(INTERVIU/EXCLUSIV) Silviu Balaure: ”Cu răbdare, încredere și perseverență, revin mai puternic ca niciodată”

(INTERVIU/EXCLUSIV) Silviu Balaure: ”Cu răbdare, încredere și perseverență, revin mai puternic ca niciodată”

Are 29 de ani, experiență cât cuprinde la nivelul Superligii, poate evolua pe toate posturile în banda dreaptă, dar la nevoie nu se dă în lături să trecă și de cealaltă parte a terenului. Cred că numai portar n-a fost… A ajuns la FC Hermannstadt în vara anului în care echipa retrogradase în Liga 2, adus de Dani Coman, președintele de atunci al sibienilor și de antrenorul Marius Măldărășanu care-l știau de la Astra, cu echipa de la nord de Dunăre obținând Supercupa României în sezonul 2016/17, după ce, în anul competițional precedent, devenise vicecampion național cu giurgiuvenii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La FC Hermannstadt, s-a impus din prima, contribuind substanțial la revenirea sibienilor în Superligă, după un an de prigoană în eșalonul secund. A continuat alături de gruparea de pe ”Municipal” în următoarele trei sezoane, începându-l pe al patrulea promițător. În primele opt etape nu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, dar a pasat decisiv la cinci dintre reușitele coechipierilor, în momentul accidentării fiind cel mai bun pasator din Superligă.

Numai la nivelul primului eșalon a evoluat în peste 200 de meciuri, iar tricoul echipei FC Hermannstadt l-a îmbrăcat de 159 de ori, în primele două eșaloane, pentru care a marcat 23 de goluri.

Accidentarea stupidă din amicalul cu CSC Șelimbăr, de acum o lună, din prima ”fereastră” a echipelor naționale din această toamnă – ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul piciorului drept – l-a scos din circuit pentru aproximativ o jumătate de an. A fost operat și, de ceva vreme, a început recuperarea. Decurge bine, e optimist că va reveni pe teren mai devreme decât îl așteaptă antrenorul Măldărășanu. Este convins că va reveni mai puternic, ”cu răbdare, încredere și perseverență”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

El este Silviu Balaure și a vorbit, în exclusivitate pentru TRIBUNA și TRIBUNA SPORTURILOR, despre perioada petrecută de la transferul la FC Hermannstadt, problemele cu care se confruntă acum și parcursul echipei în primele 12 etape, nu în ultimul rând despre relația cu suporterii sibieni, fiind unul dintre cei mai îndrăgiți jucători de către aceștia.

 

– Cum decurge recuperarea?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Deși primele zile după operație au fost grele, acum mă simt din ce în ce mai bine. Am trecut de etapa cu scoaterea firelor, am renunțat deja la o cârjă și urmează curând să scap și de cealaltă. Recuperarea merge bine, respect toate recomandările medicului și ale kinetoterapeutului și îmi canalizez energia pe fiecare pas înainte.

Foto: Facebook FC Hermannstadt

– Ce s-a întâmplat de fapt când te-ai accidentat, ai avut ceva semnale dinainte, sau pur și simplu s-a întâmplat, în acel amical cu Șelimbărul?

– Totul s-a întâmplat foarte repede, fără să am vreun semnal înainte. A fost o fază banală, în amicalul cu Șelimbărul. Am simțit imediat că ceva nu e în regulă. Din păcate, astfel de momente fac parte din fotbal.

 

– Ai avut aceeași problemă și la stângul? Când s-a întâmplat?

– Da, am mai avut o accidentare asemănătoare în urmă cu șase ani, la celălalt genunchi. Atunci totul a decurs bine și am revenit fără probleme, așa că sunt încrezător că și de data asta va fi la fel.

 

Operat de doctorul Codorean, recuperare cu Ovidiu Kurti

 

– Operația a decurs cum trebuia, a fost un succes. Cine te-a operat?

