FC Hermannstadt poate da de campioana FCSB, de CFR Cluj sau de Universitatea Craiova în grupele Cupei României, dar și de echipele din Liga 3 ale lui Pelici și Beza

FC Hermannstadt poate da de campioana FCSB, de CFR Cluj sau de Universitatea Craiova în grupele Cupei României, dar și de echipele din Liga 3 ale lui Pelici și Beza

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt a fost repartizată de Federația Română de Fotbal în urma 2 valorică pentru tragerea la sorți de miercuri, 25 septembrie, în Sala ”Nicolae Dobrin” de la ”Casa Fotbalului”, când va fi stabilită componența grupelor Cupei României. Din această urnă se mai află patru echipe din Superligă (Dinamo, Petrolul, Poli Iași și FC Botoșani) și trei din Liga 2, FK Csikszereda, CSM Reșița și Ceahlăul Piatra Neamț.

Astfel, sibienii ar putea da, în grupă, peste campioana FCSB, Universitatea Craiova sau CFR Cluj, alte două echipe care au jucat, anul acesta, preliminarii în Conference League, dar și peste Rapid, Farul sau Oțelul.

De asemenea, FC Hermannstadt s-ar putea întâlni cu CSM Unirea Alba Iulia, echipă pregătită de Alexandru Pelici, sau SCM Rm. Vâlcea a lui Eugen Beza, ambele din Liga 3 și repartizate în urna 3 valorică.

Acesta este al treilea sezon în care formatul Cupei României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe, și anume cele mai bine opt clasate în ediția precedentă a Superligii, plus 16 câştigătoare din play-off.

Componența celor trei urne valorice la tragerea la sorţi:

URNA 1: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Farul Constanţa, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Rapid București, UTA Arad, Oţelul Galaţi;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

URNA 2: FC Hermannstadt, Petrolul Ploiești, CSM Politehnica Iaşi, Dinamo București, FC Botoşani, FK Csikszereda (Liga 2), CSM Reşiţa (Liga 2), Ceahlăul Piatra Neamţ (Liga 2);

URNA 3: FC Argeş Pitești (Liga 2), Metalul Buzău (Liga 2), CS Afumaţi(Liga 2), SCM Rm. Vâlcea (Liga 3), Unirea Ungheni (Liga 2), FC Agricola Borcea (Liga 3), CSM Unirea Alba Iulia  (Liga 3), Sănătatea Servicii Publice Cluj (Liga 3).

 

Patru grupe a câte 6 echipe

 

Echipele participante în această etapă vor fi distribuite, prin tragere la sorţi, în 4 grupe a câte 6 echipe, în felul următor:

–  două echipe din urna valorică 1

– două echipe din urna valorică 2

– două echipe din urna valorică 3

Pentru fiecare grupă în parte, primei echipe extrase din urna valorică 1, respectiv 2 i se va atribui denumirea generică “1A”, respectiv “2A”, iar cea de-a două extrasă va primi denumirea de “1B” şi “2B”. În acelaşi timp, echipele din urna valorică 3, care vor fi repartizate în grupe prin tragere la sorţi după ce vor fi împerecheate două câte două pe criterii geografice, vor primi denumirea generică “3A” şi “3B”.

Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 şi un meci cu o echipă din urna 3 la nivelul grupei relevante, conform următorului ţintar:

Etapa I: 3B-1B; 2B-1A; 3A-2A;

Etapa a II-a: 2A-1B, 3A-1A, 3B-2B

Etapa a III-a: 1A-1B, 2A-2B, 3A-3B.

Partidele se vor disputa pe terenul formaţiei mai slab clasată în sezonul precedent, exceptând duelul formaţiilor din prima urnă valorică, programat pe terenul primei echipe extrase.

Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu menţiunea că echipele câştigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câştigătoarele sferturilor de finală 1 şi 3 vor fi gazde.

 

Calendarul Cupei României 2024/25

Faza grupelor, etapa I: 30 octombrie

Faza grupelor, etapa a II-a: 4 decembrie

Faza grupelor, etapa a III-a: 18 decembrie

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie

Finala: 14 mai.

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
24 septembrie 2024 la 18:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 12 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.