Interul, start lansat în noul sezon al Ligii a IV-a. ”Bleu-albaștrii” au surclasat campioana județeană en-titre, Păltiniș Rășinari

Interul, start lansat în noul sezon al Ligii a IV-a. ”Bleu-albaștrii” au surclasat campioana județeană en-titre, Păltiniș Rășinari

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Interul a început în forță noul sezon, ambițiile fiind mari, câștigarea unui nou titlu județean care să-i permită să dispute barajul pentru promovarea în Liga 3. După ”încălzirea” din runda inaugurală, 8-4 la Dârlos, ”bleu-albaștrii” au surclasat-o pe Păltiniș Rășinari, campioana en-titre, scor 8-0, cu șase goluri marcate după pauză, jumătate dintre ele de Darius Grigore, un jucător intrat pe teren în minutul 73.

Dacă Interul e pe primul loc, Păltinișul deține ”lanterna”, fără niciun punct și cu un pasiv de 9 goluri (3-12), după ce, în prima etapă, a pierdut acasă cu AFC Miercurea Sibiului (4-3).

Sâmbătă, 21 septembrie, Interul joacă la Agnita

O singură echipă mai are maximum de puncte după două etape, Sparta Mediaș, care a câștigat, weekendul trecut, cu 5-1 la Tălmaciu.

Echipa cu care Păltiniș Rășinari s-a duelat umăr la umăr pentru titlul județean, în sezonul precedent, a făcut 1-1, sâmbătă, la Bradu, fiind condusă încă din debutul jocului, dar reușind să egaleze prin Fsing, în minutul 72.

”Alb-verzii” au 4 puncte, la fel ca Agnita, Copșa Mică și Arsenal Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

FC INTER SIBIU – PĂLTINIȘ RĂȘINARI 8-0 (2-0)

Au marcat: Radu Criștiu '24, '47, Marius Cosovan '41, Claudiu Morariu '70, Darius Grigore '75, '77, '85, Flavius Damian '90.

FC INTER: Dragoș Ciorgovean – Ionuț Bărculeț (Claudiu Morariu '57), Gabriel Cărăbinean, Marius Cosovan (Răzvan Damian '73), Radu Criștiu (Marian Ana '73), Paul Medeșan, Loren Niță (Darius Grigore '73), Valerian Șpan (Andrei Belașcu '69), Călin Stanciu, Tudor Stoian, Ioan Timiș. Antrenor: Călin Trohin.

PĂLTINIȘ: Bogdan Comăniciu – Gheorghe Aldea, Cosmin Coțofan (Liviu Enea '73), Ionuț Frățilă, Denis Grigore (Daniel Bogdan '46), Claudiu Iliuț, Andrei Lascu (Mihai Judeanu '57), Mircea Popa, Nicolae Popa (Mario Șandru '68), Răzvan Suciu (Nicolae Baca '68), Ruben Vecerdea. Antrenor: Adrian Iliuț.

Arbitru: Paul Alexandru Duma. Asistenți: Mario Ovidiu Lazăr, Sergiu Alexandru Banea. Observator: Sorin Lucescu.

Cartonașe galbene: Medeșan '54 / Coțofan '49.

Cartonașe roșii: – / -.

Stadion: Baza Sportivă ”Obor” Sibiu.

 

FLACĂRA GAZ METAN – RECOLTA ALMA 2-4 (1-3)

Au marcat: Alin Doroga '29, Cristian Cernat '82 / Dorin Mitroi '3, '55, Tudor Florea '8, Răzvan Deac '37.

FLACĂRA: Cristian Păsărică – Florin Bunaciu (Cristian Cernat '67), Alin Doroga, Daniel Dragne (Cătălin Dodo '67), Alexandru Kovaci, Alexandru Micu, Gabriel Otves (Fabian Rarea '57), Andrei Pelger, Rareș Todea (Adrian Moca '75), Bela Varadi, Claudiu Vasile.

RECOLTA ALMA: Răzvan Crișan, Răzvan Deac, Florin Feier (Horațiu Lăpădat '77), Adrian Florea (Cristian Faghi '46), Dorin Mitroi (Alpar Kadar '77), Ciprian Munteanu, Ștefan Pleșca, Horațiu Răduț (Vlăduț Cercea '63), Andreeas Secetă, Marius Stoica, Daniel Tomiță (Sorin Vodă '53).

Arbitru: George Mihai Ogneriu. Asistenți: Dumitru Turcu, Cassian Preda. Observator: Alin Levente Matyas.

Cartonașe galbene: – / Secetă '84.

Cartonașe roșii: – / -.

Stadion: ”Sparta” Mediaș.

 

ACS BRADU – LSS VOINȚA SIBIU 1-1 (1-0)

Au marcat: Adrian Bujac '5 / Laurențiu Fising '72.

ACS BRADU: Adrian Gurincu – Eduard Cornea, Rareș Bîrză, Mihai Blotor, Sebastian Bujac, Adrian Bujac, Robert Genescu, Arghiz Budică, Alex Dan, Dani Folescu, Adi Roman. Antrneor Liviu Stan.

LSS VOINȚA: Alexandru Samoilă – Andrei Doda, George Cioban, Ilie Prodea, Alexandru Ganea, Tiberiu Gehl, Sergiu Standima, Andros Kalimeris, Alexandru Ban, Laurențiu Fising, Mario Goia. Antrenor Gabriel Dugulan.

Arbitru: Robert Frățilă. Asistenți: Emeric Tocai, Cristian Mereș. Observator: Octavian Bran.

Cartonașe galbene: Blotor '45, Seb. Bujac '45, Ad. Gurincu '65 / Al. Ganea '81, G. Cioban '90, Ed. David '90, Ad. Șulea '90+1, A. Doda '90+4.

Cartonașe roșii: Stanus '89, R. Bîrză '90+6 / A. Doda '90+5.

Stadion: ”Central” Bradu.

 

FC TĂLMACIU – SPARTA MEDIAȘ 1-5 (0-3)

Au marcat: Cristian Coches '54 / Ovidiu Lazăr '20, '40, Bogdan Băcilă '35, Giuliano Tili '69, Alexandru Socaci '74.

Arbitru: Nicolae Marian Meteșan. Asistenți: Bogdan Ștefan Vasile, Alexandra Drașovean. Observator: Alexandru Boar.

Cartonașe galbene: Tufiș '43, Ad. Fekete '90 / Tili '43, Ad. Comșa '65, P. Hașegan '70.

Cartonașe roșii: Bîndea '67 / -.

Stadion: ”Orășenesc” Tălmaciu.

 

QUANTUM/CUANTIC ARSENAL SIBIU – ARSENAL DÂRLOS 3-2 (1-0)

Arbitru: Sebastian Voicu. Asistenți: Adrian Prodan, Radu Găvozdea. Observator: Norbert Feidel.

Stadion: ”Orășenesc” Miercurea Sibiului.

 

CS ORĂȘENESC COPȘA MICĂ – FC AVRIG 1-1 (1-0)

Arbitru: Andrei Mircea. Asistenți: Toni Marinel Nicoliță. Sebastian Creangă. Observator: Florentin Clodoaldo Preda.

Cartonașe galbene: Al. Stan '10, '76, Calo '52, Al. Blanga '72, Ad. S. Popa '90+4 / Rzv. Dumitra '60, Apolzan '90+2.

Cartonașe roșii: Al. Stan '76, Ad. Lazăr '86 / -.

Stadion: ”Orășenesc” Copșa Mică.

 

AFC MIERCUREA SIBIULUI – AFC AGNITA 1-5 (1-3)

Au marcat: Sergiu Fălămaș '34 / Narcis Suciu '21, Octavian Bulai '24, Răzvan Oană '40, '74, Gabriel Bărbos '90+1.

Arbitru: Ionuț Olaru. Asistenți: Alexandru Găvan, Fabian Miruț. Observator: Adrian Fățan.

Cartonașe galbene: S. Nan '52, Ad. Jugastru '67, Al. Mihăilescu '68 / Țerbea '34, Oct. Bulai '68, Cr. Maior '80.

Stadion: ”Orășenesc” Miercurea Sibiului.

 

LIGA A IV-A, ETAPA A II-A

Sâmbătă, 14 septembrie

Flacăra Gaz Metan Mediaș – Recolta Alma 2-4

FC Tălmaciu – Sparta Mediaș 1-5

ACS Bradu – LSS Voința Sibiu 1-1

FC Inter Sibiu – Păltiniș Rășinari 8-0

Arsenal Sibiu – Arsenal Dârlos 3-2

CS Orășenesc Copșa Mică – FC Avrig 1-1

AFC Miercurea Sibiului – AFC Agnita 1-5

Custom Image

ETAPA A III-A, SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE, ORA 11:00

FC Avrig – Flacăra Gaz Metan Mediaș

Arsenal Dârlos – CS Orășenesc Copșa Mică

Păltiniș Rășinari – Arsenal Sibiu

AFC Agnita – FC Inter Sibiu

LSS Voința Sibiu – AFC Miercurea Sibiului

Sparta Mediaș – ACS Bradu

Recolta Alma – FC Tălmaciu

 

LIGA A V-A SIBIU, SERIA 1, ETAPA A II-A

Duminică, 15 septembrie

Vulturul Poplaca 2017 – ACS Chirpăr 3-5

Cibinul Cristian – Gloria Loamneș 2-2

Leii Șura Mică – ACS Nocrich 7-0

AS Armata Sibiu – CS Săliște 2012 2-0

Custom Image

ETAPA A III-A, DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE, ORA 11:00

CS Săliște 2012 – Vulturul Poplaca

ACS Chirpăr – Cibinul Cristian

Gloria Loamneș – ACS Nocrich

AS Armata Sibiu – Leii Șura Mică

 

LIGA A V-A SIBIU, SERIA 2, ETAPA A II-A

Duminică, 15 septembrie

Unirea Ocna Sibiului – Recolta Apoldu de Jos 3-2

Progresul Bogatu – ACS Vurpăr 0-2

Oltul Turnu Roșu – Silvatex Orlat 4-1

AFC Gura Râului – Gloria Păuca 3-1

Custom Image

ETAPA A III-A, DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE, ORA 11:00

ACS Vurpăr – AFC Gura Râului

Gloria Păuca – Oltul Turnu Roșu

Silvatex Orlat – Recolta Apoldu de Jos

Progresul Bogatu – Unirea Ocna Sibiului

 

LIGA A V-A MEDIAȘ, ETAPAA II-A

Duminică, 15 septembrie

Viitorul Ațel – AS FC Dumbrăveni 2-1

Spicul Șeica Mare – Celectro Micăsasa 1-4

AS Valea Viilor – Atletic Păucea 4-8

Stăruința Laslea – Gloria Șmig 2-1

AS Fotbal Curciu – Speranța Biertan 2-1

Viitorul Valchid – Viitorul Târnava 8-3

Custom Image

ETAPA A III-A, DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE, ORA 11:00

Gloria Șmig – AS Valea Viilor

Atletic Păucea – Viitorul Ațel

AS FC Dumbrăveni – AS Fotbal Curciu

Speranța Biertan – Viitorul Valchid

Viitorul Târnava – Celectro Micăsasa

Stăruința Laslea – Spicul Șeica Mare

Autor - Ovidiu BOICA
19 septembrie 2024 la 13:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.