– Operația a decurs perfect! Am fost operat la București de domnul doctor Ion Codorean, un medic cu o experiență remarcabilă, căruia îi mulțumesc din suflet pentru profesionalism și grija de care a dat dovadă. Mulțumiri speciale și întregii echipe medicale pentru tot sprijinul oferit!

De asemenea, le sunt recunoscător celor de la FC Hermannstadt pentru încrederea și sprijinul necondiționat în această perioadă. Abia aștept să revin mai puternic!

 

– Măldărășanu a susținut că te așteaptă prin martie 2026. Crezi că te întorci mai repede?

– Totul depinde de cum reacționează organismul meu la recuperare. Nu vreau să grăbesc lucrurile, dar voi face tot ce ține de mine să revin cât mai repede, în siguranță. Important e să fiu sută la sută când voi intra din nou pe teren.

 

– Ai început recuperarea. În ce constă? Ce urmează?

– Da, am început deja cu exerciții de mobilitate și tonifiere, pentru a pregăti corpul și a recupera treptat masa musculară. Știu că urmează o perioadă lungă de muncă și disciplină, dar sunt pregătit pentru tot ce urmează. Am început procesul de recuperare alături de Ovidiu Kurti, cel mai bun kinetoterapeut, un profesionist dedicat, care știe exact ce face și cum să te ducă spre rezultate reale. Sunt sigur că totul va decurge bine, mai ales că nu sunt singur în drumul ăsta. Cu răbdare, încredere și perseverență, revin mai puternic ca niciodată.

Foto: Vali MACREA

– Colegii te susțin, staff-ul? Cine te sună cel mai des? Cum a sunat cel mai optimist mesaj?

– Da, colegii și staff-ul sunt mereu alături de mine. Vorbesc aproape zilnic cu mulți dintre ei, iar asta contează enorm. Am primit multe mesaje frumoase, dar cel mai motivant a fost: ”Știm că o să revii și mai puternic!”. Mă ajută mult să simt această energie pozitivă din jurul meu.

 

”Familia este sprijinul meu!”

 

– Am văzut o imagine cu fiica ta, alături de tine, la recuperare. Cât de mult înseamnă să-i simți atât de aproape pe cei dragi, în această perioadă dificilă?

– Familia este sprijinul meu cel mai mare. Fetița mea îmi aduce zâmbetul pe buze în fiecare zi și mă motivează să merg înainte. Soția, părinții, toți sunt alături de mine necondiționat și asta face toată diferența.

 

– Ce părere ai despre parcursul echipei de până acum. Nu crezi că locul 13 pe care-l ocupă în prezent e prea puțin?

– Cred că echipa merita mai mult. Au fost multe meciuri în care am avut neșansă, când pur și simplu mingea nu a vrut să intre în poartă. Locul actual nu reflectă valoarea echipei, asta e clar. Dar, sunt convins că va urca în clasament cât mai repede, va ajunge acolo unde trebuie.

 

– Ce crezi că v-a lipsit în primele 12 etape pentru a fi mai sus în clasament?

– Puțină eficiență și poate mai multă încredere în unele momente. Echipa joacă, își creează ocazii, dar lipsa golului s-a văzut în rezultate. Cu siguranță lucrurile se vor schimba în bine.

 

– Înaintea accidentării, erai cel mai bun pasator din Superligă. Cât de mult a contat asta pentru tine?

– A contat mult, pentru că simțeam că sunt într-un moment foarte bun al carierei. Aveam încredere, ritm și mă bucuram de fiecare meci. Accidentarea a venit într-un moment în care chiar simțeam că pot face un sezon excelent, dar viața de sportiv are și astfel de provocări.

 

Cum a fost ademenit la Hermannstadt

 

– Ai sosit la Sibiu în anul în care echipa a retrogradat. Spune-mi ce te-a determinat să alegi Sibiul?

