Ianis Stoica, dorit de o echipă de Champions League. Alta, dintr-un campionat din Top 5 al Europei, pregătește deja oferta pentru atacant

Ianis Stoica, dorit de o echipă de Champions League. Alta, dintr-un campionat din Top 5 al Europei, pregătește deja oferta pentru atacant

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Subiectul transferului lui Ianis Stoica încă din timpul sezonului a revenit în actualitate după evoluțiile jucătorului din ultimele două meciuri. După ce, în iarnă, s-a vorbit despre interesul ucrainienilor de la Dinamo Kiev sau al azerilor de la Qarabag, plus cel manifestat de Dinamo și Universitatea Craiova, două dintre echipele din play-off-ul Superligii, acum reprezentanții altor două echipe, de data asta din campionate puternice ale Europei, sunt cu ochii pe atacant.

Trimiși ai elvețienilor de la FC Basel s-au aflat în tribune la meciul dintre FC Hermannstadt și Unirea Slobozia, de duminică, conform Digi Sport, informația fiind confirmată și de oficialii grupării de pe ”Municipal” Aceștia l-au putut vedea la lucru însă de vârful de atac doar o jumătate de oră pentru că antrenorul Marius Măldărășanu a ales să nu înceapă cu el în primul ”unsprezecele”, aruncându-l în bătălie de-abia în minutul 59, în locul lui Robert Popescu.

Chiar și așa, Ianis Stoica a trimis de două ori în decurs de numai 3 minute mingea în poarta lui Krell, dar de fiecare dată reușita i-a fost anulată pentru poziție de afară din joc, prima dată chiar el fiind cel vizat, a doua oară Chițu, omul cu assist-ul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu și-a justificat alegerea de a nu-l introduce pe Ianis Stoica din primul minut astfel: ”Nu a jucat azi (n.a. duminică) de la început nu pentru că nu merita, dar a trebuit să fac un prim «unsprezece» şi zic că n-am greşit. Are meciuri la U21, după care avem meciul cu Sepsi şi apoi meciul din Cupa României. Nu avem voie să pierdem jucători, pentru că suntem foarte puțini”.

 

Jucătorul era supărat după meci

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ianis Stoica s-a declarat supărat, la finalul întâlnirii cu Unirea Slobozia, terminat la egalitate, scor 1-1, atât pentru că i-au fost anulate cele două goluri, cât și pentru că nu a fost titularizat.

”Am avut ghinion astăzi (n.a. duminică), sunt un pic supărat că mi s-au anulat două goluri, a fost ofsaid, dar asta este. Așa a gândit-o el (n.a. Măldărășanu), eu eram pregătit să joc (n.a. 90 de minute), nu era o problemă. Sunt tânăr, puteam să mă refac până la următorul meci. Dacă asta a fost decizia… Trebuie să-mi fac treaba cât mai bine”, a declarat atacantul lui Hermannstadt, la flash-interviuri, la Digi Sport.

 

Rio Ave pregătește oferta

 

Conform Digi Sport, nu numai elvețienii de la FC Basel se interesează mai nnou de Ianis Stoica. Pe fir ar fi intrat și Rio Ave, o echipă din prima ligă portugheză, unul dintre campionatele din Top 5 al Europei.

Trimișii ocupantei locului 10 în Portugalia l-ar fi urmărit la lucru pe atacant în urmă cu o săptămână, la meciul cu Rapid, câștigat în ultimele secunde cu golul lui Neguț din prelungiri.

Sursa amintită notează că reprezentanții clubului lusitan ar fi fost încântați și sr pregăti deja oferta pentru a o înainta celor de la FC Hermannstadt, dar nu înainte de a-l mai vedea o dată la lucru pe jucător în amicalul naționalei de tineret a României, de la sfârșitul acestei săptămâni, chiar cu Portugalia U21.

Ianis Stoica a fost convocat de selecționerul ”tricolorilor” U21 pentru testele cu reprezentativele similare ale Portugaliei și Olandei, din această lună.

În iarnă, oficialii grupării sibiene i-au fixat prețul lui Ianis Stoica la un milion și jumătate de euro, însă este posibil ca între timp acesta să mai crească date fiind evoluțiile atacantului.

Ianis Stoica a marcat de nouă ori în actualul sezon, 8 goluri fiind în Superligă. Totodată, atacantul a pasat decisiv la alte patru goluri de-ale lui Hermannstadt.

Ianis Stoica este cotat la 1,6 milioane de euro pe site-urile de specialitate.

 

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
17 martie 2025 la 15:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.