În slujba muntelui – studenți de la ULBS au curățat poteci și refăcut marcaje turistice în Masivul Ciucaș

Studenți ai Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, coordonați de lectorul dr. Dumitru Troancă, au participat zilele trecute la o activitate de refacere a marcajelor și traseelor turistice din Masivul Ciucaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Grupul de sibieni s-a alăturat voluntarilor și membrilor Asociației În slujba muntelui, împreună contribuind la curățarea de vegetație a potecilor, refacerea marcajelor turistice și la amplasarea unor stâlpi indicatori noi pe creastă, după Vârful Gropșoarele, acolo unde era mai multă nevoie. De asemenea, studenții au participat și la alte activități în cadrul cărora au aflat informații interesante și importante despre zonă și munte în general, au căpătat anumite deprinderi folositoare în drumețiile montane etc.

„Curioși, atenți și harnici, tinerii au avut ocazia să simtă cât de frumoasă și de grea este munca noastră din munți și să fie instruiți de președintele asociației, Florin Fratu, care le-a împărtășit din vasta lui experiență, în cadrul unor workshop-uri intense.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

S-au legat prietenii, s-au sudat echipe, s-a râs și s-a muncit cu drag și spor, în slujba muntelui! La plecare, studenții ne-au promis că vor reveni alături de noi, după sesiune, ca voluntari pe potecile Carpaților. Dragilor, vă iubim și vă mai așteptăm!”, au transmis, după activitate, reprezentanții Asociației În slujba muntelui.

Foto: facebook/inslujbamuntelui

Autor
16 mai 2025 la 12:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 46 minute
Traseu nou spre Aeroportul Sibiu: Tursib lansează linia 21
Tursib S.A. a introdus Traseul 21, o linie directă de autobuz care conectează Aeroportul Internațional Sibiu cu Gara...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Bunicii pot fi mai inteligenți decât infractorii. Ce îi învață polițiștii
Metodele de înșelăciune se diversifică de la o zi la alta, așa că autoritățile le combat prin metode...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Se lucrează pe A1, DN14 și DN14A
Conducătorii auto trebuie să circule cu prudență sporită pe anumite drumuri naționale și autostrada din județ, deoarece sunt...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Adolescenții din Richiș au o vară plină: ateliere de teatru, dans și arte decorative
Consiliul Județean Sibiu susține un nou proiect educațional și artistic dedicat tinerilor din comuna Biertan, adolescenții din Richiș...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
An apicol dezastruos în Sibiu : „Cel mai slab sezon din 1984 până azi”
Apicultorii sibieni și din întreaga țară se confruntă cu unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimele decenii,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Crucea Roșie Sibiu „face cinste” de ziua ei: ateliere de prim ajutor, pictură și jocuri pentru cei mici
Vineri, 4 iulie este Ziua Națională a Crucii Roșii Române. Sibienii interesați de activitatea acestei organizații sau să...
Actualitate
2 min de citit