Legitimat la mijlocul săptămânii trecute, chiar în ziua în care a fost declarat liber de contract de către comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal după despărțirea de FCSB, Ianis Stoica a fost titularizat de antrenorul Marius Măldărășanu contra Petrolului. Atacantul de 21 de ani s-a aflat pe teren până în minutul 68, când a fost schimbat cu Alexandru Jipa. El și-a trecut n cont două ocazii de a marca, câte una în fiecare repriză, dar prima datăa trimis slab, fără probleme pentru Zima, iar a doua oară mingea expediată de el din marginea careului mare a fost deviată în corner.
Ianis Stoica este al treilea golgeter din lotul lui Hermannstadt, în prima parte a sezonului el înscriind de cinci ori în Superligă pentru ”U” Cluj. Doar Daniel Paraschiv și Silviu Balaure au mai multe reușite, câte șapte.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA