Generozitate și patriotism

Generozitate și patriotism

Pe ing. Gh. Stroescu l-am cunoscut relativ târziu, mai precis în 2007, când prof. Horst Klusch – inițiatorul celebrului Târg al olarilor din Sibiu – împlinea 80 de ani. Atunci când, într-o dimineață de mai, secretara „Institutului de Cercetări Socio Umane” Sibiu m-a anunțat că sunt căutat de inginerul Stroescu, am strâmbat din nas și am ridicat din umeri nedumerit: numele nu-mi spune absolut nimic! Peste câteva minute a intrat pe ușă un bărbat între două vârste, de înălțime medie, care s-a prezentat: ing. Gh. Stroescu, pensionar.
Motivul vizitei … o documentare privind activitatea culturală și de cercetător a prof. Horst Klusch. Mi-a mărturisit că intenționează să propună Primăriei Sibiu, Consiliului Local, alegerea lui H. Klusch ca cetățean de onoare al municipiului. M-au cucerit, din primele minute, deschiderea culturală, cantitatea de informații științifice noi din mai multe domenii pe care le invoca și îndeosebi inteligența vizibilă a interlocutorului meu. Cunoștea destul de bine preocupările lui Horst Klusch (au lucrat împreună la documentarea privind plăcile comemorative Conrad Haas, de pe clădirea Arsenalului din Sibiu, și Sebastian Hann, de pe Casa cu cariatide), dar și preocupările acad. Mircea Păcurariu de la Facultatea de teologie Andrei Șaguna, pe care l-a propus Primăriei Sibiu în vederea alegerii ca cetățean de onoare al municipiului. După cca o jumătate de oră ne-am despărțit …declarându-ne mulțumiți că ne-am îndeplinit misiunea pentru care tocmai ne-am întâlnit: ing. Stroescu a finalizat dosarul H. Klusch, iar eu i-am putut oferi câteva date esențiale despre fostul meu coleg de la Comitetul Județean de cultură Sibiu.
Vreme de mai bine de un deceniu nu ne-am mai văzut. În primăvara lui 2021, prin mai, luna în care s-a născut și Horst Klusch, m-a căutat la telefon.
– Domnule profesor, sunt ing. Stroescu, tipul cu dosarul de cetățean de onoare al lui Horst Klusch. Când ne putem întâlni?
– Când doriți Dvs.! Acum, în pandemie, sunt tot timpul acasă!
Peste o jumătate de oră, ing. Stroescu era la mine la poartă, cu un alt dosar în mână, de data asta o xerogramă după manuscrisul Monografiei Școlii din Tonea (Valea Sebeșului), redactată de învățătorul Nicolae Vlad-Bărnescu, prietenul profesorului Horst Klusch de pe vremea când era inspector școlar (1951-1959) în raionul Sebeș. O surpriză de proporții, un subiect despre care Horst Klusch scrisese în 2014 un articol cu doar câteva luni înainte de deces. Acest ultim articol, pe care-l intitulase Un învățător-cioban, geniu al matematicii, a fost publicat în toamna lui 2014, atât în Tribuna (Sibiu), cât și în Sebeșanul, periodic al Primăriei Municipiului Sebeș, în ideea de a trezi interesul tinerilor din zonă vis-à-vis de viața și activitatea acestei personalități a învățământului interbelic. Gândul prietenului nostru a dat roade, din moment ce preotul Ilie Haida din Laz (Săsciori) a luat inițiativa xerografierii manuscrisului Monografia Școlii Tonea, redactat de Nicolae Vlad-Bărnescu. O xerogramă a ajuns la ing. Stroescu care a considerat că materialul trebuie să ajungă la profesorul Moise. A urmat o deplasare în Loman unde m-a însoțit preotul Ilie Haida, o întâlnire cu Gh. Stănuț, un nepot al învățătorului Bărnescu, și un proiect de editare a Manuscrisului Școlii Tonea. Încântat că lucrurile au început să se miște, ing. Gh. Stroescu, om eficient și tenace, mi-a făcut o a doua vizită la mijlocul lunii decembrie. De data asta cadourile domnului inginer au fost aduse cu mașina: 2 plase pline cu obiecte de artă populară (chindee, ii, catrințe, păretare, pernițe) și câteva icoane aparținând cultului greco-catolic. Toate însoțite de îndemnul: „Faceți ce credeți dvs. cu ele!” I-am cerut un scurt CV pentru a putea concepe oferta pentru Muzeul ASTRA și m-a privit cu uimire:
– „Eu vi le-am adus Dumneavoastră!”
– „Să ne menținem, domnule inginer, în limitele adevărului! Eu pot semna oferta către muzeu… doar în numele Dvs.”
– „De acord, dle profesor!”
Așa că în 29 decembrie 2021, prin intermediul muzeografei Olga Popa, obiectele donate de ing. Gheorghe Stroescu au pornit spre Muzeul din Dumbrava Sibiului, locul ideal pentru niște elemente care se încadrează, conform normelor în vigoare, patrimoniului național. Gestul sibianului Gheorghe Stroescu, care consideră că și-a făcut doar datoria de român (până la cei 87 de ani ai săi!), vădește multă generozitate și o înțelegere superioară a ideii de patriotism, de identitate asigurată, îndeobște, prin elementele de patrimoniu cultural.
Îi mulțumesc dlui ing. Stroescu personal, dar și în numele Muzeului ASTRA, pentru obiectele donate, și îmi exprim speranța că gestul Domniei Sale ar putea fi imitat și de alți membri ai comunităților rurale și urbane din județul nostru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prof. univ. dr. Ilie MOISE

12 ianuarie 2022 la 20:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.