Investiții-record în Biertan: 28 de milioane de lei pentru reabilitarea sitului UNESCO și alte zeci de milioane pentru educație, infrastructură și servicii sociale

Investiții-record în Biertan: 28 de milioane de lei pentru reabilitarea sitului UNESCO și alte zeci de milioane pentru educație, infrastructură și servicii sociale

În 2025-2026, comuna Biertan derulează un portofoliu de investiții de peste 100 de milioane de lei, finanțate din fonduri europene, guvernamentale și locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectele vizează modernizarea școlilor, extinderea infrastructurii de utilități, eficiența energetică, servicii sociale și punerea în valoare a patrimoniului UNESCO din Biertan, Richiș și Copșa Mare. O parte dintre investiții au fost finalizate, altele se află în execuție, iar restul sunt în faze de licitație, evaluare sau proiectare.

Cea mai mare alocare financiară este destinată proiectului de reabilitare a Sitului UNESCO Biertan, finanțat prin ADR Centru. Este proiectul cu cea mai mare valoare pentru primăria Biertan – 28.408.356,35 lei, din care contribuţia comunei Biertan este de 4.249.357,74 lei. Proiectul propune investiţii care să îmbunătăţească experienţa turistică în zonă și se concentrează pe amenajarea unor spaţii culturale, expoziţionale şi de agrement.

Prima licitaţie pentru desemnarea constructorului a fost anulată, deoarece nicio ofertă nu a corespuns cerinţelor finanţatorului/ beneficiarului. Au fost derulate primele activităţi de cooperare internaţională şi activităţi soft prevăzute în proiect pentru comunitatea locală şi turistă. În acest moment, proiectul se  află în faza de contestaţii pentru stabilirea constructorului principal şi, ulterior, demararea lucrărilor.

Școli modernizate și dotări digitale pentru toate satele

Un capitol prioritar îl reprezintă educația. Prin PNRR și ADR Centru, școlile și grădinițele din Biertan, Richiș și Copșa Mare beneficiază de lucrări ample de reabilitare, consolidare seismică și eficiență energetică. Valoarea cumulată a proiectelor depășește 55 de milioane de lei. Școala Gimnazială Biertan este în curs de reabilitare completă, cu termen de finalizare aprilie 2026. Unitățile de învățământ din Richiș și Copșa Mare se află în etape de licitație sau proiectare tehnică. În paralel, toate școlile au fost dotate cu mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, printr-o investiție ce trece de un milion de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iluminat public modern și transport electric

Iluminatul public din Biertan a fost modernizat integral, prin montarea a 235 de lămpi LED cu telegestiune, proiect finalizat în 2025. Pentru satele Richiș și Copșa Mare, un proiect similar va fi implementat în 2026 și va duce la o reducere estimată a consumului de energie de peste 58 la sută.

Transportul public beneficiază de autobuze electrice achiziționate prin PNRR, în cadrul Asociației NordTrans, iar comuna are și un microbuz școlar electric. În Biertan au fost instalate două stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Apă, canalizare și cadastru general

Toate gospodăriile din comună au acces la apă potabilă, în urma finalizării proiectului derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Rețeaua de canalizare din Copșa Mare și modernizarea celei din Biertan și Richiș sunt realizate în proporție de aproximativ 85 la sută, însă proiectul este afectat de suspendarea finanțărilor guvernamentale. Cadastrul general al comunei este în curs de finalizare, cu planurile parcelare realizate integral în Copșa Mare și parțial în Richiș și Biertan.

Servicii sociale și centru comunitar integrat

În Biertan funcționează un centru comunitar integrat, realizat prin PNRR, care include cabinete medicale și sociale, precum și dotări pentru asistență comunitară. Proiectul este finalizat, iar autoritățile locale se află în etapa de obținere a acreditării. Un alt proiect important vizează furnizarea de servicii integrate pentru persoanele vulnerabile, cu finanțare de peste 1,7 milioane de lei, care include sprijin social, medical și educațional.

Patrimoniu UNESCO și turism

Pe lângă reabilitarea sitului UNESCO, comuna Biertan are și alte proiecte care să atragă în zonă cât mai mulți vizitatori. În decembrie, a lansat oficial brandul de destinaţie de ecoturism Biertan – Richiș – Copșa Mare.

Platforma oficială explorebiertan.ro funcţionează ca un hub digital complex, dedicat explorării patrimoniului cultural, natural şi gastronomic al zonei. Website-ul reuneşte informaţii despre sate, experienţe de ecoturism, evenimente, producători locali şi iniţiative comunitare. Este gândit nu doar ca un canal de promovare, ci ca o extensie firească a strategiei de brand.

Mircea-Mihai Dragomir, primarul comunei Biertan

„Anul care a trecut ne-a adus provocări pe care le-am simțit fiecare, în felul său. Am ales totuși să nu ne oprim. Am continuat proiectele de investiții majore începute, am căutat soluții cu resursele disponibile și am mers mai departe împreună, pas cu pas, cu gândul la binele comunității noastre. Lista proiectelor reflectă eforturile noastre susținute pentru dezvoltarea infrastructurii, educației, serviciilor publice și calității vieții locuitorilor. De asemenea, sprijinul, înțelegerea și implicarea dumneavoastră confirmă că o comunitate puternică se construiește prin oameni proactivi, care se susțin unii pe alții”, este mesajul primarului Mircea-Mihai Dragomir pentru locuitorii comunei Biertan.

Autor - Radu MIHĂESCU
06 ianuarie 2026 la 15:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Se scumpește depozitarea deșeurilor în județul Sibiu
Tariful pentru depozitarea deșeurilor reziduale din județul Sibiu ar urma să crească, de la 1 ianuarie 2027, de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Peste 2.500 de panouri fotovoltaice pentru trei spitale și Muzeul ASTRA. CJ Sibiu votează azi o investiție de 10,4 milioane de lei
Trei spitale din Sibiu și Complexul Național Muzeal ASTRA ar urma să producă o parte din energia electrică...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
„Până în 2023, toate cifrele Sibiului au crescut”. Muzeul Brukenthal și-a studiat pentru prima dată publicul
Muzeul Național Brukenthal a realizat pentru prima dată un studiu dedicat publicului său, pentru a afla cine îi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
O singură asociere de constructori este interesată să construiască pasajul subteran dintre Terezian și Țiglari. Prima licitație a eșuat
Primăria Sibiu a primit o singură ofertă pentru construirea pasajului pietonal subteran care ar urma să lege cartierele...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Primăria Sibiu pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru modernizarea a 61 de automate de parcare
Primăria Sibiu a lansat o licitație cu o valoare estimată de 1,81 milioane de lei, fără TVA, pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Ajutorul pentru încălzire în sezonul rece 2026–2027. Ce venituri trebuie să aibă solicitanții
Persoanele cu venituri reduse pot depune, începând din octombrie, cereri pentru ajutorul de încălzire aferent sezonului rece 2026–2027...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Adrian Bibu cere reevaluarea meciurilor cu risc ridicat pe Stadionul Municipal din Sibiu, după incidentele dintre galerii
Administratorul public al Județului Sibiu, Adrian Bibu, cere o analiză a incidentelor violente dintre suporterii echipelor Steaua București...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 4 zile
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 4 zile
Raluca Turcan, despre investițiile din Tălmaciu: „Acum sunt anii despre care se va vorbi în viitor”
Deputata Raluca Turcan a discutat cu primarul orașului Tălmaciu, Ionuț Oancea, despre proiectele aflate în derulare și investițiile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 5 zile
Europa finanțează construirea de locuințe accesibile România riscă să o traducă în ANL-uri. Ce înseamnă, de fapt, affordable housing?
Affordable housing intră, în premieră, între obiectivele explicite de finanțare ale viitorului Plan de Parteneriat Național și Regional...
Administrație
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.