(FOTO) BC CSU Sibiu, victorie la +20 în ultimul meci din faza I a Ligii Naționale. ”Vulturii” joacă în Top 10 cu Oradea, Timișoara, Voluntari, Dinamo și ABC Athletic

(FOTO) BC CSU Sibiu, victorie la +20 în ultimul meci din faza I a Ligii Naționale. ”Vulturii” joacă în Top 10 cu Oradea, Timișoara, Voluntari, Dinamo și ABC Athletic

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baschetbaliștii sibieni au încheiat prima fază a campionatului cu un succes lejer în fața ”lanternei” CSM Tg. Jiu. Deja calificați în Top 10 după succesul de acum o săptămână, de la Ploiești, ”galben-albaștrii” s-au impus, sâmbătă seara, la o diferență de 20 de puncte, scor 79-59.

Custom Image

Tomas Rinkevicius a început meciul cu ”cinciul” Whelan, Dragoste, Pratt, Blumbergs și Uță. Ultimul a deschis scorul de la linia de ”libere”, apoi Whelan a dublat avantajul de pe tabelă. Sibienii au condus cu 11-2, iar pentru prima dată în meci diferența era alcătuită din două cifre după tripla lui ”Mo” Pratt (16-6).

Custom Image

”Galben-albaștrii” aveau deja +17 la prima pauză (25-8), iar diferența a continuat să crească în actul secund, senegalezul Barro înscriind de sus pentru 32-10 după mai puțin de două minute de la reluare.

Custom Image

Oaspeții au replicat cu un ”run” de 7-0 (34-20), întrerupt pe ”Basti” Ionescu de la linia de ”libere”, apoi a urmat un 7-0 al ”vulturilor”, care conduceau la pauză cu +17 (41-24), după un sfert secund mai echilibrat decât precedentul, încheiat la egalitate (16-16).

Custom Image

Mirel Dragoste și Rareș Uță au însris primele puncte pentru CSU în repriza secundă, gorjenii replicând prin cele două triple ale lui Frye (45-30).

Sibienii au încheiat cea de-a treia perioadă cu un ”run” de 11-0 și, la ultima pauză, conduceau cu +24 deja (65-41).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Actul decisiv a început cu 6 puncte de partea oaspeților, Rinkevicius luând time-out după numai un minut și jumătate. ”Galben-albaștrii” au replicat cu un parțial de 9-0 (74-47), iar în cele din urmă s-au impus cu 79-59.

 

Rareș Uță, omul meciului

 

Toți jucătorii folosiți de lituanianul Rinkevicius în acest meci și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Rareș Uță a fost MVP-ul meciului, cu 15 puncte, 6 recuperări, 3 ”capace” și un indice al eficienței de 23.

Custom Image

Aurelian Gavriloaia, Mouhamed Barro și Gaston Whelan au marcat fiecare câte 10 puncte. Gavriloaia a terminat meciul cu 4 recuperări și două intercepții, Whelan a avut 4 recuperări și două assist-uri, iar senegalezul, 5 recuperări, o pasă decisivă și douăî intercepții.

Custom Image

Pentru BC CSU au mai evoluat Monyea Pratt (9 puncte, 5 recuperări, 4 assist-uri), Robert Blumbergs (9 puncte, 4 recuperări, 3 assist-uri, două intercepții), Mirel Dragoste (9 puncte, 3 recuperări, două pase decisive, o intercepție), Daniel Manchon (4 puncte, 3 recuperări, două pase decisive și tot atâtea intercepții) și Sebastian Ionescu (3 puncte, două recuperări, o intercepie). Doar Dallas Whelan nu a fost folosit contra gorjenilor.

Custom Image

De la formația vizitatoare s-au remarcat Shawn Stevenson (14 puncte), Thomas Kottas (14) și Dylan Frye (13).

 

Gavriloaia: ”Trebuie să ne bucurăm de baschet”

 

”Cred că am controlat meciul de la început, până la final. Am executat bine planul de joc. Am avut o agresivitate foarte bună și cred că asta a făcut diferența.

