Kaufland România a deschis al doilea hipermarket în Mediaș

Kaufland România a deschis al doilea hipermarket în Mediaș

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noua investiţie Kaufland România din municipiul Mediaş a creat 75 de noi locuri de muncă. Hipermarketul este situat la ieşirea din Mediaş spre Sighişoara, o zonă economică aflată în plină dezvoltare. Cel de-al doilea magazin Kaufland este situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 33F, noul hipermarket fiind construit pe o suprafață totală de peste 5.200 mp, dintre care aproape 2.500 mp sunt dedicați spațiului de vânzare. În plus investiţia este una verde, în condiţiile în care pe acoperișul magazinului sunt instalate panouri fotovoltaice pe o suprafață de aproximativ 1.200 mp, dedicate producerii de energie verde și reducerea emisiilor de CO₂. Noul Hipermarketul va fi deschis pentru public începând de astăzi.

Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, a tăiat panglica noului hipermarket

Festivitatea de inaugurarea a noului magazin a fost una scurtă şi discursuri pe măsură. Marius Guţă, reprezentantul Kaufland România, la origini medieşean, şi Daniela Câmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu au fost protagoniştii ceremoniei de tăiere a panglicii noului hipermarket.

„Mă bucur să fiu parte la acest moment important pentru comunitatea din Mediaş. Dar este important pentru tot judeţul Sibiu. Orice investiţie făcută de agenţi economici serioşi arată că există încredere în potenţialul economic şi nu numai al zonei respective. Investiţiile dumneavostră în judeţul nostru sunt o confirmare a faptului că lucrurile merg în direcţia în care ne dorim cu toţii să meargă. Vă mulţumim că aţi ales să aduceţi alături de dumneavoastră producători locali, agenţi economici locali. Am întâlnit aici constructorul dumneavostră, firma Conlan (n. red. CONLAN GRUP) care este un partener de nădejde şi pentru Consiliul Judeţean. Vorba aceea: cine se aseamănă, se adună. Oamenii buni, lucrează împreună, este încă o confirmare a faptului că ţineţi la un anumit standard şi vă felictăm şi ne bucurăm. Oferiţi 75 de locuri de muncă şi vă mulţumim şi pentru aceasta. Sunteţi un exemplu pentru cei care investesc, arătaţi că se poate obţine dezvoltare economică şi în armonie cu mediu, dacă ne referim la panourile fotovoltaice şi staţiile electrice de încărcare. Pentru Consiliu Judeţean este foarte important şi ne dorim cât mai mulţi parteneri ca dumneavoastră”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Câmpean. Aceasta a mai felicitat Kaufland România pentru că are parteneri producătorii locali, deoarece la Consiliul Judeţean politica publică de susţinere a producătorilor locali este o prioritate. La ceremonia de inaugurare a fost prezent, de asemenea, Cosmin Vîlcu, managerul general al CONLAN GRUP, societatea care a construit cea mai nouă investiţie din municipiul Mediaş.

242 de locuri de parcare şi galerie comercială

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Hipermarketul oferă o varietate de produse pentru toate gusturile și dispune de raion de legume și fructe proaspete, vitrină cu servire asistată cu o lungime de peste 17 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Oferta magazinului include și produse din regiune, precum cele de panificație de la brutăriile Eldi, La Casa, Zenit și Cen, astfel încât clienții să regăsească la raft produse cunoscute și apreciate în comunitatea locală, potrivit managerului Marius Guţă, Kaufland România.

Pentru a asigura o experiență de cumpărături modernă și rapidă, noul Kaufland este echipat cu 14 case de marcat, dintre care 4 convenționale și 10 case express, de tip self-checkout. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire. Noua locație dispune de 242 de locuri de parcare, dintre care 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 8 sunt rezervate părinților, iar 2 sunt echipate cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Pentru cei care aleg transportul alternativ, sunt disponibile și 20 de locuri special amenajate pentru biciclete.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială proprie, care oferă acces la o varietate de magazine și servicii.

Noul magazin Kaufland din Mediaș integrează sisteme de colectare separată. Astfel, în interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare, de tip self-service, prevăzut cu 3 guri de colectare, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot aduce aici ambalaje din PET, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri), garanția de 0,50 RON fiind restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.

În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 200 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Cosmin PAL
17 septembrie 2026 la 10:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 14 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 15 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.