Finala concursului de lectură BĂTĂLIA CĂRȚILOR la Biblioteca ASTRA Sibiu

Luni, 9 decembrie 2024, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, va avea loc finala Concursului de lectură „Bătălia Cărţilor”. Evenimentul încheie ediția din acest an a competiției desfășurate la Sibiu, proiectul fiind inițiat la nivel național de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, alături de ANBPR, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură și de a atrage publicul de toate vârstele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concursul de lectură s-a derulat pe categorii de vârstă, pe parcursul a șapte luni de desfășurare (mai-noiembrie a.c.), iar participanții au avut de parcurs câte 10 cărți (la categoria copii), respectiv 8 cărți (la categoria adolescenți) din literatura autohtonă şi universală. În etapa finală a „Bătăliei Cărților” s-au calificat participanții care au citit toate volumele propuse. Aceștia vor prezenta propriile opinii și argumente, iar participantul cu cea mai convingătoare pledoarie în cadrul evenimentului public va deveni „Cititorul anului 2024”. De asemenea, vor fi acordate premii pentru cele mai bune fișe de lectură, iar titlul care va obține cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2024”. 

Bătălia Cărților este mai mult decât un concurs; este o sărbătoare a lecturii, a dialogului și a creativității. Prin acest proiect, încurajăm participanții să descopere bucuria lecturii și să-și exprime ideile cu pasiune și curaj. Dorim ca ei să înțeleagă că o carte citită nu este doar o poveste parcursă, ci o fereastră spre o lume mai bogată în cunoaștere și empatie. Lectura deschide porți către lumi noi și infinite posibilități, iar fiecare pagină citită este un pas înainte spre înțelegerea lumii și a noastră înșine.” – spune Ana Coca, bibliotecar la Compartimentul pentru Copii și Tineret al bibliotecii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Finala Concursului de lectură „Bătălia Cărţilor” se va desfășura luni, 9 decembrie 2024, începând cu ora 12:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret (Str. George Barițiu, nr. 7, corp B, et. 1), din cadrul Bibliotecii ASTRA Sibiu, instituție care beneficiază de susținere financiară din partea Consiliului Județean Sibiu. La dezbatere, moderatori vor fi bibliotecarii astriști sub îndrumarea cărora s-au desfășurat toate activitățile.

În deschiderea evenimentului va fi lansată revista pentru copii a bibliotecii publice sibiene, publicație care include atât creații ale elevilor din ciclul primar și gimnazial, cât și materiale semnate de cadre didactice și alți colaboratori.

Autor
05 decembrie 2024 la 13:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 20 ore
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 20 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit