UNESCO a anunțat astăzi că peste jumătate dintre sistemele educaționale din lume au acum în vigoare interdicții naționale cu privire la utilizarea telefonului în școli. Mai exact, 58% dintre țări.
Citată de Agerpres, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a anunțat că proporția statelor s-a dublat de la 24% în anul 2023.
Nu toate interdicțiile vizează, însă, întreaga perioadă de prezență a copiilor în școală; unele se referă strict la orele curs. De asemenea, unele state au transmis obligativitatea reglementării către instituții, de aici rezultând măsuri adoptate la nivel local sau regional.
UNESCO susține de ani de zile interzicerea telefoanelor inteligente în școli. În 2023, organizația anunța că, potrivit unui studiu realizat la comanda sa, rezultatele slabe la învățătură au legătură cu utilizarea excesivă a telefonului. În plus, expunerea îndelungată la mediul online are un impact negativ asupra sănătății emoționale – transmitea UNESCO, citată de Euronews.
Mediafax anunța recent că și Polonia intenționează să interzică telefoanele inteligente pentru elevii sub 16 ani. Astfel, Polonia s-ar alătura Olandei, Greciei, Franței sau Spaniei, țări care au impus măsuri în această direcție.
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Teodora NAN
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
La noi nu veti vedea asa ceva!
Interziceti telefoanele in scoli, intra elevii in depresie…
Interziceti telefoanele in scoli, elevii vor intra in depresie!