(FOTO) Semne bune anul are! Măgura debutează în 2025 cu o victorie în fața unei alte echipe care se zbate să scape din subsolul clasamentului Ligii Florilor

(FOTO) Semne bune anul are! Măgura debutează în 2025 cu o victorie în fața unei alte echipe care se zbate să scape din subsolul clasamentului Ligii Florilor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măgura a încheiat turul cu o victorie extrem de prețioasă, obținută în fața unei alte formații care se află în jumătatea interiorară a clasamentului. Duminică seara, fetele Victorinei Bora și ale lui Bogdan Nițu s-au impus la o diferență de 5 goluri, în fața propriilor suporteri, cu Gloria Buzău.

Primele două goluri ale Măgurii au fost înscrise de Sanja Radosavljevic, dar Daria Bucur și Christine Alver au egalat de fiecare dată. Elena Roșu și Judith Vizuete, ultima dintr-o aruncare de la 7 metri, au fixat pentru prima dată diferența la două goluri, în minutul 6 (4-2), iar după cele două goluri reușite de Alina Ilie și Roșu, ecartul a crescut la trei lungimi (7-4).

Buzoiencele au egalat în minutul 17, prin Buzoianu (8-8). Elena Roșu a înclinat încă o dată balanța în favoarea Măgurii (9-8), iar Fanta Diagouraga a refăcut diferența de două goluri (11-9). Dziyana Ilyna și Andra Buzoianu au mai egalat o dată, dar în ultimele minute de dinaintea pauzei fetele pregătite de Bora și Nițu s-au desprins la trei goluri (16-13), pentru ca Alver, de la linia de 7 metri, să stabilească scorul primei reprize (16-14).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cisnădiencele au continuat să aibă avantaj pe tabelă până în minutul 41. Radosavljevic a dus din nou ecartul la trei goluri (19-16), dar Ilyina – cu alte două reușite – și Alexandra Gandrabura au egalat (20-20).

Tabela a mai indicat egalitate în alte două rânduri (21-21, 22-22), după care Maria Bardac și Vizuete au desprins Măgura la două goluri (24-22). Cisnădia a avut inițiativa pentru restul meciului, iar Natasa Lovric și Roșu au fixat diferența la +5 (30-25), diferență care avea să se regăsească pe tabelă și la finalul întâlnirii (31-26).

Elena Roșu a fost cea mai prolifică jucătoare a Măgurii, cu 9 goluri, secondată fiind de Fanta Diagouraga și Judith Vizuete, ambele cu câte 6 reușite.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru Măgura au mai marcat Sanja Radosavljevic (3), Natasa Lovric, Tatiana Sutranova și Maria Bardac (câte două), Alina Ilie (unul). Au mai evoluat Cynthia Tomescu, Krisztina Toth și portărițele Marina Rajcic (8 intervenții din 26 de mingi pe spațiul porții), Mirela Pașca (1/6) și Marta Batinovic (0/3).

De cealaltă parte Dziyana Ilyina a marcat 6 goluri, iar Christine Alver, Daria Bucur și Sabrina Abdellahi, câte patru.

Măgura a bifat, la începutul noului an, cel de-al patrulea succes din acest sezon, are acum 15 puncte și se desprinde la șase lungimi de Gloria Buzău.

În prima etapă din returu, pe 15 ianuarie, Măgura primește vizita vicecampioanei Rapid.

 

Autor - Ovidiu BOICA
05 ianuarie 2025 la 21:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.10.2026 BOARTA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.