Fără de nici o măsură, eternitatea este un nesfârşit şir de trăiri şi evenimente, mereu altele cu fiecare generaţie ce parcurge drumul vieţii, prin timp
    şi peste timpuri, cu dorinţa de-a se înălţa spiritual. Preocupaţi să-i dea existenţei un sens, oamenii au căutat să se desăvârşească în permanenţă,
    urcând fără de odihnă scările pe drumul mântuirii.
Acelaşi lucru l-a preocupat şi pe inginerul Dumitru Mosora, de la naşterea căruia s-au împlinit cu câteva luni în urmă o sută de ani. După studiile primare finalizate în Săliştea natală, în cadrul unei instituţii ce are o vechime de peste patru secole, a urmat gimnaziul în aceeaşi localitate. Studiile liceale l-au condus pe tânărul dornic să înveţe la Bucureşti, unde a absolvit ulterior – în postura de şef de promoţie – şi Facultatea de Construcţii. Prezent ca inginer pe şantierele în care în perioada anilor 1950 se construiau sau refăceau porţiuni ale reţelei naţionale de căi ferate, Dumitru Mosora s-a remarcat prin seriozitate, abnegaţie şi competenţă, importante argumente pentru a fi învestit ca director tehnic al unităţii ce a coordonat lucrările de realizare a complexului hidroenergetic de la Bicaz, o realizare de mare anvergură într-o perioadă în care România făcea serioase progrese în demersul de a electrifica o cât mai mare parte a teritoriului. În aval de Bicaz, inginerul Mosora a contribuit substanţial la realizarea altor 13 hidrocentale pe râul Bistriţa. Rezultatele, rod al capacităţii intelectuale şi al unor eforturi şi sacrificii pe care le-a făcut pentru toate împlinirile semenilor, l-au condus înspre postura de a conduce pentru ani de zile Ministerul Industriei Construcţiilor. Un ministru pentru oameni- unul care a căutat mereu să-i asculte, fără a trasa direcţii şi directive, conform mărturiilor academicianului Nicolae Noica, la rându-i inginer constructor-, Dumitru Mosora i-a avut mereu în centrul preocupărilor, pentru că L-a avut mereu în suflet pe Dumnezeu. A ştiut de la părinţii săi, sălişteni de omenie şi cu mult bun simţ, că nimic nu se poate înălţa dacă peste fiinţe şi lucruri nu se coboară Duh Sfânt. A mai ştiut totodată că toate Binecuvântările vin de Sus, motiv pentru care a avut mereu ochii îndreptaţi într-acolo la rugăciune şi în jos înspre semeni, din dorinţa de  a contribui cât mai mult la bunăstarea lor.
Înaltele distincţii şi decoraţii cu care a fost onorat,  ca şi importantele poziţii pe care le-a deţinut în societate, i-au făcut mândri pe consătenii sălişteni, care au văzut că, alături de alţi localnici, într-o selectă companie de oameni de prim rang ai neamului se regăseşte şi fiul familiei Mosora.
Inginerul Dumitru Mosora, dând dovadă de multă modestie şi discreţie, a fost mândru nu de sine, ci de săliştenii din rândul cărora a plecat şi de oamenii cărora a încercat, prin fapte şi decizii, să le construiască un trai cât mai liniştit şi împlinit. La Sălişte, a revenit pentru veşnica odihnă la cimitirul din Grui. Fără să-l fi uitat, săliştenii îl pomenesc şi se roagă pentru cel ce le-a reamintit întotdeauna că relaţiile cu ceilalţi, aidoma marilor ori micilor construcţii, au la bază credinţa în Dumnezeu.