Gl.bg. Ioan Lăpădat rămâne președintele ANCMRR Sibiu pentru următorii patru ani

Conform dispozițiilor statutare ANCMRR, Filiala județeană Sibiu ”Gl. Ilie Șteflea” a convocat cei 314 membri (281 din Sibiu și 33 din subfiliala Mediaș) să participe la Adunarea Generală. În acest an miza a fost mare, căci dincolo de raportul de activitate și de exercițiul financiar-contabil au fost declanșate și procedurile aferente alegerii noului președinte, urmat de alegerea bordului de conducere. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În preambului acestui moment (participanții au aprobat raportul de activitate anual, prezentat de Comitelul și Biroului pemanent. Acesta a scos în evidență o dinamică aparte a filialei județene, pornind de la prerogativele administrativ-organizatorice (n.n. implicit cele legate de actualizarea și compeletarea statutului asociației în raport cu recomandările ANCMRR ”Al.I. Cuza”), continuând cu proiectele inedite și dinamice, care au vizat un cadrul recreativ, mese rotunde și dezbateri, misiuni umanitare și oferte culturale, toate racordate la prioritățile membrilor asociați dar și la evenimentele comunității militare și civile locale și naționale. Din ecuația stării de spirit nu putem omite actualele frământări din societatea noastră. 

În acest cadru informal – dar și pasional – am asistat la procedurile aferente alegerii președintelui filialei județene Sibiu ANCMRR, dar și a structurilor de conducere ( n.n presărate cu dezbateri, cu aprecieri și critici în nota democației autentice). Drept de vot, conform statutului, au avut doar 157 de membrii din care 86 electori au înclinat balanța spre realegerea gl.bg. Ioan Lăpădat la conducerea filialei județene Sibiu ANCMRR. Ulterior au fost aleși și membrii Biroului și Comitetului filialei județene. La sfârșitul Adunării Generale Gl.bg. Ioan Lăpădat a mulțumit membrilor din filială pentru încrederea acordată, precizând că va fi un președinte echidistant și corect atât pentru cei care l-au votat cât și pentru cei care nu l-au votat. De asemenea domnia sa a menționat faptul că va avea în vedere ca unele din activitățile propuse de contracandidatul său să fie analizate de noua conducere pentru a fi transpune în practică. Generalul a reiterat dorința filialei județene Sibiu ANCMRR de a demara mai multe activități în parteneriat cu Primăria, Consiliul Județean Sibiu precum și cu Prefectura, alături de comandanții unităților militare din garnizoană, a ținând să încredințeze membrii asociați dar și membrii susținători că cele 11 activități prioritare asumate pentru primul an de mandat vor fi respecte întocmai.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 martie 2025 la 10:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 25 secunde
(VIDEO) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
După o evadare în trei, pe ultimii kilometri de pe Transfăgărășan, Martin Riccitello a trecut primul linia de...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 5 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit