Festivalul „Moștenire din bătrâni” a făcut Avrigul să vibreze

– au participat sute de copii și adolescenți din întreg județul – 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Copii și tineri din întreg județul, membri ai unor ansambluri folclorice (grupuri de dansuri populare, grupuri vocale sau grupuri instrumentale), soliști vocali și instrumentiști, s-au întâlnit duminică, 26 mai, la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Concurs „Moștenire din bătrâni”, desfășurat în Avrig.

Chiar dacă, față de ultimele ediții, în organizarea și desfășurarea festivalului au apărut unele modificări, „Moștenire din bătrâni” a fost, și în acest an, evenimentul folcloric ce a făcut să vibreze orașul, animația creată în zona centrală a orașului de reprezentanții instituțiilor de învățământ și ai cluburilor copiilor fiind cu adevărat impresionantă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul a debutat cu parada portului popular, la care au participat o parte a ansamblurilor înscrise în program. Pe traseul Școala Gimnazială Avrig – Casa de Cultură Avrig (pe străzile Sașilor, Alexandru Vlahuță și Samuel Brukenthal), câteva sute de copii, alături de instructori, instrumentiști și însoțitori, au defilat în aplauzele privitorilor, captând admirația acestora prin ținutele impecabile, atitudinea artistică ori repertoriul de strigături. A fost un adevărat val de culoare, veselie și frumos, ce a traversat o parte a zonei centrale a Avrigului.

De la miezul zilei, la Casa de Cultură a orașului Avrig s-a desfășurat concursul din cadrul festivalului. Rând pe rând, pe scena edificiului cultural reintrat de curând în circuit, după o perioadă de două decenii în care s-a aflat în conservare, reabilitare și modernizare, copii și adolescenți s-au prezentat în fața publicului și a juriului de experți în folclor, muzică populară și coregrafie tradițională, pentru a-și demonstra talentul în domeniu. A fost un spectacol – concurs maraton, ce s-a întins pe durata a aproximativ șase ore, cu foarte multe momente de certă valoare artistică. La finalul tuturor evoluțiilor din concurs, juriul festivalului a decis, în urma unor evaluări stricte și a urmăririi respectării unor criterii clare, obiective, care au fost câștigătorii și laureații acestei ediții. (Deoarece jurizarea și festivitatea de premiere s-au desfășurat după închiderea ediției, numele tuturor câștigătorilor ediției a XXVIII-a a Festivalului concurs „Moștenire din bătrâni” vor fi consemnate într-un material separat, ce va fi publicat ulterior.)

Festivalul „Moștenire din bătrâni” a fost organizat de Clubul Copiilor Avrig (structură a Palatului Copiilor Sibiu), cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al orașului Avrig.

Autor
26 mai 2024 la 17:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit