(FOTO) Păltiniș Rășinari, noua campioană județeană. Rășinărenii amână marea sărbătoare până după barajul cu Gheorghieniul

(FOTO) Păltiniș Rășinari, noua campioană județeană. Rășinărenii amână marea sărbătoare până după barajul cu Gheorghieniul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa lui Dragoș Năstase a câștigat cu 12-0, în ultima etapă, cu FC Tălmaciu, devenind noua campioană județeană. Păltiniș Rășinari a încheiat sezonul cu un parcurs aproape perfect, având 23 de victorii și doar trei remize, un golaveraj de 113-19 și 72 de puncte, urmând să participe la barajul pentru promovarea în Liga 3, baraj în care vor întâlni campioana județului Harghita, ACS Gheorghieni.

Jucătorii lui Dragoș Năstase au sărbătorit cucerirea titlului de campioni județeni chiar pe terenul arenei de pe Valea Ștezii, când au primit medaliile și trofeul din mâna președintelui AJF Sibiu, Ioan Duma. Totuși, aceștia n-au făcut mare petrecere după această performanță, preferând să se păstreze până după cele două meciuri cu campioana Harghitei din barajul pentru promovarea în Liga 3.
”Ne bucurăm, dar nu facem atât de mare caz din câștigarea titlului de campioană județeană. Mai avem de trecut peste două meciuri extrem de dificile, în barajul pentru promovarea în Liga 3, acolo unde ne dorim să jucăm din sezonul viitor. Este o performanță ceea ce am realizat în acest campionat, nu e ușor să termini fără înfrângere, cu 23 de victorii și numai trei remize. Îi felicităm pe cei d ela LSS Voința pentru fair-play, de fapt le felicităm pe toate celelalte competitoare. A fost un campionat frumos. Le mulțumim celor care ne-au fost alături întot acest timp, inclusiv autorităților de aici, de la Rășinari. Urmează barajul cu echipa din Gheorghieni, echipă care a ajuns până aici și anul trecut, când au fost învinși de cei de la ACS Mediaș. Sperăm să câștigăm și noi barajul, așa cum a făcut-o Mediașul în 2023. Marea petrecere de-abia după ce ne vom atinge obiectivul, și anume promovarea în Liga 3, va urma”, a declarat antrenorul Păltinișului, Dragoș Năstase.

ACS PĂLTINIȘ RĂȘINARI, CAMPIOANĂ JUDEȚEANĂ 2023/2024
Andrei Piko, Mihai Pîrvu, Răzvan Moldovan – portari; 
Adrian Vintil, Bogdan Vișa, Bogdan Chirilă, Tudor Stoian, Alexandru Barbu, Mihai Judeanu, Alexandru Mămăligă, Nicolae Popa, Liviu Enea, Adrian Cozma – fundași; 
Mircea Risti, Ionuț Bratima, Ionuț Frățilă, Andrei Lascu, Claudiu Iliuț, Mircea Popa, Cosmin Coțofan, Cristi Standima, Adrian Greavu, Cătălin Nasta – mijlocași; 
Marius Cosovanu, Nicolae Baca, Bogdan Frățilă, Paul Dragomir, Gabriel Panainte – atacanți. 
Președinte: Adrian Iliuț.
Antrenor: Dragoș Năstase. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Ovidiu BOICA
08 iunie 2024 la 10:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.