(FOTO) Un samurai nepoliticos cu ”Bătrâna Doamnă”! Niponul Mino Sota semnează al doilea succes consecutiv al lui Hermannstadt cu primul său gol în Superligă

(FOTO) Un samurai nepoliticos cu ”Bătrâna Doamnă”! Niponul Mino Sota semnează al doilea succes consecutiv al lui Hermannstadt cu primul său gol în Superligă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii n-au avut deloc o misiune ușoară în fața ”Bătrânei Doamne”, dar în cele din urmă au scos-o cu bine la capăt. Jucătorii lui Marius Măldărășanu au fost conduși la pauză de UTA, dar în primul sfert de oră de la reluare au reușit să întoarcă rezultatul, iar la final au bifat al doilea succes consecutiv, după cel din Copou (3-1), din urmă cu o săptămână.

Custom Image

Fără Raul Opruț, care a prins un contract avantajos atât pentru el, cât și pentru sibieni, în prima divizie din Belgia, echipa sibiană a început cu Oroian ”retrogradat” în flancul stâng, în defensivă. Jucătorii lui Măldărășanu n-au stat prea mult pe gânduri și Paraschiv l-a căutat în careu pe Cristi Neguț, dar arădenii au reușit să îndepărteze pericolul ('3).

Custom Image

Același Neguț a primit în adâncime și ar fi putut scăpa singur cu Iacob, dar a fost prea lent și Aly Abeid a îndepărtat pericolul ('11).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Apoi Paraschiv a jucat rolul servantului pentru Gabi Iancu, însă acesta din urmă a reluat dezamăgitor ('13), pentru ca șutul lui Butean să fie deviat de Marku în corner ('22).

Custom Image

În urma loviturii de la colțul terenului, mingea a ajuns la Gabi Iancu, care a trimis de puțin pe lângă vinclu ('23).

Însă cea mai mare ocazie a fost cea a lui Paraschiv, care n-a stat pe gânduri și a reluat din prima mingea centrală în marginea careului de 6 metri de Neguț, de pe stânga, însă Iacob a respis ca la handbal, cu piciorul ('28).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Se spune că, în fotbal, ratările se răzbună!

 

Se spune, iar de nenumărate ori se și probează… La primul atac mai de Doamne-ajută al arădenilor, Dumitrașcu a aruncat de lamargine, mingea i-a revenit, l-a păcălit pe Neguț și a trimis în centru, Marku a lăsat mingea pentru Carp, al cărui șut, deviat ușor de Găman, n-a putut fi parat de Letica ('31).

Custom Image

Sibienii n-au resimțit șocul din plin și au reluat șarjele ofensive spre poarta lui Iacob. Gabi Iancu a greșit de puțin ținta ('33), Apoi Paraschiv a luat la țintă stâlpul din dreapta goal-keeper-ului Aradului ('35).

 

În loc de penalti, ”galben” pentru Cooper

 

Cooper a încercat să se strecoare printre Găman și Stoica, iar când a simțit contactul, în careul advers, a căutat să facă rost de o lovitură de la 11 metri, însă văicărelile jucătorului născut în Italia nu l-au surprins pe ”centralul” Barbu ('37).

Custom Image

Mai mult, acesta a intrat în vizorul suporterilor sibieni, cu care s-a luat în gură, pe finalul reprizei, și s-a ales cu un ”galben”.

 

Ocazie după ocazie

 

Sibienii au continuat iureșul ofensiv la poarta lui Iacom, însă goal-keeper-ul arădean a scăpat fără gol până la pauză.

Neguț a încercat să-l surprindă pe portar cu un șut direct din lovitură liberă, de pe la 25 de metri, lateral stânga, dar a trimis peste transversală ('40).

Custom Image

Apoi Butean, Gabi Iancu și Neguț au ”desenat” frumos, după o aruncare de la margine, mingea a ajuns la Dragoș Iancu, însă Iacob a scos și șutul jucătorului under ('42), pentru ca, un minut mai târziu, Paraschiv să primească de la Neguț, în interiorul careului, și – după ce s-a descotorosit de Aly Abeid – să șuteze din unghi, Iacob a parat, mingea a ajuns la Dragoș Iancu, iar acesta din urmă a fost obstrucționat de Roganovic, fără ca ”centralul” Barbu să schițeze vreun gest.

 

Apar și golurile în poarta lui Iacob

 

Sibienii au început în forță repriza secundă și, la numai câteva zeci de secunde de la reluare, Paraschiv l-a căutat în fața porții adverse pe Gabi Iancu, dar Aly Abeid a rezolvat situația ('46).

Custom Image

Apoi Florin Iacob a avut o nouă intervenție prin care și-a păstrat poarta intactă la șutul lui Butean ('47).

”Centralul” Barbu a avut nevoie de VAR să vadă faultul lui Benga la Găman și a dictat lovitură de la 11 metri, iar Paraschiv a reușit ce n-au reușit Cisotti și Betancor în primele două etape, să-l învingă pe Iacob de la punctul cu var ('51).

Același Paraschiv a semănat pericol la poarta arădenilor, la o fază la care Roganovic și Iacob au părut indeciși ('54), după care a picat golul doi al jucătorilor lui ”Măldă”.

Custom Image

Paraschiv a prelungit cu capul, de la prima bară, la cornerul executat de Gabi Iancu, și Mino Sota i-a luat prim-planul lui Roganovic și a trimis imparabil, tot cu capul, sub transversală, pentru prima sa reușită în Superligă ('58).

 

Letica, fără șut pe poartă în repriza secundă

 

Nemulțumit de situație, Rednic a băgat sânge proaspăt în ofensivă și Leidsman ar fi putut aduce egalarea dacă n-ar fi fost inspirația la blocaj a lui Ionuț Stoica ('76).

Custom Image

La celelalte buturi, Balaure l-a căutat în fața porții pe Paraschiv, dar l-a găsit pe… Markov, bulgarul înțepând mingea cu vârful ghetei, în corner ('77).

Leidsman a trecut la serviciu și l-a găsit excelent în careu pe Cooper, însă Baba Alhassan a fost mai rapid, îndepărtând pericolul ('83).

Custom Image

Dacă Rednic a jucat totul pe cartea atacului, Măldărășanu a întărit defensiva cu Bejan, al treila fundaș central, iar arădenii n-au mai reușit să se apropie periculos de buturile lui Letica, croatul neavând ce apăra pe tot parcursul reprizei secunde, bifând doar câteva ieșiri pe centrări.

Custom Image

Baba Alhassan a combinat cu Jipa, dar Roganovic a respins din fața ghanezului în corner ('86), apoi Marku a trimis peste trasvversală dintr-o lovitură liberă de la mare distanță ('90+1).

Cele 7 minute de prelungire n-au mai adus nimic nou. Poate doar oportunitatea lui Cooper de a egala, însă Ionuț Stoica a fost și de data asta la post ('90+6).

Custom Image

Succesul sibienilor este unul absolut meritat, chiar dacă declick-ul a venit după un penalti acordat cu VAR. Jucătorii lui Rednic n-aveau cum să emită prea multe pretenții pe ”Municipal”, cu un singur șut pe spațiul porții.

Custom Image

Pentru jucătorii lui Măldărășanu, dubla cu Poli Iași și UTA a fost încălzirea, pentru că urmează duelurile cu Universitatea Craiova și FCSB, două pretendente la titlu. Vorba ardeleanului, 'om vedea ce-o ieși!

Custom Image

 

Autor - Ovidiu BOICA
30 iulie 2023 la 18:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 6 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.