FOTO: Incendiu puternic într-un bloc din cartierul Ștrand

Un incediu puternic a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Aurel Popa, din cartierul Ștrand. Pompierii sibieni au intervenit pe strada Aurel Popa, pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Până la sosirea pompierilor, din imobil s-au autoevacuat 15 persoane.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifestă cu flacără la acoperișului mansardei imobilului de tip P+2E+M pe o suprafață de aproximativ 30 de mp.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp de pompieri, în limitele găsite, fără să se extindă la întreg acoperișul imobilului. De asemenea în urma incendiului a fost afectat tavanul mansardei, pe o suprafață de aproape 50 mp.

Cauza incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum neizolat termic față de materiale combustibile.

Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală. (L. B.)

Custom Image Custom Image Custom Image

12 noiembrie 2023 la 09:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 31 minute
Noaptea Muzeelor în Dumbravă: frig și ploaie, dar cu grătare încinse
În ciuda vremii reci și ploioase, sibienii și turiștii nu s-au speriat și au luat cu asalt sâmbătă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 37 minute
Măldărășanu promite că sibienii își vor apăra corect șansele la Botoșani. ”Nu vreau să dăm curs vreunei speculații”
Chiar dacă FC Hermannstadt este câștigătoarea play-out-ului, antrenorul Marius Măldărășanu susține că jucătorii săi vor aborda la victorie...
Actualitate
5 min de citit
acum 5 ore
Scandal la ”Zburătorii” după premierea echipei în fotoliu rulant de către Primăria Sibiu. Președintele Daniel Troacă respinge acuzațiile în privința banilor și explică întreaga situație
Ovidiu BOICA, Ștefania VESA Mai mulți componenți ai echipei de baschet în scaun rulant ”Zburătorii”, participantă în Campionatul Național...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Transilvania Tattoo Expo prezintă în premieră, una din atracţiile Sibiului: povestea adevărată a fiului lui Vlad „Dracula” Ţepeş, înmormântat în Biserica Evanghelică
Pentru prima dată, artiştii tatuatori, Ovidiu Popârţan din Sibiu şi Marius Jucan din Cluj, împreună cu istorici locali...
Actualitate
4 min de citit