La 80 de ani, o fostă profesoară de limba română a decis să plece în drumeție: „Sunt mândră că nu am cerut decât de două ori „time-out” ”

La 80 de ani, o fostă profesoară de limba română a decis să plece în drumeție: „Sunt mândră că nu am cerut decât de două ori „time-out” ”

Ileana Filep, fostă profesoară de Limba și literatura română, continuă să ducă o viață activă, după ce o viață întreagă a predat elevilor.  Profesoara din Sibiu a avut parte de o experiență inedită: o fostă elevă, devenită ghid, a învățat-o despre fauna, flora și istoria Văii Hârtibaciului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am predat în mai multe școli, însă ultimii ani la catedră i-am petrecut la Școala gimnazială 4 din Sibiu. Aici am predat 12 ani, iar din 2002 sunt pensionară”, spune doamna Filep.

Un nou fan „Anii Drumeției”

În ciuda celor peste 80 de ani ai săi, a decis să plece în drumeție: „Știam despre programul Anii Drumeției, mai ales că o fostă elevă de-a mea, Nicoleta Ocneriu, este ghid. Am mers cu multă bucurie la o drumeție pe dealurile Veseudului, de-a lungul căreia am avut parte de multe prezentări despre istoria și obiceiurile din Valea Hârtibaciului. În plus, Nicoleta ne-a vorbit și despre flora bogată, despre animalele și păsările sălbatice ale zonei. A fost extraordinar!”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înconjurată de mulți copii însoțiți de părinți, fosta profesoară a redescoperit gustul zmeurei proaspăt culese și al sucurilor naturale stoarse de către producătorii locali din Veseud. Recunoaște că drumeția a fost puțin cam lungă pentru o persoană care are peste opt decenii în spate: „Ghida a știut când trebuie să facem pauză, când să ne hidratăm, unde să ne așezăm la umbră. Sunt mândră că în acea drumeție nu am cerut decât de două ori „time-out”, să-mi trag sufletul. Vreau să mai ies în natură și urmăresc cu interes turele mai ușoare programate de Anii Drumeției.”

Foto: Anii Drumeției

Foto: Anii Drumeției

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Maria-Antonia OANA
18 august 2025 la 13:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
RĂȘINARI: Mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne pentru elevii din comună
Elevii de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari și de la structura Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu”...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
GURA RÂULUI: Se reface acoperișul fostei remize de pompieri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Trei treceri de pietoni din Sibiu vor fi amenajate pentru creșterea siguranței
Primăria Sibiu lucrează la amenajarea a trei treceri de pietoni de pe artere aglomerate și din apropierea unor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
EXCLUSIV. IKEA vine cu un magazin la Sibiu. Retailerul confirmă pentru „Tribuna” planul de extindere
IKEA va deschide un magazin la Sibiu în următorii trei ani, orașul fiind inclus în planul de dezvoltare...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
BE by GNG 2026: un „escape room de business” pentru 300 de antreprenori, la Hilton Sibiu
Cum ar fi dacă, în loc să primească doar informații despre antreprenoriat, participanții ar trebui să ia chiar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
HOGHILAG: Bărbat condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hoghilag, județul Sibiu, a fost încarcerat după ce a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Parlamentul a adoptat Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Data propusă: 19 noiembrie
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care data de 19 noiembrie urmează să fie marcată drept...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
CISNĂDIE: Războiul din administrația orașului continuă. Oana Ungur îl contrazice pe Orlățan, iar Huja își apără revenirea în Primărie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.