FC Hermannstadt transferă de la campioana CFR Cluj pentru promovarea în Liga 1

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa sibiană își întărește ofensiva cu un atacant de 22 de ani. Daniel Paraschiv a fost cedat sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, de campioana en-titre, CFR Cluj, la FC Hermannstadt, conform Gazetei Sporturilor.
Vârful de atac completează lotul lui Marius Măldărășanu în condițiile în care, în această iarnă, s-a renunțat la Andrei Sîntean, iar golgeterul echipei, Valentin Buhăcianu, s-a accidentat pe finalul anului trecut.
Daniel Paraschiv a evoluat tot în eșalonul secund, în sezonul precedent, la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, echipă pentru care marcase 11 goluri în 27 de partide, în campionat și Cupa României. În vara lui 2021, el a fost achiziționat de CFR Cluj, însă dată fiind concurența din atacul campioanei, a fost trimis sub formă de împrumut la una dintre echipele aflate acum pe un loc de play-off (3) în Liga 1, FC Voluntari. La gruparea ilfoveană, Paraschiv a fost folosit în 10 partide, în campionat, și două în Cupa României. Dacă, în Liga 1, nu a spart gheața, a înscris un gol în competiția KO. 
Daniel Paraschiv este primul jucător transferat de FC Hermannstadt în această iarnă, după ce sibienii renunțaseră la Andrei Sîntean, Lucian Buzan, Andrei Lungu și Alexandru Vodă. Conform afirmațiilor președintelui executiv al clubului de pe ”Municipal”, Dănuț Coman, lotul ar urma să fie îmbunătățit cu încă cel puțin 3-4 jucători.
Despre împrumutul lui Daniel Paraschiv la FC Hermannstadt pomenește și site-ul de specialitate transfermarkt.com. Aici se specifică faptul că atacantul este începând de astăzi, 6 ianuarie, jucătorul sibienilor. Paraschiv este cotat pe transfermarkt.com la valoarea de 250.000 de euro.
”Am vorbit cu antrenorul Măldărășanu, ne facem planurile. Vacanță e doar pentru jucători. Încercăm să aducem fotbaliștii pe care îl vrea antrenorul, pentru îndeplinirea obiectivului. E adevărat că ”Măldă” își mai dorește vreo trei jucători, pe diferite posturi. Ne-am pus de acord asupra a două transferuri pe care le vom face imediat, după care ne vom mai gândi. Eu cred că vor veni cel puțin cinci jucători”, declarase Coman cu ceva vreme în urmă.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 ianuarie 2022 la 19:45
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 52 minute
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Transport pentru avrigenii ce vor să asiste la finala Cupei României
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 18.30, Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui finala ediției 2024 – 2025...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
(ACTUALIZARE) Oficialii lui CSU Sibiu dezmint că Mihai Popa ar fi noul antrenor al echipei
Oficialii grupării studențești sibiene resping ideea numirii la conducerea tehnică a ”galben-albaștrilor” a antrenorului Mihai Popa. Aceștia susțin...
Sport
2 min de citit