Finanțare guvernamentală pentru reabilitarea străzilor și podețelor din Tălmăcel

Reabilitarea și modernizarea celor mai importante străzi și a podețelor aferente din satul Tălmăcel, Râu și Râușor, va fi executată cu sprijinul unei finanțări obținute din partea Guvernului României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Miercurea trecută, la sediul ministerului, primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea și ministrul Adrian – Ioan Veștea, au semnat contractul de finanțare pentru acest obiectiv de investiții, cu același prilej fiind semnate documente ce asigură sursa financiară necesară execuției pentru încă 53 de obiective edilitar gospodărești din întreaga țară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform informațiilor publicate pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, orașul Tălmaciu a primit suma de 12 milioane lei pentru obiectivul de investiții „Reabilitare străzi şi podeţe sat Tălmăcel, străzi Râu şi Râuşor, orașul Tălmaciu, județul Sibiu”.

La scurt timp după semnarea acestui contract de finanțare, primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea, a postat următorul mesaj pe contul său de socializare: „Astăzi am fructificat șansa unică de a primi finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în condițiile în care astfel de finanțări se acordă tot mai greu. După teancuri de documente justificative, proiecte și demersuri obligatorii, am semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența ministrului Adrian-Ioan Veștea, contractul pentru finanțare în valoare de 12.000.000 lei. Semnarea contractului de finanțare asigură existența integrală a resurselor financiare necesare pentru execuția tuturor lucrărilor prevăzute în proiectul de infrastructură rutieră începând cu data semnării. Valoarea totală a proiectului este de 12.431.970 lei. Suma de 431.970 lei cofinanțare, se va acoperi din bugetul local”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Ca om cu experiență în administrație, am promovat dintotdeauna comunicarea cu autoritățile locale, de aceea, atât eu, cât și echipa mea vă punem la dispoziție întreaga expertiză pentru implementarea proiectelor care să conducă la creșterea standardului de viață al tuturor cetățenilor țării și la reducerea disparităților regionale”, le-a declarat ministrul dezvoltării beneficiarilor prezenți astăzi (n.r. miercuri), la MDLPA, conform www.mdlpa.ro.

Aceeași sursă mai informează că „proiectele, în valoare totală de 895.334.601,74 de lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, construirea unor poduri și podețe, realizarea sau amenajarea trotuarelor cu acces inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice, a șanțurilor, a acceselor către proprietăți și a unor parcări, precum și înființarea sau dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale”.

Autor
09 noiembrie 2023 la 14:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit