

    Cum urca masinile sus pe masivul Bucegi si sus pe masivul Postavarul lafel putea sa urce si sus pe Tampa ca nu se intampla nimic cu gandaci si pasarelele de pe Tampa

  5. Croitoru Simona

    CORECT!!!!!!NU-I BULEVARD!NU-I LĂSAȚI! BRAVO!

  6. Elos

    Inchideti drumul si Copos la puscarie.

  7. Paiu Cristian

    Să ieftinească prețul călătoriei cu telecabina de la cât este acum la 6 lei călătoria și firmele care au afaceri pe Vf Tâmpa să utilizeze telecabina și pentru transport marfă,dar contra-cost(6 lei pentru fiecare metru pătrat ocupat cu marfă.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 29 minute
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 35 minute
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 oră
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 19 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.