Festivalul Ars SACRA revine la Sibiu. Nouă zile de concerte, expoziții și tururi în bisericile istorice ale orașului

Festivalul Ars SACRA revine la Sibiu. Nouă zile de concerte, expoziții și tururi în bisericile istorice ale orașului

Sibiul va găzdui, între 12 și 20 septembrie, o nouă ediție a Festivalului Ars SACRA, eveniment dedicat artei sacre și patrimoniului religios. Timp de nouă zile, publicul va avea acces gratuit la concerte, expoziții, tururi ghidate și vizite tematice în lăcașuri de cult și muzee din oraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul, lansat în 2007 la Budapesta, se desfășoară la Sibiu în paralel cu Zilele Patrimoniului Cultural și reunește comunități religioase, instituții culturale și autorități din România și Ungaria.

Bisericile istorice, deschise pentru public

Unul dintre principalele momente ale ediției din acest an va fi Ziua Bisericilor Deschise, programată sâmbătă, 12 septembrie. Lăcașurile de cult participante vor putea fi vizitate gratuit între orele 10:00-13:00 și 15:00-19:00.

În aceeași zi vor fi organizate și tururi religioase ghidate într-un format special. Preoți și istorici ai comunităților participante vor prezenta vizitatorilor istoria bisericilor, comunitățile din care fac parte și particularitățile fiecărui lăcaș. Participarea la aceste tururi este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă.

Programul festivalului include și concerte susținute de artiști și formații din România și din străinătate. Printre invitați se numără Corul VOX Medicalis din București, Traditional Jewish Music, pianistul Viniciu Moroianu și organistul Pálúr János din Budapesta.

Tururi speciale la Muzeul ASTRA și Brukenthal

Și cele două mari muzee sibiene participante la festival își vor prezenta patrimoniul cu tematică religioasă prin tururi ghidate. Joi, 17 septembrie, de la ora 12:00, dr. Mirela Crețu, director Managementul Colecțiilor, va susține la Muzeul în Aer Liber ASTRA turul intitulat „Monumentele sacre revitalizate ale Muzeului ASTRA”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În aceeași zi, de la ora 17:00, dr. Raluca Teodorescu, managerul Muzeului Național Brukenthal, va ghida turul „Taina și Lumina: Artefacte Sacre din Colecția Muzeului Brukenthal”, în Palatul Brukenthal. Participarea la ambele tururi este gratuită, însă locurile sunt limitate la 30 de persoane, iar înscrierea este obligatorie.

Expoziții de artă sacră în mai multe spații din oraș

Festivalul va aduce la Sibiu și mai multe expoziții. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 14:00, în sala de expoziții CIT a Primăriei Municipiului Sibiu, unde va fi vernisată expoziția „Casete pictate”, semnată de Boros Erzsébet.

O altă expoziție, „Sacralitatea în arta modernă”, reunește lucrări ale unor artiști locali și va putea fi vizitată la Galeria Bisericii Reformate. Vernisajul este programat marți, 15 septembrie, de la ora 18:00. Alte expoziții tematice vor fi organizate în bisericile confesiunilor participante.

Festival organizat de șase comunități religioase

Ars SACRA este organizat la Sibiu de Asociația HID, în parteneriat cu comunitățile ortodoxă, evanghelică, romano-catolică, reformată, greco-catolică și comunitatea evreiască. Ediția din acest an se desfășoară sub mottoul „Vă dau un viitor și o nădejde”, din Ieremia 29.11, organizatorii propunând o serie de evenimente prin care să fie readuse în atenție legăturile dintre spiritualitate, artă și patrimoniul cultural european.

Festivalul Ars SACRA este recunoscut cu eticheta EFFE Label, acordată festivalurilor europene de profil. Toate evenimentele festivalului au intrare gratuită. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală, cu sprijinul Fundației Bethlen Gábor din Ungaria.

Autor - Vlad IGNAT
05 septembrie 2026 la 10:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 minute
Ceasurile se dau înapoi în această seară. România trece la ora de iarnă
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie. La ora...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 39 minute
VIDEO | S-a deschis Piața Produselor Montane la Bastionul Soldisch din Sibiu. Brânzeturi, miere și bunătăți de la 24 de producători
Piața Produselor Montane s-a deschis sâmbătă, 24 octombrie, la Bastionul Soldisch din Sibiu. Târgul reunește 24 de producători...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
De la 16,8 la 45,3 milioane de lei. Sibiul reia proiectul pietonal dintre Gară, Avram Ianu, Magheru și Piața Mare
Primăria Sibiu pregătește amenajarea unui coridor urban care să lege Gara de centrul istoric, prin străzile General Magheru...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Biciclist acroșat de o mașină pe DN 14, în Șaroș pe Târnave. Două persoane au ajuns la spital
Un biciclist în vârstă de 63 de ani a fost acroșat de un autoturism, luni, pe DN 14,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Primăria Sibiu propune investiții de peste 20 de milioane de lei pentru restaurarea Bastionului Haller și a zidurilor Cazarmei 90
Primăria Sibiu propune restaurarea zidurilor Bastionului Haller și ale Cazarmei 90, două componente ale fortificațiilor istorice din centrul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
RACOVIŢA: Reţeaua de furnizare a gazului metan va fi modernizată
Primăria comunei Racoviţa face un pas în plus în ceea ce priveşte modernizarea infrastructurii de anunţă că au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
Muzeul Naţional Brukenthal promovează tradiţiile medicale şi cercetarea ştiinţifică în domeniu
Muzeul Național Brukenthal, prin compartimentul Muzeul de Istoria Farmaciei, participă alături de Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF)...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
Filarmonica Sibiu a pus în vânzare pachetele de bilete pentru primul trimestru al stagiunii 2026–2027
Filarmonica de Stat Sibiu anunță punerea în vânzare a pachetelor de bilete pentru primul trimestru al stagiunii 2026–2027,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Consiliul Local Turnu Roșu are din nou 11 membri. Cine este noul consilier care a depus jurământul
Consiliul Local al comunei Turnu Roșu și-a completat componența vineri, 23 octombrie, după ce Tîlvan Gheorghe-Pavel, din Sebeșu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
O sibiancă urcă în această seară pe scena de la „Vocea României”. Cristiana Sofia Damian, în fața juraților
Sibianca Cristiana Sofia Damian urcă în această seară pe scena unuia dintre cele mai urmărite concursuri muzicale din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 18 ore
Oaia Ţurcană şi preconizata Lege a Muntelui, două probleme stringente pentru fermieri şi autorităţi
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a participat, astăzi, la Cristian, la o întâlnire în care s-a discutat...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.