Gura Râului: Evenimente speciale în prima zi din Săptămâna Mare

Gura Râului: Evenimente speciale în prima zi din Săptămâna Mare

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Gurenii şi nu numai au parte astăzi, în prima zi din Săptămâna Mare, de două evenimente speciale în comună. Este o zi deosebită din zori şi până seara. Primul se referă la evenimentul în aer liber „Plantăm, ne jucăm, construim comunitate”, în timp ce al doilea propune în acestă seară un concert de pricesne. Ambele eveimente sunt oferite de Primăria Şi Consiliul Local Gura Râului şi partenerii acestora.

Primăria Gura Râului organizează, astăzi, 6 aprilie, un eveniment inedit dedicat protejării mediului înconjurător, petreceri timpului liber în familie şi consolidării relaţiei dintre autorităţi şi cetăţenii comunei. Organizatorii au stabilit un program dedicat atât celor mici, cât şi adulţilor şi oamenilor mai în vârstă din comună, pentru a facilita petrecere împreună a timpului liber în familie, într- un spaţiu public şi natural extrem de încântător: Parcul Gura Râului din zona barajului de acumulare din comună. Totodată, Primăria Gura Râului şi partenerii săi au pregătit o serie întreagă de surprize pentru gureni, în special pentru cei mici, mai ales că ne vom afla în preajma sărbătorilor de Paşti, una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. În final, se doreşte creşterea viitoarelor generaţii în spiritul protejării mediului înconjurător şi respectului pentru natură, în condiţiile în care comuna Gura Râului are toate atuurile din acest punct de vedere. Manifestarea, care se va întinde către amiaza zilei, este deschisă şi altor locuitori din comunele şi oraşele din apropiere, care vor să petreacă o zi în natură şi să lase grijile deoparte.

„Este un eveniment ce îl organizăm pentru comunitate. Vrem să aducem împreună părinţii şi copiii acestora şi să educăm viitoarele generaţii în sprijinul protejării mediului. Un motiv în plus este apropierea sărbătorilor de Paşti”, ne-a declarat Ioan Toma Zav, primarul comunei Gura Râului.

De altfel, din îndemnul autorităţilor locale se pot observa şi detaliile evenimentului. „Împreună reușim: plantăm, ne bucurăm, construim comunitate! Va fi o zi specială în parc, dedicată înfrumusețării naturii și petrecerii timpului împreună, în preajma sărbătorilor pascale. Invităm cu drag pe toată lumea, fie că sunteți din Gura Râului sau din alte localități. Veniți cu familia și prietenii să petrecem o zi frumoasă în natură și să lăsăm împreună ceva bun în urmă!”.

În cadrul evenimentului, vor fi plantaţi 50 arbori și 400 de flori, va exista o vânătoare de ouă pentru copii (vor împărţite aproximativ 1.000 de ouă de ciocolată) şi ateliere creative și activități pentru întreaga familie. De asemenea, participanții pot adopta un arbore, îi pot da un nume și se pot întoarce, în viitor, să vadă cum crește.

Iniţial acest eveniment era programat pentru data de 3 aprilie, însă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost reprogramat pentru astăzi, 6 aprilie, când organizatorii speră să aibă mai mult noroc cu vremea. Până vineri seara, îşi anunţaseră participarea în jur de 500 de persoane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concert de pricesne special

Primăria Gura Râului invită, luni seara, locuitorii comunei şi nu numai la un concert de pricesne, un moment de liniște sufletească și înălțare spirituală, dedicat tradițiilor și valorilor noastre creștine. Concertul de pricesne intitulat „Sub semnul Luminii” este susţinut de interpreţii Traian Stoiţă şi Emilia Dorobanţu, Grupul Vocal Anghelos şi un grup instrumental. Spectacol este oferit de Primăria şi Consiliul Local al comunei Gura Râului.

Evenimentul va avea loc, astăzi, 6 aprilie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Ioan Macrea. În cadrul concertului, puteţi asculta pricesne interpretate cu emoție și dăruire, menite să aducă pace și lumină în sufletele tuturor celor prezenți. „Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară plină de armonie, credință și tradiție!”, este mesajul organizatorilor.

Autor - Cosmin PAL
06 aprilie 2026 la 15:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 12 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 13 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.