Înfrângerea cu Buzăul agită spiritele la FC Hermannstadt! Netitularizarea lui Ianis Stoica, mărul discordiei. Din ce motive noul contract cu Măldărășanu n-a fost încă semnat

Înfrângerea cu Buzăul agită spiritele la FC Hermannstadt! Netitularizarea lui Ianis Stoica, mărul discordiei. Din ce motive noul contract cu Măldărășanu n-a fost încă semnat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Eșecul surprinzător de pe teren propriu din ultima etapă al echipei sibiene cu ”lanterna” FC Buzău stârnește nemulțumiri la FC Hermannstadt. În centrul atenției este Ianis Stoica, jucătorul care, în câteva rânduri, și-a manifestat nemulțumirea că a fost folosit prea puțin sau că a început meciul pe bancă, fiind introdus pe parcurs, în condițiile în care vârful de atac este golgeterul echipei, cu opt reușite, iar oficialii grupării de pe ”Municipal” sunt cu gândul la un eventual transfer profitabil atât pentru jucător, cât și pentru club, cel mai probabil peste hotare.

Ianis Stoica a început și cu ”lanterna” Buzăul pe bancă, el fiind introdus la pauză, în locul lui Robert Popescu, dar de data asta nu s-a mai ”lipit” la gol, așa cum se întâmplase în victoria cu 3-2 de la Sf. Gheorghe, din sezonul regular, când a marcat o triplă.

Ștefan Băcilă, unul dintre finanțatorii AFC Hermannstadt, și-a manifestat și el nemulțumirea pentru nefolosirea lui Ianis Stoica din primul minut.

”Pe mine m-a surprins foarte tare (n.a. netitularizarea lui Ianis Stoica). Noi avem o filozofie. Suntem un club mic, care trebuie să vândă. Iar dacă nu băgăm cel mai bun jucător al nostru, golgeterul, cred că nu ai cum să ai rezultate și nici nu cred că poți să vinzi. Eu nu sunt antrenor și nu iau eu aceste decizii. Măldărășanu își face el echipa. Noi nu ne-am băgat niciodată la echipă și nici nu intenționăm să facem acest lucru”, a declarat Ștefan Băcilă, unul dintre finanțatorii echipei de pe ”Municipal”, pentru Fanatik.

Băcilă a continuat atacurile la adresa lui Marius Măldărășanu, susținând că este șocat de afirmațiile acestuia de după jocul pierdut cu FC Buzău, cum că FC Hermannstadt se luptă pentru evitarea retrogradării, chiar dacă, în momentul de față, sibienii sunt pe primul loc în play-out.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt multe decizii pe care le ia pe care eu nu le înțeleg. Nu-l înțeleg, dar sunt deciziile lui. Ideea e să își atingă obiectivele că noi de asta plătim, el de asta antrenează. Ceea ce mă șochează la el este că a declarat că ne batem la retrogradare și dacă avem o astfel de gândire… Ca antrenor… Nu cred că este bine. Dar sper să fi fost o rătăcire de moment când a făcut această afirmație”, a adăugat Ștefan Băcilă.

Afirmația lui Măldărășanu de după meciul cu FC Buzău, pierdut cu 2-0, pe ”Municipal”, a fost făcută în contextul în care, fiind un play-out extrem de disputat, diferența dintre prima clasată și primul loc de baraj (13) este acum de 4 sau 5 puncte.

Cu toate acestea, Ștefan Băcilă a confirmat că lui Marius Măldărășanu i-a fost propusă prelungirea contractului, existând inclusiv o ofertă înaintată tehnicianului: ”Noi i-am făcut deja o ofertă domnului antrenor. Din moment ce noi l-am ofertat, i-am propus prelungirea contractului, da (n.a. există posibilitatea ca Măldărășanu să continue și în sezonul viitor la FC Hermannstadt). De ce nu? Eu sunt adeptul continuității. A avut acea serie de rezultate negative, ne-am mai ciondănit noi, dar el a avut mereu susținerea noastră. Și nu ne-a împiedicat o clauză de 50.000 de euro să îl dăm afară. Credeți-mă că n-a fost asta o problemă, dacă voiam într-adevăr să îl dăm afară”.

Întrebat dacă Măldărășanu a dat vreun răspuns în urma ofertei primite, Băcilă a mai spus, pentru Fanatik, că negocierile sunt în curs și că important, pemntru moment, este atingerea celor două obiective, clasarea pe primul loc în play-out și Cupa României: ”A rămas că discutăm din vară. Din ce am înțeles de la ”Nico” (n.a. Daniel Niculae, președintele executiv al clubului), el e dispus să continue. Dar, negociem! Tatonăm! Fiecare să își vadă interesul. Acum interesul nostru e să ne atingem cele două obiective, locul 7 și Cupa României”.

 

Ce l-ar nemulțumi pe Măldărășanu

 

Și Marius Măldărășanu a recunoscut, într-o conferință de presă, că i s-a propus un nou contract valabil până în vara anului 2027, dar susține în continuare că încă nu a dat un răspuns concret. Măldărășanu a recunoscut că și-ar dori să continue la Sibiu, după patru sezoane petrecute aici.

Custom Image

Conform informațiilor obține de TRIBUNA pe surse, motivul pentru care cele două părți n-ar fi ajuns încă la un numitor comun, să fie semnat noul contract, este de ordine financiară. Mai concret, în toamnă, oficialii clubului au tatonat un pic terenul, în sensul că și-ar fi manifestat intenția de a-i oferi un nou angajament antrenorului, fiind înaintată și o anumită sumă, iar recent, deși Măldărășanu a ajuns cu FC Hermannstadt în semifinalele Cupei României și păstrează șanse de a câștiga play-out-ul, noua propunere ar fi pe un salariu inferior celui cu care ar fi fost ademenit în toamnă.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
07 aprilie 2025 la 15:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.