Generația de suflet de la EURO, apreciată de UEFA: "Oaspeţii perfecţi”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

UEFA a notat, astăzi, pe contul oficial de Facebook, că ”tricolorii” au fost “oaspeţii perfecţi” la EURO 2024, ei lăsând vestiarul impecabil după meciul cu Olanda, dar şi un mesaj scris pentru Germania.

“Oaspeţii perfecţi. După eliminarea din EURO 2024 de aseară (n.a. marți), România a lăsat vestiarul din Munchen impecabil cu o scrisoare emoţionantă pentru gazdele lor germane”, se arată pe pagina de Facebook a UEFA, conform news.ro.

Mesajul tricolorilor era următorul:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“UEFA EURO 2024 a fost una dintre cele mai importante experienţe fotbalistice din istoria noastră şi ne-a bucurat faptul că Germania a fost cea care a oferit scena. Fiecare meci, fiecare emoţie, fiecare experienţă ne-a unit în jurul magiei fotbalului.

Plecăm din Germania ştiind că am dat totul pentru România şi suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.

Vă mulţumim mult pentru că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate facilităţile care au fost o mare parte din experienţa noastră pozitivă la EURO 2024.

Echipa naţională a României”.

Reprezentativa României, cunoscută și “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, a fost eliminată, marţi seară, în optimile de finală ale EURO 2024 după ce a pierdut cu scorul de 3-0 în fața reprezentativei similare a Olandei, la Munchen. ”Tricolorii” au ajuns în optimi după ce a câştigat Grupa E, dincare au mai făcut parte Belgia, Ucraina și Slovacia.

 

 

Autor
03 iulie 2024 la 14:33

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Etapa oaspeților în Liga a IV-a Sibiu. Agnita a făcut scor la Copșa Mică, într-un meci cu 20 de goluri!
Ocupanta locului secund s-a impus cu 18-2, după ce la pauză aonducea cu 12-1. AFC Agnita rămâne la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cosmin Bucuroiu și maseurul Ovidiu Vaida, suspendați două etape după incidentele de la meciul Chindia – CSC Șelimbăr
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a dictat, la mijlocul săptămânii, sancțiunile după incidentele de...
Actualitate
2 min de citit