Întâlnire cu tradițiile și viața de oier rășinărean, la Muzeul ASTRA

Întâlnire cu tradițiile și viața de oier rășinărean, la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA va fi în acest sfârșit de săptămână locul de întâlnire cu tradițiile Rășinariului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul sectorului tematic “Păstorit”, la Gospodăria de oier transhumant din Rășinari, sâmbătă și duminică cei care vor trece pragul muzeului  vor afla lucruri interesante despre modul de viață tradițional din acest sat al Mărginimii Sibiului.

Va fi un bun prilej pentru vizitatori să exploreze această gospodărie în care se desfășura existența familiei, acoperind nevoile de locuire, adăpostire a animalelor, depozitarea uneltelor, a mijloacelor de transport, a hranei și băuturii. Gospodăria este alcătuită din o casă cu prispă închisă, un atelier de lumânări din seu de oaie, o șură cu două grajduri, o cămară și un șușop. Obiectele expuse acoperă atât nevoile de locuire, cât și activitățile casnice, de creștere a animalelor, de culegere și depozitare a roadelor, de fabricare a lumânărilor, fiind nelipsite cele cu funcție religioasă ori cele decorative.

Pe lângă informațiile pe care vizitatorii le vor primi legate de viața oierilor din Rășinari, nu vor lipsi ateliere gastronomice cu tematică pastorală: cocoloș cu brânză și mămăligă cu lapte.

„Doamne elegante și harnice, localnice din Rășinari, se vor întâlni la șezătoare, prilej de lucru, de schimb de păreri, dar și de povești, de cântec și veselie. Din graiul lor neaoș și din cântul străvechi vom putea descifra momente din viața păstorilor, precum și atmosfera de acasă, din acele gospodării cu ocol întărit în care familia își ducea traiul de zi cu zi, folosindu-se de lâna oilor, de rodnicia pământului și de bogăția pădurii. Va fi prezent Grupul vocal din Rășinari, continuatorul Ansamblului Folcloric din localitate, formație a cărei existență o atestau deja documente din anii 1884. Grupul vocal este cunoscut pentru păstrarea și promovarea folclorului autentic din Mărginimea Sibiului, interpretând cu măiestrie cântece ciobănești, strigături, cântece de șezătoare.

Meșteri lemnari vor continua atelierele începute anul trecut, de realizare a bâtelor ciobănești și a răbojurilor, trebăluind și la o bușcă, numai bună ca adăpost contra arșiței. Vechiul meșteșug de producere a șiței va fi ilustrat de meșterul rășinărean Ion Bratu, care l-a învățat de la tatăl său, transmițându-l mai departe unuia dintre fiii săi.

Sâmbătă, de la 13,30, ne vom delecta cu jocul Călușerilor, jiana fetelor și cântece la fluieră. Tot sâmbătă, reactivăm atelierul de confecționare a lumânărilor din seu de oai. Membrii Cercului de pictură vor prezenta tradiția rășinărenilor școliți odinioară pe la mănăstirile din Țara Românească. Întorși în locurile de baștină, ei au creat o veritabilă școală de zugravi bisericești ce a funcționat în cadrul Bisericii celei Vechi. În 1996, tot sub streașina Bisericii “Cuvioasa Paraschiva”, a fost reluată această tradiție, extersată în special pe icoane pe sticlă”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei care vor să afle informații despre viața de oier transhumant pot vizita Gospodăria de oier transhumant din Rășinari, din Muzeul în Aer Liber, sâmbătă 28 iunie și duminică, 29 iunie, între orele 10,00 și 15,00.

Autor - Nedeia DICU
24 iunie 2025 la 09:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
575.750 de lei pentru „Școala la muzeu”. Câți elevi din Sibiu ar putea beneficia de proiect
Municipiul Sibiu ar putea aloca 575.750 de lei din bugetul local pentru continuarea proiectului „Școala la muzeu” în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 26.08.2026 SURA MICA,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
„Călăreții roșii” rămân fără victorie în campionat. Remiză acasă cu CS Afumați. Ambele echipe puteau da lovitura pe final
Echipa din Șelimbăr a terminat la egalitate meciul disputat la Cisnădie, duminică la prânz, cu ilfovenii de la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Ambulanța Sibiu pierde terenul de 118 mp de pe strada Constituției. În schimb, primește opt locuri de parcare
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu ar putea pierde dreptul de folosință gratuită asupra unei suprafețe de 118 de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Un singur drumeț a cucerit toate cele 13 vârfuri de peste 2.500 de metri în provocarea „Anii Drumeției”
Dumitru Prode, din Deva, este singurul participant care a reușit să ajungă pe toate cele 13 vârfuri din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Peste un milion de lei pentru modernizarea sălii de sport de la Liceul „Constantin Noica”. Ce lucrări sunt propuse
Sala de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu ar urma să primească o pardoseală sportivă nouă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Recomandarea săptămânii | Tudor St. Popa: „Flori pentru Algernon”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
Cum era Sibiul pe 23 august 1944 și cănd au trecut trupele sovietice prin oraș
Spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, România, aliată a Pactului Tripartit sau a Axei, se afla într-o...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.