Custom Image

Nu este greu să ne motivăm. Trebuie să ne bucurăm de baschet de fiecare dată când intrăm pe teren, iar asta vine cu movitația” a spus Aurelian Gavriloaia la finalul meciului, conform bc-csusibiu.ro.

 

Rinkevicius: ”A fost un meci bun”

 

”Le mulțumesc jucătorilor, pentru că au abordat meciul cu o atitudine bună. Acest lucru este foarte important pentru echipa noastră, iar cu energie și atitudine putem face multe lucruri bune. Am avut un start bun, am luat rapid avantaj. Am putut folosi o rotație mai mare. Câțiva jucători au primit mai multe minute decât de obicei. Mă bucur pentru ei, a fost un meci bun.

Custom Image

Vreau să le mulțumesc și suporterilor. Au fost foarte drăguți astăzi (n.a. sâmbătă). Încă o dată, în această sală, acești suporteri sunt al 6-lea nostru jucător, iar nouă ne oferă încredere și să arătăm mai puternici”, a spus, la rândul său, antrenorul Tomas Rinkevicius.

 

Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor - Ovidiu BOICA
29 ianuarie 2023 la 22:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 luni
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 10.03.2026 SIBIU:...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vali MACREA Vali MACREA
acum 7 luni
Crește diferența dintre primele două clasate în Liga a IV-a Sibiu, la finalul turului. Miercurea Sibiului profită de înfrângerea echipei din Copșa Mică
Echipa lui Vasile Sabău are șapte puncte în plus față de ocupanta locului secund, formația din Copșa Mică,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 luni
Ce (mai) fac astăzi jucătorii Interului care au câștigat Cupa Balcanică acum 34 de ani (1). Văsîi e la Academie, Luci Cotora a trecut la catedră. Doi dintre ei nu mai sunt printre noi
În aprilie 1991, Interul devenea a patra echipă românească ce intra în posesia trofeului Cupei Balcanice, după Steagul...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
Doi brazilieni cu zâmbetul pe buze, față în față. Unul a scris istorie pentru fotbalul din Mediaș. Celălalt e campion mondial. ”O întâlnire cât o copilărie întreagă”
Eric de Oliveira, brazilianul adoptat de Mediaș, după mai multe sezoane în care a jucat pentru Gaz Metan,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 luni
Șelimbărul mai așteaptă victoria la ”masa verde” cu Bacăul. Motivul pentru care Comisia de Disciplină și Etică a FRF a menținut rezultatul de pe teren
Echipa din Șelimbăr a contestat, la finalul meciului din localitatea băcăuană Ruși-Ciutea, folosirea jucătorului Marius Ursu de către...
Actualitate
3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 8 luni
”Steaua” Stelei din ’86 s-a stins! A murit ”nea Imi”
Fostul antrenor de numele căruia se leagă câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986, Emeric Ienei,...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 luni
Două facultăți, trei ocupații: profesor, antrenor și fotograf
Are 36 de ani, centura neagră cu doi Dani, predă sportul copiilor de grădiniță și gimnaziu, iar în...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 luni
CSU Sibiu, a treia înfrângere din tot atâtea meciuri în noul sezon al Ligii Naționale. ”Galben-albaștrii” au luat” suta” la Craiova
Baschetbaliștii sibieni au pierdut și al treilea meci disputat în sezonul 2025/26 al Ligii Naționale Masculine de Baschet...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Champions Sibiu transferă la campioana României! Antrenorul Mihai Bulbuc a semnat cu Volei Alba Blaj!
Deși înființat de doar patru ani, ACS Champions Sibiu a devenit, în scurt timp, un club de referință...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Sibianul Lucian Burchel, într-una din comisiile FIFA. Fostul interist este Directorul Școlii Federale de Antrenori
Lucian Burchel, fostul fotbalist al Interului, ulterior profesor titular la Clubul Sportiv Școlar Șoimii, apoi asistent și lector...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 luni
FC Hermannstadt pierde pe terenul CFR-ului după ce a deschis scorul. Sibienii coboară pe loc de baraj
Echipa sibiană pierde sub Feleac, cu CFR Cluj, scor 2-1. Hermannstadt a deschis scorul prin Dragoș Albu, în...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.