Fetele de la ACS Champions luptă pentru medaliile de bronz ale Campionatului Național U15 după ce au pierdut semifinala cu campioana CEV Craiova

Fetele de la ACS Champions luptă pentru medaliile de bronz ale Campionatului Național U15 după ce au pierdut semifinala cu campioana CEV Craiova

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Voleibalistele U15 ale clubului sibian ACS Champions nu au reuit să producă surpriza în semifinala cu CEV Craiova, campioana en-titre. În această după-masă, fetele lui Sabin Sopa și Andrei Banciu au cedat cu 3-0, dar au luptat de la egal la egal în primele două seturi cu o echipă care are toate șansele să păstreze titlul de campioană națțională.

În primul set, sibiencele au avut o revenire spectaculoasă, de la 18-8, fiind aproape de a-l câștiga, însă în cele din urmă l-au cedat cu 25-20. Setul secund a fost și mai strâns, oltencele adjudecându-și-l cu 25-22, pentru ca, pe al treilea, să-l câștige cu 25-14.

“Fetele au luptat incredibil și au arătat că pot sta față în față cu cele mai bune echipe din țară”, a declarat antrenorul Sabin Sopa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Atmosferă incendiară de Ziua Copilului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Susținătorii celor două echipe au făcut show în tribunele sălii din Câmpulung Muscel, gazda turneului final al Campionatului Național U17. Profitând că 1 iunie e Ziua Copiilor, fanii le-au cântat celor din teren ”O lume minunată”, șlagărul atât de bine cunoscut al lui Mihai Constantinescu, agitând totodată baloane albe și albastre.
De altfel, suporterii sibieni și cei din Craiova au făcut spectacol de pe margine la toate meciurile turneului de la Câmpulung Muscel, aducând o energie pozitivă în rândul jucătoarelor favorite.

 

Hai cu ”bronzul”!

 

Echipa ACS Champions va juca, duminică, de la ora 11:00, pentru medalia de bronz și pentru a depăși performanța fetelor de la U13, care s-au clasat pe locul al patrulea, în urmă cu o săptămână.

”Panterele” vor întâlni întâlni în finala mică pe CSM Constanța, care a cedat tot cu 3-0 în semifinala cu gazda turneului final, CS Muscel, finalista de anul trecut.

“Suntem pregătiți să dăm tot ce avem mai bun și să ne luptăm pentru un loc pe podium. Este o oportunitate pentru fete de a arăta reziliența și determinarea lor”, a adăugat antrenorul Sabin Sopa.

Partenerii clubului, inclusiv GV&Oprean Logistics, Tennis Fox și Ideal Termogrup, au fost esențiali în sprijinirea echipei pentru această participare la nivel național, asigurând resursele necesare pentru o prezență competitivă la acest nivel înalt.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
01 iunie 2024 la 18:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.