– Am venit la Sibiu pentru proiectul care mi s-a prezentat și pentru seriozitate. Clubul m-a dorit cu adevărat, iar eu am simțit că pot face parte dintr-un plan pe termen lung. Nu m-am înșelat, a fost una dintre cele mai bune decizii din cariera mea.

Țin să îi mulțumesc lui Dani Coman (n.a. fostul președinte al clubului), cel care m-a adus la echipă, antrenorului Marius Măldărășanu pentru încrederea și sprijinul acordate, precum și întregului staff tehnic pentru profesionalismul și implicarea de zi cu zi.

 

– Mai mulți colegi de-ai tăi de la Sibiu au prins transferuri la alte echipe în acești ani. Și tu ai fost constant unul dintre remarcații de la FC Hermannstadt. Ai avut vreo ofertă în acești ani?

– Au existat discuții de-a lungul timpului, dar am ales să rămân aici pentru stabilitate și pentru atmosfera pe care o simt la Sibiu. Mă simt respectat, apreciat și conectat cu acest club. Pentru mine, contează foarte mult acest echilibru.

 

– Sincer, dacă Kevin Ciubotaru a ajuns la echipa națională mare, date fiind evoluțiile tale din acest sezon, ai fi sperat să prinzi și tu o convocare?

– Mă simțeam într-o formă bună și aveam evoluții constante, așa că ar fi fost o mare bucurie să primesc o convocare la echipa națională. Cred că orice jucător visează la asta. Totuși, toate vin la timpul lor. Acum important este să revin mai puternic, să muncesc și mai mult, iar restul va veni de la sine.

 

”Pe suporteri, îi rog să rămână aături de băieți”

 

– Cum ți se pare ediția asta de campionat, în comparație cu ultima sau cele din ultimii doi sau trei ani?

– Este un campionat echilibrat, cu multe echipe apropiate valoric. Oricine poate câștiga cu oricine, iar asta îl face interesant și competitiv. Fiecare punct e muncit.

– Ai primit mesaje din partea suporterilor?

– Da, foarte multe și le mulțumesc tuturor. M-au emoționat mesajele lor de încurajare. Îți dai seama cât contează să simți că oamenii te apreciază și te așteaptă înapoi pe teren.

 

– Un mesaj pentru suporteri și pentru colegii din vestiar?

– Suporterilor, le mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul și pentru energia pe care o transmit echipei la fiecare meci. Îi rog să rămână alături de băieți, pentru că vor veni și momentele frumoase.

Iar pentru colegi, să creadă în ei și să lupte în continuare. Sunt cu sufletul alături de voi și abia aștept să revin pe teren împreună cu voi!

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
12 octombrie 2025 la 18:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
SCJU Sibiu, mesaj de Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii: „Durerea nu trebuie îndurată în tăcere”
Durerea persistentă sau neobișnuită nu trebuie ignorată, iar evaluarea medicală este importantă pentru identificarea cauzei și stabilirea tratamentului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
VIDEO | A1 Sibiu–Pitești: a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Boița 1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea montană
Constructorii turci ai autostrăzii Sibiu–Pitești au străpuns și cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 12 ore
A1 Sibiu–Pitești: a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Boița 1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea montană
Constructorii turci ai autostrăzii Sibiu–Pitești au străpuns și cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Pacientele vor putea fi însoțite în timpul travaliului și nașterii – inițiativa USR a primit raport de admitere în Comisia de sănătate din Camera Deputaților
Inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care consolidează drepturile pacientelor în perioada sarcinii, a travaliului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Expoziție dedicată influenței lui Albrecht Dürer, la Palatul Brukenthal din Sibiu
O expoziție care prezintă felul în care opera lui Albrecht Dürer a fost copiată și reinterpretată de artiști...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
„Micii Îngerași” au reprezentat Poiana Sibiului la festivalul „Cântările Cerului”
Copiii din corul „Micii Îngerași” al comunei Poiana Sibiului au participat la cea de-a IV-a ediție a festivalului...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.