A rânduit Dumnezeu ca Emanuil Gojdu să se nască în 9 februarie 1802, în Oradea, apoi să treacă la cele veșnice în 3 februarie 1870, în Pesta. În cadrul Campaniei naționale „10 mari filantropi”, inițiată de Arhiepiscopia Sibiului (n.n. în 2020) Gojdu a fost votat cel mai mare filantrop român mirean. Marele mecena Emanuil Gojdu, ca și prietenul sãu, Mitropolitul Andrei Șaguna era aromân. Cei din familia Gojdu erau negustori înstăriți, stabiliți în Moscopole, un centru economic și cultural înfloritor din sudul Albaniei de astãzi. Apreciat drept „Florența Balcanilor”, orașul Moscopole a reprezentat până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cel mai important centru al macedo-românilor. Familia Gojdu după ce a plecat din din Macedonia a poposit în Polonia. Dupã împãrțirea Poloniei între Rusia, Prusia și Austria, au coborât în Ungaria. Familia Gojdu, în itinerarul pribegiei sale, se stabilește întîi la Miskolc, unde poposise și familia Șaguna. Aici grecii şi vlahi „construiesc o biserică care avea următoarea inscripţie ”Griechen und Walachen”, printre donatori se număra şi ruda lui Emanuil Gojdu, anume Naum Gojdu. Dupã obținerea diplomei de avocat, în 1824, Emanuil Gojdu a intrat ca stagiar în biroul avocatului sîrbo-maghiar Vitkovics Mihály din Budapesta, fãcând practica cerută timp de trei ani. A fost un avocat de succes. Gojdu a fost, de la început, colaborator și susținător al unor publicații românești. Frecventarea casei prietenului său Atanasiu Grabovsky îl pune în legătură cu scriitorii români grupați în jurul primei reviste literare românești „Biblioteca romănească”, editată de macedoneanul Zaharie Carcalechi, „ferlegherul” de cărți ale celei mai mari și mai mari tipografii din Buda a Universității din Ungaria". Gojdu le cere boierilor să ajute „la scrierea și tipărirea cărților în limba patriotică, să le citească și să le distribuie „pentru că nu există mai mare confort decât sentimentul de fericire și decreștere a Națiunii”. Apelul lui Gojdu i-a adus lui Carcalechi peste 318 de abonați. Gojdu însuși a susținut editarea revistei și a mai multor publicații. După finalizarea stagiului juridic Emanuil Gojdu și-a deschis propriul cabinet de avocat și de notar public chiar la Budapesta. Devine o autoritate juridică recunoscută, una dintre cele mai renumite și respectate din capitala Ungariei. Atâta prestanță avea încât i-au fost publicate rechizitoriile și pledoariile sale ca model pentru studenții de la universitățile din Pest și Pojon. Adevăratul debut politic al lui Emanuil Gojdu a avut loc în 1848, când circumstanțele revoluționare i-au oferit oportunități favorabile de a-și evidenția capacitatea personală, ceea ce l-a propulsat în fruntea intelectualității românești din Ungaria. Gojdu a înțeles astfel să dea satisfacție juridică revendicările naționale ale românilor. Funcția de prefect de Caraș i-a adus lui Gojdu statutul de membru al Casa Magnaților, camera superioară a Dietei Ungare. În 1844, studenții români din capitala Ungariei au început să se organizeze practic într-o societate literară, cu caracter cultural și politic. În 1848 Societatea Națională Română a luat ființă sub președinția lui Andrei Șaguna. Printre membri se numără și Emanuil Gojdu. Scopul era clar precizat „binele comun al Patriei și promovarea intereselor românești”. Pentru aceasta „Compania va păstra toate documentele politice, literare, economice, comerciale…apoi urmând să se înființeze o bibliotecă mai românescă și în căutarea literaturii noi.