Investițiile de la Psihiatrie: se pregătește relocarea temporară a pacienților

Investițiile de la Psihiatrie: se pregătește relocarea temporară a pacienților

Consiliul Județean Sibiu a anunțat amplasarea primelor construcții modulare destinate relocării temporare a activității medicale din unele pavilioane ale Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Din bugetul propriu al spitalului, a fost pregătit terenul și au fost realizate traseele de utilități necesare, iar pacienții vor fi mutați doar după amenajarea completă și autorizarea incintelor modulare, astfel încât actul medical să se desfășoare în condiții de maximă siguranță”, transmit reprezentanții administrației județene.

Potrivit acestora, relocarea temporară este necesară pentru a asigura frontul de lucru echipelor de muncitori care vor realiza lucrările de modernizare și eficientizare energetică a pavilioanelor medicale.

„Cele mai mari investiții din istoria spitalului”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-un material amplu publicat de „Tribuna” în noiembrie 2025, dedicat șantierelor de la Psihiatrie, realizate exclusiv din fonduri europene nerambursabile, managerul spitalului, Florin Neag, sublinia amploarea investițiilor aflate în derulare.

„Sunt cele mai mari investiții din istoria spitalului nostru, cu o valoare ce depășește 150 de milioane de lei. Să consolidezi clădiri vechi de un secol și jumătate, să le recompartimentezi și să le eficientizezi energetic este imposibil din bugetul propriu. Fără să exagerez, cred că din banii noștri doar am fi zugrăvit și, pe ici-colo, am fi reparat câte ceva”, declara acesta.

Ce se lucrează

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din 2024, Pavilionul Central a intrat într-un amplu proces de consolidare și modernizare. În această clădire funcționează trei secții medicale, care însumează aproximativ jumătate din numărul total de paturi ale spitalului. Finanțarea lucrărilor, în valoare de 79,24 milioane de lei, a fost obținută de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), contribuția administrației județene fiind de aproape un milion de lei.

Alte două pavilioane se află în reabilitare, iar un al treilea este în faza de obținere a autorizației de construire. Toate sunt finanțate din fonduri nerambursabile prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.

Pentru pavilionul C8 – fostul Centru de Sănătate Mintală -, investiția se ridică la 9,84 milioane de lei, pentru C16 – Secția Adulți nr. 5 – la 13,22 milioane de lei, iar pentru C17 – Fizioterapie și Psihiatrie Copii – la 46,39 milioane de lei. Lucrările vizează înlocuirea acoperișurilor, montarea de termoizolații și tâmplărie exterioară, instalarea de sisteme de climatizare cu ventiloconvectoare și montarea de panouri solare pentru producerea energiei electrice.

Autor - Răzvan NEGRU
05 februarie 2026 la 13:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 5 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 7 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.